Filmul Le favolose de Roberta Torre este o peliculă cathartică despre viață (şi moarte) cu toate obstacolele ei, despre libertate, expresie, artă și amintire. Este documentarul care urmăreşte povestea a cinci eroine şi experiențele lor de viață, concentrându-se pe teme mai puțin abordate care ne fac să înțelegem greutățile prin care trec persoanele din comunitatea trans.
Încă de la început, suntem invitați într-un spațiu ludic, într-un joc, într-un act artistic care continuă pe tot parcursul filmului. Îmbinate cu coloana sonoră superbă, cadrele de la piscină sau din fața dulapului, felul în care eroinele urcă scările şi, de fapt, modul în care există, sunt o manifestare entuziastă, o formă de artă. Însă în spatele paravanului de paiete, șaluri de pene (boa), dansuri şi distracție stau adevărate drame existențiale care au marcat destinele celor cinci fabuloase.
CITEȘTE ȘI Heartstopper – seria de benzi desenate care oferă refugiu tinerilor din comunitatea LGBTQIA+
Fabuloasa constelație trans
Povestea începe cu două dintre cele cinci prietene, care se întâlnesc în casa unde au trăit libere, fără restrângeri din partea societății transfobe, momente frumoase şi fericite.
Am fost fericite în casa aceasta, dar am fost oare fericite în viețile noastre?”
Acțiunea se declanșează când Porpora Marcasciano (personaj real, activistă LGBT+ din Italia încă din anii ’70, o legendă vie care a contribuit enorm la recunoașterea drepturilor persoanelor trans din Italia) decide să deschidă o scrisoare veche, de la o prietenă decedată cu mult timp în urmă. Aceasta le cheamă pe Fabuloase în locuința tinereții lor, pentru a citi, alături de ele, scrisoarea bunei lor prietene, Antonia. Scrisoarea, în mod premonitoriu, este testamentul lăsat în urma sa de Antonia, care simțea că sfârșitul este aproape şi avea o unică dorință: să fie înmormântată în rochia ei preferată, cea verde. Le încredințează această misiune prietenelor ei, deoarece nu avea încredere în familia care nu o sprijinise până atunci şi nici nu avea să o facă.
DACĂ SUSȚII RECENZIILE NOASTRE:
Antonia – victimă a indiferenței şi a negării
Evenimentul central şi absolut tragic al filmului este înmormântarea Antoniei în haine masculine, cu părul tuns. Familia conservatoare, care nu a înțeles-o, a înmormântat-o drept bărbatul Giampaolo pe femeia sclipitoare, carismatică și frumoasă. În contrast cu solemnitatea și sobrietatea funebră, în această scenă se observă cufărul Antoniei plin de haine cu sclipici, paiete, cu rochii minunate, deschis de mama sa. În fundal se aud vorbele unei femei bătrâne care exprimă opinii tradiționaliste, creștine, conservatoare, bârfe lipsite de empatie la adresa defunctei, căreia, până şi în acel context, îi erau aruncate vorbe pline de venin, transfobe.
În timp ce partea ficțională a filmului pare a fi de un glamour distins, o întâlnire între prietene vechi care şi-au trăit tinerețea împreună, care își amintesc de vremurile de glorie în care erau adevărate dive ale anilor ’70, în spatele camerelor, în partea de documentar, aflăm crudul adevăr: despre trăirile traumatizante ale fiecăreia, despre lupta care continuă cu percepțiile comunității în care nu erau considerate normale.
Corpul meu este un act politic, pentru că mă expun la judecată.”
Ce reușesc (să dovedească) Fabuloasele
Fie că este vorba de prostituție (ca evadare, ca unică opțiune de exprimare a sinelui), de adicție (ca refugiu), de violența și abuzul la care au fost supuse, de discriminarea și marginalizarea de către apropiați și familie sau de maternitate, fiecare dintre cele cinci persoane a trecut prin momente cumplite doar din cauză că era trans. Fiecare interviu cu aceste femei stilate şi fericite expune experiențe îngrozitoare care, deşi au marcat parcursul lor în viață, nu le-au oprit ascensiunea şi în niciun caz nu le-au șters sclipirea din priviri.
Ultima parte a filmului este mai mult fantastică. Fabuloasele reuşesc să îi vorbească Antoniei printr-o sesiune de spiritism şi rămân șocate văzând-o pe aceasta îmbrăcată ca un bărbat, cu părul tuns, palidă şi tristă, lipsită de energia şi forța pe care o emana în descrierile lor. Printr-un ritual fascinant, cele cinci o îmbracă pe Antonia în ținuta ei emblematică şi reuşesc atât să își îndeplinească misiunea, cât şi să o readucă pe prietena lor la forma ei adevărată, aceea de femeie. Momentul a fost de-a dreptul copleșitor şi, zâmbind, dar cu lacrimi gata să-mi scalde obrajii, am ştiut că filmul va lua sfârşit. Au urmat poze cu eroinele din tinerețe, dinainte de transformarea lor, dar şi după, atestând încă o data frumusețea şi spectaculozitatea lor.
Între vis și nebunie, noi mereu am preferat spectacolul.”
Arta ca lecție de viață, de acceptare
Filmul Le Favolose este o creație copleșitoare, emoționantă, care pe mine una m-a făcut să vărs destule lacrimi, mai ales că este vorba de fapte care chiar s-au întâmplat şi, chiar dacă au trecut zeci de ani de atunci, încă se mai întâmplă. Povestea Antoniei este o dramă perpetuă, care m-a atins şi m-a făcut să reflectez asupra contextului românesc tradiționalist, unde persoanele trans nu sunt recunoscute, sunt discriminate şi nu sunt protejate de niciun fel de lege.
Consider că vizionarea unui astfel de film este o sursă de educație împotriva discriminării, a fobiei față de persoanele LGBTQIA+ şi, în general, o lecție de viață, o motivare că, în ciuda aspectelor urâte din viața noastră, a vorbelor meschine aruncate de societate, putem trece peste şi străluci la fel ca protagonistele filmului.
Am urmărit filmul în cadrul festivalului OWR online şi probabil că nu aș fi auzit într-un alt context de acesta. Mă bucur că există posibilitatea să vedem astfel de documentare, care cu siguranță se găsesc mai rar în spațiul românesc, şi vă invit să vizionați şi voi această capodoperă a Robertei Torre.
Un material de Anda Duțescu
Editare de Andreea Sterea
Corectare de Iulia Dromereschi
Layout de Alexandru Bodnar