Spectacolul-colaj Cine eram când voiam să fiu?, regizat de Ioana Toloargă, adresează tema maturizării și a influenței personajelor Disney asupra percepției de sine, printr-o abordare contemporană.
Cine eram când voiam să fiu? aduce în prim-plan o poveste despre auto-descoperire și eliberare de stereotipuri, combinând elemente de teatru fizic, proiecții video și sunete live.
Un univers roz neîncăpător
Maialgesa Dat, Alexandra Ioana Harapu, Maria Elena Morar și Alexandra Neag își asumă rolurile prințeselor Disney cu care am crescut: Ariel, Aurora, Belle și Jasmine. Ele sunt prezentate nu doar ca figuri de basm, ci și ca simboluri ale idealurilor și așteptărilor impuse femeilor.
În deconstrucția prințeselor, jocul actoricesc se împletește cu lumea jucăriilor. Avem în prim-plan actrițele de pe scenă – și lumea copilăriei, a jocurilor și poveștilor în plan secundar, redată video pe o bucată de material alb menită să imite un cort. Cortul descentrat sub care ne ascundeam când eram mici, sub care ne simțeam mereu în siguranță. Brusc suntem din nou acolo, sub un cort, mici, în camera copilăriei. Într-un univers roz de plastic cu mult sclipici – univers demult neîncăpător.
CITEȘTE ȘI Zilele Nordului #11 | „Micuțele doamne”: Cronică de teatru
Cine suntem și cum am ajuns aici?
Povestea fiecărei prințese este respusă, repovestită cât mai aproape de original, aducând la lumină adevăruri dureroase omise în adaptarea Disney. Sau trecute cu vederea. Poate neobservate din cauza vârstei firave. Toate ies la iveală acum.
Conștientizezi că Ariel a fost crescută 16 ani sub ocean și apoi s-a sacrificat orbește pentru iubire, neavând siguranța că va funcționa. Ariel trebuie să își schimbe natura fundamentală și să își piardă o parte esențială din sine pentru a se integra într-o societate care nu o acceptă în forma ei autentică. Belle este adesea considerată o eroină datorită iubirii ei necondiționate pentru Bestie, dar povestea ei are un substrat toxic. Belle acceptă să trăiască cu un bărbat abuziv și izolat, iar „iubirea” este construită pe o fundație de control și manipulare. Jasmine este prinsă între dorința de a trăi o viață de libertate și normele impuse de familia sa și de societatea regală. Jasmine ajunge, în cele din urmă, o monedă de schimb pentru un raport de putere între două familii.
În spatele acestor prințese se ascunde o realitate mult mai complexă și, în unele cazuri, chiar cruntă, care subliniază limitele și contradicțiile poveștilor perfecte în care au fost plasate. Cine suntem și cum am ajuns aici? răsună la unison cu „Cel mai mare dușman al femeii e femeia”, devenind un refren trist, pătrunzător și înspăimântător de adevărat.
Mirosuri & miasme. Intim & intens
Spectacolul Ioanei Toloargă este un carusel de emoții. Te poartă prin copilărie evocând amintiri, mirosuri și miasme – de la vanilie, flori dulci și lemn proaspăt tăiat. Îți transmit familiaritate și confort, până la murdărie și putrefacție. Creează o atmosferă asfixiantă și neplăcută, care reflectă conflictele interioare ale personajelor și ilustrează disonanța dintre idealuri și realitate. Acest contrast nu e doar o reprezentare fizică a „ceea ce nu se vede” în poveștile clasice, ci și o metodă de a sublinia cât de adânc sunt înrădăcinate aceste norme. De multe ori, „miros” a rău și toxic în realitatea cotidiană a femeilor.
Dacă ți-a plăcut materialul Ralucăi, ne poți susține astfel
Firul narativ se întrerupe și, prin răsturnarea convenției scenice și adresarea către public (breaking the fourth wall), prințesele fac un pas în spate și vulnerabilitățile și temerile iau cuvântul.
Teama de a greși.
Teama de a rămâne singură.
Teama de a fi neînțeleasă.
Teama de a nu fi iubită precum iubești.
Teama de a nu fi iubită.
Un spectacol profund. Un spectacol ce te lovește acolo unde doare cel mai tare. Un spectacol care îți întinde mâna și te ajută să te ridici. Un spectacol care trimite spre analiză și introspecție. Și foarte bine face!
Cronică redactată de Raluca Andreea Giorgiuți (Practică UBB 2024/2025)
Editare de Rahela Ulici
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Briana Lupea