În zilele 24-28 mai 2023 a avut loc ediția XVI a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în Complexul Romexpo din București, în pavilionul B2.
Cum nu am mers niciodată la un târg de carte atât de mare, precum Bookfest sau Gaudeamus, de data aceasta am zis că nu pot să îl mai ratez. Deși am avut un program tare încărcat, din cauza apropierii sesiunii de examene de la facultate, mi-am ales o zi în care să merg. Astfel, sâmbăta mi s-a părut cea mai potrivită, mai ales că evenimentele erau promițătoare.
Voluntarx AIVI la Bookfest
După ce am explorat puțin, am ajuns la standul Editurii Crux, unde începeau deja pregătirile pentru evenimentul zilei: lansarea a două volume Fantasy, ambele reprezentând încheierea câte unei duologii. O să aflați în continuare ce au în comun, la o primă vedere, dar și cât de diferite sunt aceste două cărți.

Alături de Vox, mascota noastră nelipsită, am răsfoit câteva dintre volumele Editurii Crux și am așteptat cu nerăbdare să aflăm ce au de spus autoarele noilor cărților și invitații speciali. Evenimentul s-a numit Identități și roluri feminine în lumi Fantasy contemporane.

A avut trei părți:
- Lansarea volumului al doilea din seria „Stăpânul Umbrelor”, scrisă de Ana-Maria Negrilă, alături de invitatul special Alexandru Mironov
- Lansarea volumului al doilea din seria „În cercul fiarei”, scrisă de Cezarina Anghilac, alături de invitatul special Alexandru Lamba
- O sesiune de discuții cu persoanele mai sus menționate și directoarea Editurii Crux, Andreea Sterea, moderată de Iulia Dromereschi, coordonatoarea AIVImedia.hub
Evenimentul a fost deschis de Ramona Mihăilă, din partea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.

Seria „Stăpânul Umbrelor” (Ana-Maria Negrilă)
A fost al doilea eveniment în jurul cărții la care am avut ocazia să particip. Poate fiindcă acesta a fost mai oficial – în fond, eram și la festival – mi-a plăcut mai mult primul, despre care puteți citi aici.
Înainte de a ajunge la eveniment, m-am gândit să încep primul volum, dar încă n-am avansat foarte mult. Este un Fantasy aparte, cu multe personaje diferite, ce ne apar în cale, ca o avalanșă, încă din primele pagini ale cărții. O să apară o recenzie completă a acestei serii imediat ce reușesc să o termin.

În cadrul evenimentului am avut ocazia să aflăm impresiile scriitorului Alexandru Mironov despre primul volum al seriei, împreună cu un mic rezumat din perspectiva sa. Ne-a povestit cum s-a desfășurat lectura, „ca pe vremuri”. Nu am fost la fel de inspirată până acum, dar poate o să încerc și eu metoda pe care ne-a descris-o: pentru a nu uita detalii despre personaje și relațiile dintre ele, acesta a apelat la hârtie și pix/ creion/ stilou (n-a menționat instrumentul!). A realizat schițe ale personajelor și a trasat săgețele între ele, care le reprezentau relațiile.
Alexandru Mironov a numit-o pe Ana-Maria Negrilă „o scriitoare de primă mână” care „își vorbește cărțile”.
Încă o dată, s-a discutat diferența dintre trecutul și prezentul cărților din categoriile SF și Fantasy.
Înainte nu făceam diferența dintre un scriitor străin și un scriitor român” – Ana-Maria Negrilă

Seria „În cercul fiarei” (Cezarina Anghilac)
De această serie pot spune cu încredere că sunt mai apropiată, deoarece am citit primul volum deja și cunosc acțiunea. Am participat și la un club de carte pe baza lui, unde le-am întâlnit pentru prima dată (online) pe Cezarina Anghilac și Andreea Sterea. Evident, am scris și despre această experiență.
Și Alexandru Lamba s-a raportat la genul cărții și ne-a oferit atât o introducere în tărâmul Noctiei, cât și o impresie despre al doilea volum.
Sunt încântat că există genul acesta de Fantasy românesc” – Alexandru Lamba

Inițial, „În cercul fiarei” trebuia să fie un singur roman, cel puțin așa a fost gândit de autoare. Dar, la recomandarea Andreei Sterea, editoarea sa, acesta a fost împărțit. În primul volum avem un worldbuilding puternic și de calitate, specific unui Fantasy pornit de la 0. Zile, nopți sau îndeletniciri cunoscute? Nu există. În schimb, o perioadă de timp asemănătoare unei zile este împărțită în luminare și negură.
În al doilea volum, am înțeles că ne așteaptă mai multă acțiune. Personajele vor avea parte, poate, de un deznodământ.
Cu o săptămână înainte de Bookfest s-a organizat și un giveaway prin care un norocos sau o norocoasă putea câștiga acest nou volum. Tare mult m-am bucurat când pozicile mele cu Lucy (kirb personal) au obținut premiul.

La sfârșitul evenimentului a fost o sesiune de poze și autografe. Am primit dedicații speciale, dar și premiul anterior menționat.
Discuții moderate de Iulia Dromereschi
După cele două lansări, v-am spus deja că am avut parte de încă o sesiune de întrebări. Moderatoarea noastră a ales câte una pentru cele trei invitate: autoarele și directoarea editurii.
Nu ne batem în noroi, noi ne batem pe microfon” – Iulia Dromereschi
După o introducere atipică, cu mențiunea că a contribuit la redactarea ambelor volume lansate în acea zi, micul interviu feminist a început. Asemănătoare, dar nu prea mult, întrebările destinate celor două autoare ne-au dezvăluit modul lor de a crea o nouă lume încă de la început.

Nu am pornit de la lume, ci am pornit de la personaj.” – Cezarina Anghilac
În loc să am o femeie cu multe fețe, am creat mai multe personaje, pentru a avea o diversitate.” – Ana-Maria Negrilă
Pentru Andreea Sterea, întrebarea a fost legată de Editura Crux și egalitatea de gen din cadrul acesteia. Răspunsul a fost destul de simplu: întotdeauna a încercat să fie cât mai echilibrat numărul femeilor și al bărbaților, dar cât timp standardele literare sunt respectate, oricine este primit/ă/x cu brațele deschise în familia Crux.
Material de Alexandra Pătrașcu (redacția #bucuresti)
Editare, corectuă & layout: Iulia Dromereschi










Lasă un răspuns