Filmul regizorului Lukas Dhont a apărut în premieră la ediția din 2022 a Festivalului de Film de la Cannes. Este scris împreună cu Angelo Tijssens și a fost foarte bine primit de critici. A câștigat Grand Prix în cadrul aceluiași festival. Pelicula urmărește povestea a doi tineri adolescenți, Léo (Eden Dambrine) și Remi (Gustav De Waele). Expune mai ales ideea de prietenie între doi băieți și impactul pe care o tragedie îl are asupra acesteia.
Totuși, în pofida bunei primiri din partea criticilor, a stârnit în ultima vreme foarte mult interes în spațiul cultural românesc: atât pozitiv, cât și negativ.
Povestea, pe scurt
Léo și Remi sunt foarte buni prieteni. Nefiind constrânși de așteptările impuse de societate, petrec împreună o vară de poveste în spațiul Belgiei rurale. Totuși, odată cu începerea școlii, Léo, din păcate, ca orice băiat de 13 ani, începe să resimtă puternic limitele propriilor sensibilități în viziunea socială. După ce este întrebat de una din colegele sale dacă el și Remi formează un cuplu, își dă seama că și restul amicilor săi îl văd altfel. Ei cred că este homosexual.
Astfel, începe să se îndepărteze de Remi și să petreacă cât mai mult timp împreună cu alți prieteni. Chiar se apucă de hochei. Distanța emoțională dintre cei doi este foarte probabil să fie motivul pentru care Remi apelează la suicid într-o zi în care trebuia să meargă în excursie cu clasa. Semnale privind sensibilitatea lui Remi sunt date și de mama acestuia, în prima parte filmului.
La finalul zilei aflăm (odată cu Léo), într-o manieră ușor indirectă, despre moartea băiatului. Iar acum Léo trebuie să învețe să supraviețuiască unei lumi pline de remușcare.
Niște pași strâmbi
În pofida premisei fantastice a filmului, ceva m-a lăsat ușor indiferentă, dacă nu neapărat chiar dezamăgită. A fost o combinație a mai multor factori.
În primul rând, mi se pare că există un punct după care liniștea cinematică, poetică, încărcată de emoție își pierde orice fel de impact dacă este folosită prea des. Close este un film în care, mai ales spre final, nu prea se vorbește.
Există o diferență între a dezvolta personajele cu un moment de pauză în dialog, a pune liniștea să vorbească în locul lor și a spera că, dacă se uită actorii destul de trist la cameră, publicul va simți ce e de simțit. Desigur, aici nu încerc să argumentez că actorii nu au fost buni. Dambrine, cel puțin, a fost un protagonist fantastic. Și, judecând după reacțiile celor din jurul meu, recomandări și critici, este posibil să fie doar o părere personală.
În al doilea rând, mi se pare că firul narativ este destul de predictibil. Nu cred că a fost nimic neașteptat în Close. Multe lucruri au fost realizate foarte bine, dar nimic nu mi s-a părut unic sau ieșit din comun, din păcate. Cred că oricine care aude premisa filmului știe deja sau poate să ghicească în linii mari majoritatea elementelor și evenimentelor importante.
Pe de altă parte…
Totuși, filmul a reușit să aducă în prim-plan lucrurile pe care părea că încearcă să le arate. Actorii au fost foarte buni, iar spațiul Belgiei rurale a fost foarte bine conturat și a constituit un fundal deosebit al acestei povești tragice.
Dar, nu în ultimul rând, cel mai important, regizorul Lukas Dhont portretizează în Close în mod deosebit o relație de prietenie între doi băieți, plină de tandrețe. Există o dezbatere dacă Léo și Remi erau gay, atât înăuntrul universului cinematografic, cât și în afara lui. Nu cred că erau, întrucât cei doi nu fac nimic romantic în sine. iar dacă relația lor ar fi fost între două fete, nu ar fi existat nicio dezbatere, dacă erau prietene sau altceva. Filmul arată doar doi băieți sensibili unul față de altul.
Dar aici aș vrea să propun o altă variantă: nu contează. Cine se ceartă dacă erau sau nu gay nu a înțeles nimic din Close. Întreaga peliculă este despre impactul negativ pe care îl poate avea stigmatizarea aceasta a afecțiunii masculine, mai ales când vorbim despre adolescenți foarte tineri. Și în asta cred că constă motivul pentru care eu îl apreciez.
O ultimă impresie
Nu este un film care pretinde altceva. Este un film despre doi băieți foarte apropiați, care se chinuie să supraviețuiască unei lumi care, din păcate, nu știe să gestioneze o astfel de situație. Și avem neapărată nevoie de cât mai multe astfel de reprezentări care să schimbe acest lucru. Nu am să pretind că acest film o să schimbe viziunea societății asupra modului de exprimare al băieților sau arealul de sentimente pe care au voie în concepția socială să le simtă aceștia. Dar sper măcar că poate fi văzut ca un deschizător de drumuri pentru alți oameni care vor să umple aceasta nișă în spațiul cultural cinematografic.
În concluzie, pelicula Close merită văzută. Dacă nu pentru că este un film bun, măcar pentru subiectul pe care îl abordează.
O cronică scrisă de Antonia Dobre
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu