Se pare că a devenit o obișnuință să asociez cărțile lui George Cornilă cu câte o piesă. Dacă, în timp ce citeam „Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse”, am ascultat Mein Hertz brennt, romanul său de debut, „Cu dinții strânși”, a însemnat Dance with the Devil, Runaway Train și Full Moon Tonight.
Runaway train, never going back
„Cu dinții strânși” nu m-a prins de la început. Primele 50 de pagini au fost destul de dificil de parcurs, pentru că nu se întâmpla mai nimic. Însă, cu cât petreci mai mult timp în carte, cu atât mai mult te „prinde” universul atât de actual și de real.
În stilul său caracteristic, George Cornilă ne introduce treptat în lumea lui Valter, un copil-minune care promitea multe, dar care a ajuns să se complacă într-o viață tristă. Lucrează într-o corporație, unde nimeni nu are nume, ci fiecăruia îi este alocat câte un număr. Sunt supravegheați constant și certați dacă nu-și ating ținta stabilită. Nici măcar colegii nu-și cunosc numele între ei. Toți se strigă după număr.
Viața lui Valter este repetitivă. În fiecare zi, același lucru: trezit, lucru, mers acasă, în micul apartament închiriat. La început, această repetiție mă plictisea, însă am înțeles că a fost ceva intenționat. Partea cu numerele m-a dus cu gândul la 1984 și la Big Brother, un roman distopic și personajul său negativ, nu departe de realitatea în care trăim.
Citește și 1984: O distopie cu adevărat captivantă |
Valter e prins într-o vrajă, într-o zi care se repetă la infinit. Începe să-și amintească de copilărie, de bunica lui, care întotdeauna a crezut că el va ajunge cineva. De foști colegi, cu care mai iese ocazional în baruri. Ceva trebuie să rupă vraja, să spargă bula realității monotone și gri în care trăiește.
It’s the party from hell/ And you’re under their spell/ Be careful/ And don’t lose your head
Lucrul acesta se întâmplă în momentul în care se hotărăște să urmărească un copil al străzii pentru a vedea unde trăiește (pentru că e întotdeauna o idee genială să faci asta). Ce l-a împins pe Valter să decidă așa? Poate avea nevoie de o resuscitare, de ceva care să-l facă să simtă că trăiește, că e mai mult decât un număr (aici nu pot să nu las versul We’re not numbers, we’re free/ And we’re so alive…).
Este momentul în care intervine realismul magic. Lumea reală începe să se împletească cu magia, rezultând un amalgam de întâmplări din ce în ce mai ciudate și confuze. Fără să dau prea multe detalii, pentru a nu strica plăcerea descoperirii (pentru că este o carte care merită citită cel puțin o dată, să fie clar), voi spune doar că apar o statuetă a unei zeități, o petrecere care m-a dus cu gândul la balul din „Maestrul și Margareta”, amnezie, o crimă, mai multe crime, o relație care se termină prost, și… finalul.
I won’t last long/ In this world so wrong
După ce am terminat cartea, am rămas puțin dezamăgită. Îmi doream să aflu mai multe lucruri. Mi s-a părut că anumite povești au rămas neterminate, sau neexplicate în totalitate. Prea multe mistere neelucidate (și prea multe propoziții care rimează în această recenzie)!
Când am citit finalul, parcă nu am mai simțit niciun fel de empatie față de personajul principal. Cu toate astea, mă bucur că am așteptat o vreme înainte de a scrie. Am putut să o „rumeg” puțin, să o disec. Astfel, am descoperit că, în ciuda tuturor lucrurilor care m-au dezamăgit puțin, încă țin minte foarte multe detalii. Încă îi descopăr sensuri și substraturi. Apar tot felul de referințe culturale sau legende urbane.
DACĂ ÎȚI PLAC MATERIALELE NOASTRE,susține-ne de la distanță |
Cum spuneau și alte persoane, în recenziile lor, „Cu dinții strânși” este, într-adevăr, unul dintre cele mai bune romane de debut pe care le-am citit în ultima vreme. George Cornilă are un stil aparte și un mod incredibil de a te purta prin cele mai întunecate unghere ale psihicului uman. Fiecare carte a lui, aceasta și toate celelalte care i-au urmat, este o călătorie pe care merită să o faci.
Romanul „Cu dinții strânși” de George Cornilă a apărut prima dată în 2007 și a fost reeditat în decembrie, 2022, la editura Crux Publishing.
O recenzie de Sorina Sfreja-Nemeș
Editare și layout: Andreea Sterea
Corectură: Iulia Dromereschi