Este o dimineață liniștită de sâmbătă, care începe timid, cu miros de cafea și scorțișoară în aer. Deschid televizorul ca să alung liniștea din sufragerie și mă așez pe canapea, cu laptopul în brațe. Încep să fac un prim draft despre filmul pe care urmează să-l vizionez.
Sunt entuziasmată și mă bucur nespus să fiu invitată, prin AIVI, la premiera de gală a filmului Cravata galbenă (The Yellow Tie). Este un film biografic despre dirijorul și compozitorul român Sergiu Celibidache. A fost regizat și co-scris de fiul său, Serge Ioan Celibidachi, iar începând cu data de 14 noiembrie 2025 va ajunge în cinematografele din țară.
Aș fi vrut să merg blindly la film, dar am cedat curiozității de a ști mai multe. Am văzut trailerul, am făcut puțin research despre subiect și povestea m-a cucerit din prima. Unde să mai pui că în film au jucat actori precum Sean Bean și John Malkovich?
Fiecare are drumul său
Cu siguranță, cunoaștem persoane care, presate de familie și apropiați, au mers pe un traseu considerat sigur de urmat din perspectiva lor. Este principiul „Lasă, că știu eu ce-i mai bine pentru tine”, urmat îndeaproape de „Este tradiție la noi în familie să lucrăm/ devenim you-name-it ”, de multe ori fără ca individul să aibă drept la replică. Bineînțeles, persoanele acestea nu sunt răuvoitoare. Din contră. Intențiile sunt bune, însă drumul croit în prealabil de cineva pentru altcineva nu este întotdeauna adecvat. Oamenii sunt sceptici, mai ales când profesia are legătură cu creația, în orice formă a ei. Demostene, tatăl lui Sergiu, aprecia muzica, iar lecțiile de pian și vioară nu au lipsit din educația lui. Cu toate acestea, nu o considera o cariera demnă de urmat. Așadar, avea un alt traseu plănuit pentru fiul său.
Atras de muzică încă de mic, Sergiu Celibidache se confruntă cu așteptările nerealiste pe care tatăl său le are de la el. Totuși, nu cedează în favoarea visului tatălui și își impune dorința de a-și realiza propriul drum. Iar de aici începe povestea lui.
Între obstacole și vis
Drumul lui Sergiu nu a fost lipsit de încercări. Ne-am întors în timp și spațiu urmărindu-i, pe cât posibil, pașii. Fără susținerea materială a părinților săi, plecat din Iași și stabilit la București, Sergiu a continuat să muncească pentru visul său de a deveni compozitor în țară, dar o altă schimbare majoră avea să-i bată la ușă.
Într-o perioadă istorică neagră, pe când siguranța oamenilor de diferite etnii era sub semnul întrebării, Sergiu pleacă la Berlin, unde studiază cu Heinz Tiessen. Condus de ambiție să-și vadă visul împlinit, prin talentul său și îndrăzneala de care dă dovadă, în cele ce urmează Sergiu reușește să scrie istorie pe note muzicale.
Never settle for less than perfection
Este una dintre replicile care rămân cu tine după vizionarea filmului. Se subliniază că un lucru făcut pe jumătate era de neconceput pentru Celibidache, mai ales când vine vorba de muzică.
Majoritatea oamenilor nu prind toate sunetele. Unele note sunt nuanțate atât de fin, încât pentru o ureche neantrenată pot trece neobservate. Chiar și așa, Celibidache își dorea ca sunetul să fie cât mai bine capturat. Din acest considerent, s-a opus total înregistrărilor pe diverse formate. Știa cum trebuie să se audă muzica și nu accepta să fie „aproape perfect”.
Gânduri de încheiere
Relatarea pe scurt a acțiunii în paragrafele de mai sus nu aduce cinstea meritată pentru munca din spatele lungmetrajului. De la actori la regizor, la coloana sonoră, la imagine, la montaj, toate elementele fac ca acest film să fie excepțional, din punctul meu de vedere.
Sunt de părere că multe filme românești nu sunt apreciate cum ar trebui de către public. Avem filme (în adevăratul sens al cuvântului).
Pentru a înțelege povestea de viață a maestrului, recomand vizionarea filmului Cravata Galbenă și citirea cărții Spațiul Celibidache. Cu emoție, umor și realism, filmul îi aduce onoarea meritată marelui dirijor român Sergiu Celibidache. Este despre el. Este despre un vis împlinit.
Cronică și layout de Oana Rădulescu
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi