Cujo, un prieten devenit monstru

„Cujo” (Stephen King): un roman horror realist

Stephen King este unul dintre cei mai influenți scriitori contemporani. Autorul s-a remarcat în literatura horror prin subiectele realiste pe care le-a abordat, fapt care a condus la îmbrățisarea acestui gen de către publicul larg.


Elementul horror distrage publicul de la realismul narațiunii, și de aceea există tendința de a considera operele lui Stephen King drept simple întâmplări îngrozitoare, care, cel mai probabil, nu ar avea loc în viața reală. Poate oare un clovn ucigaș, care se hrănește cu frică, să fie întâlnit în viața reală? Sau a existat vreodată un oraș care a fost izolat în totalitate de către un uriaș clopot de sticlă, de nepătruns? Acestea sunt doar unele dintre întrebările care ne pot îndepărta de mesajele care se ascund în spatele tuturor întâmplărilor fantastice ce au loc în universul SF al lui King, univers a cărui hartă o puteți consulta mai jos.

stephen king flowchart
FOTO TheRinger.com (c) tessiegirl

Am citit „Cujo” în cadrul unui club de carte organizat de Jules, coordonatoarea media.hub, după o pauză destul de lungă de la orice creație de-a lui King. Tehnica impecabilă identificată în scrierea din 1981, realizată în perioada în care autorul se lăsa din ce în ce mai mult pradă alcoolismului, m-a luat prin surprindere și m-a convins de faptul că maestrul genului horror este un autor ce merită analizat. În opinia mea, scrierile lui Stephen King reprezintă mult mai mult decât niște scenarii înfricoșătoare și de aceea, vă propun un deep dive în opera sa, pe care am ales să o analizez prin prisma particularităților de construcție a romanului „Cujo”. Voi începe printr-un rezumat al acțiunii, urmat de trăsăturile narative și, nu în ultimul rând, de dinamica personajelor, caracterizată prin actualitate și autenticitate.

Un nou monstru în Castle Rock

Pe scurt, romanul „Cujo” propune un nou tip de monstru care aduce groaza în orașul ficțional Castle Rock din Maine. Un câine Saint Bernard de aproape 100 de kg se îmbolnăvește de rabie, după ce este rănit de un liliac. Viețile a două familii diferite par să fie ghidate de forțe malefice într-o serie de coincidențe nefaste, în timp ce Saint Bernard-ul Cujo joacă rolul de liant. Fie că reușesc să scape din zona lui de acțiune înainte ca puterea distrugătoare a prietenului blănos stăpânit de oribila boală să se dezlănțuie, fie că îl pot privi direct în ochii roșii și chinuiți de maladie, personajele cad victimele acestuia. Unii reușesc să supraviețuiască, dar efectele lăsate în urmă de Cujo sunt devastatoare.

„Cujo” este una dintre operele de căpătâi ale maestrului genului horror. Tehnica narativă și modul de construire a personajelor sunt frapante, pline de o forță ce depășește cu mult alte romane din același gen. Din punctul de vedere al relatării faptelor, „Cujo” se remarcă prin trei elemente: violența sporită a scenelor, consecințele fatale ale unor evenimente aparent întâmplătoare și finalul care doar pare a fi fericit.

În primul rând, romanul reușește să dea fiori chiar și celor mai curajoși cititori, prin scenele de agresivitate descrise cu realismul specific lui Stephen King. Spre exemplu, scenariul în care Donna și fiul ei rămân blocați timp de trei zile într-o mașină păzită în fiecare clipă de agresivul Cujo pare cât se poate de plauzibil. La acesta, se adaugă scenele îngrozitoare, în care Cujo o atacă cu o pornire nestăpânită pe Donna, rănind-o. Un alt personaj înfiorător este și Steve Kemp, amantul Donnei, care, mânat de o adâncă dorință de răzbunare, distruge locuința soților Trenton.

Coincidențe nefaste în Castle Rock

În al doilea rând, întreaga acțiune a romanului este rezultatul unor potriviri fatale. De la plecarea lui Charity cu Brett la Connecticut și până la mașina Donnei care nu mai funcționează fix când Cujo o atacă, toate personajele sunt prinse într-un circuit de coincidențe, de catastrofe ce au loc în lanț. Când Brett îi spune lui Charity că Cujo pare a nu se simți bine, ea îl îndeamnă să lase această problemă pe seama tatălui, Joe, care se presupune că va avea grijă de Cujo cât timp ei vor fi plecați. Astfel, Cujo nu este tratat la timp, iar boala lui poate să evolueze. La fel, și Vic și Donna ignoră problemele pe care le au cu mașina, amână vizita la service, până când Vic este plecat din oraș, iar Donna decide fix atunci să meargă la mecanicul Joe, unde o așteaptă Cujo. Așadar, după cum am constatat și la clubul de carte, ceea ce se întâmplă în roman este rezultatul unei conglomerări de potriviri nefericite care prefigureaza desfășurarea tragică a întâmplărilor.

Cujo - Stephen Kings
Stephen King – Cujo

Nu în ultimul rand, în universul lui Stephen King, finalul fericit este doar o iluzie. Așa cum se întâmplă și în realitate, nicio acțiune întreprinsă de personaje nu rămâne lipsită de consecințe, care, odată ce s-au produs, nu pot fi șterse cu buretele: suferința nu dispare, ci este doar ameliorată. Specific stilului lui Stephen King, se identifică anticiparea evenimentelor, care aici are funcția de a potența gradul de implicare emoțională a cititorului: scena în care polițistul rănit halucinează despre cum cheamă echipajele să îl ajute și totul se termină cu bine ne dă elan să credem că, într-adevăr, povestea va lua sfârșit. Dar încă mai sunt 100 de pagini de citit: teroarea continuă, Cujo îl ucide și noi am căzut încă odată în plasă.

Realitatea relațiilor disfuncționale

Pentru mine, cel mai grăitor argument în favoarea caracterului realist al romanului îl reprezintă aspectele de natură socială scoase la suprafață prin expunerea dinamicii relațiilor dintre personaje. Realitatea tragică a relațiilor romantice disfuncționale nu este ignorată de Stephen King, cruzimea indivizilor antrenați în atitudini și comportamente toxice depășind cu mult înspăimântătoarea manifestare a lui Cujo.

Întâi de toate, să facem cunoștință cu eroii acestei povestiri: personajele principale fac parte din două familii diferite, ale căror destine se intersectează în ceea ce putem numi o poveste tragică. Pe de o parte se află soții Camber: mecanicul orașului, Joe, soția lui, Charity, și fiul lor adolescent, Brett. Ei sunt stăpânii lui Cujo. De cealaltă parte se află familia Trenton, alcătuită din Vic, Donna, și fiul lor de patru ani, Tad. Donna îl înșală pe Vic cu un instructor de tenis și scriitor ratat, Steve Kemp. Relația dintre Steve Kemp și Donna pare a fi construită în oglindă cu cea dintre Joe și Charity: în ambele cazuri, se identifică relația victimă-agresor.

Femeia în fața violenței domestice și a adulterului

În ceea ce privește relația soților Camber, King redă în mod plauzibil mecanismul violenței domestice și a abuzului emoțional cu ajutorul unor tipuri umane veridice puse în situații care par a fi desprinse din realitate. Prin intermediul lui Charity, autorul ilustrează tipologia femeii abuzate de soț, care își ia inima în dinți ca să îl înfrunte pe agresor, în încercarea de a-și asigura un viitor mai bun, atât pentru sine, dar mai ales pentru copilul său. Charity reușește să-i țină piept lui Joe, care i-a interzis mult timp să meargă cu fiul lor la Connecticut, pentru a o vizita pe sora ei. King descrie scena confruntării dintre cei doi în mod veridic, provocând un puternic impact emoțional, care pătrunde în mintea personajului feminin. Teama pe care aceasta o resimte față de orice mișcare bruscă a soțului, pregătirea mentală la care aceasta se supune pe sine în cazul în care lucrurile urmează să degenereze sunt în totalitate convingătoare.

Pe de altă parte, familia Trenton este tot o familie disfuncțională, în care se evidențiază probleme de actualitate întâlnite în familiile moderne, precum adulterul și complexul de inferioritate resimțit de soție. Donna pare să treacă printr-o criză identitară când își dă seama că îmbătrânește. Cu cât contemplează mai mult statutul său de casnică, cu atât stima sa de sine scade. Mai mult, la degradarea respectului de sine contribuie și compararea cu Vic, soțul ei, care pare împlinit pe plan profesional, în timp ce ea trebuie să se limiteze la a crește copilul. În speranța de a regăsi în această aventură o urmă de fascinație adolescentină, Donna ajunge să își înșele soțul cu Steve Kemp. Kemp este prototipul scriitorului, utilizat frecvent în opera lui Stephen King, care de data aceasta are rolul antieroului. Analizând comportamentul acestui personaj negativ, violent și malițios, ajungem să ne întrebăm, oare care era, de fapt, monstrul din toată această poveste? Cujo sau Steve Kemp?

Cine este adevăratul monstru?

Pornind de la această întrebare, se poate aduce în discuție un aspect definitoriu pentru opera lui Stephen King: elementul horror este doar un pretext pentru întregul roman. King conferă cu precădere atenție psihologiei personajelor, acțiunea gravitând în adevăratul sens al cuvântului în jurul lor. Psihologia personajelor ne demonstrează că monstrul poate fi interpretat ca fiind nu doar Cujo, ci și Joe și Steve.

Joe este soțul abuziv și tatăl manipulator, care încearcă să își atragă fiul, ușor influențabil, de partea sa, prin încercarea de a-l ține cât mai departe de perspectiva unei vieți mai bune și prin avertismentele în legătură cu aroganța și răutatea celorlalți oameni. Plecarea la Connecticut, prin care Charity ar fi vrut să-i dea lui Brett un exemplu de prosperitate, a fost un nou motiv de ceartă între soți, pentru că tatăl ar fi preferat ca Brett să nu afle despre ce înseamnă cu adevărat succesul sau fericirea. Având în vedere atitudinea pe care Joe o are față de fiul său, numai gândul la viitorul acestei familii ar putea provoca cititorului mai mulți fiori chiar decat imaginea îngrozitoare a lui Cujo. Monstrul din Joe este, însă, oprit de Saint-Bbernard, uciderea lui Joe putând să simbolizeze un gest de fidelitate al animalului devotat prin care să-l apere pe stăpânul Brett, asigurându-i în mod involuntar un viitor mai bun.

Un alt monstru poate fi Steve Kemp, care, înarmat cu un amalgam de frustrări provenind din eșecul pe plan profesional, își canalizează energiile negative în încercarea de a distruge relația dintre Vic și Donna. Pentru că un simplu bilețel confesiv scris lui Vic, soțul Donnei, nu pare a fi de ajuns, el decide să se întoarcă la casa soților Trenton și să o vandalizeze. Astfel, Kemp nu devastează doar întreaga lume lăuntrică a lui Vic, care a fost nevoit să citească cu stupoare despre cum Donna l-a înșelat, ci și casa familiei Trenton, care constituia un loc ocrotitor pentru ei.

În lumina acestor fapte, ignoranța lui Joe pălește în intensitate prin comparație cu malițiozitatea lui Steve Kemp. Joe este un simplu ins vicios, care nu poate oferi familiei sale mai mult din egoism și neștiință. Kemp, pe de altă parte, este înzestrat nu numai cu egoism, ci și cu aroganță, orgoliu, frustrări și gelozie. Cujo și Kemp acționează simultan, asigurându-se că victimele vor fi consumate de puterile lor distrugătoare. Cu toate acestea, în timp ce Cujo este un simplu animal, chinuit de o maladie pe care nu o poate controla, Steve Kemp rămâne în planul realității veridice și dure, fiind torturat de propria răutate, devenind, astfel, adevăratul monstru.

Traume psihologice, relații toxice și eșecuri pe plan profesional mai dureroase decât mușcătura lui Cujo

Așadar, personajele lui Stephen King prind viață prin autenticitatea acțiunilor și sentimentelor lor, prin laturile întunecate ale gândirii lor, prin greșelile pe care le fac, prin defectele și viciile cărora se lasă pradă. Nu sunt eroi care străbat un drum inițiatic pentru a ajunge la desăvârșire, ci sunt oameni obișnuiți, pentru care fiecare zi contribuie o provocare căreia trebuie să îi reziste.

Toate aceste aspecte contribuie la elementul-cheie al întregii opere: tensiunea construită de Stephen King, care însoțește cititorul pe tot parcursul romanului. Din simpla poveste a unui câine ucigaș care atacă orice îi iese în cale, autorul realizează o capodoperă ce conturează un univers cu preponderență ghidat de coincidențe, la care se adaugă o viziune realistă asupra traumelor psihologice generate de relații toxice și eșecuri pe plan profesional. Scenele de violență descrise într-un mod ce-l va face pe cititor să simtă pe pielea lui zgârietura lui Cujo fac din acest roman o experiență pe care niciun iubitor de horror nu ar trebui să o rateze.

Stephen King în pop culture

Universalitatea operelor lui Stephen King este unul dintre motivele pentru care artiștii sfârșitului de secol XX și cei de la începutul secolului XXI au ca sursă de inspirație universul creat de autorul horror. Stephen King a influențat puternic pop culture: faimoasa scenă cu Jack Nicholson din The Shining constituie o eternă sursă de amuzament, epoca internetului chiar popularizând-o; readucerea la viață a lui Pennywise de către Andres Muschietti în 2017, la 27 de ani de la lansarea mini serialului cu Tim Curry în rol principal, a reușit să încadreze clovnul ucigaș în rândul a ceea ce numim „Famous Monsters” – cine a auzit de monstrul lui Frankenstein, Dracula, Michael Myers și Freddy Krueger cu siguranță l-a studiat în amănunt pe IT, în toată complexitatea manifestărilor lui.

Dar nu doar industria cinematografică a preluat motive din opera regelui literaturii horror, ci și cea muzicală. Pornind de la povestea prietenului blănos transformat într-un monstru neiertător, am găsit un playlist heavy-metal cu melodii care au ca tematică poveștile ce au loc în universul creat de Stephen King.


 

 

Un material de Ilinca Matei (departamentul #creativ – Muzică)

Redactare: Alex Căjvănean. Corectură: Iulia Dromereschi

 

1

Comentează