Ioana Hogman are 28 de ani și a studiat Arta actorului și Scriere dramatică. Se concentrează mai mult pe scris, teatru și instalații audio-vizuale. În momentul de față studiază psihologia și își dorește să ajungă într-un punct în care să combine pasiunile ei. Pentru că este mamă, iar perioada de după naștere a fost plină de provocări, a avut un proiect despre condiția postnatală în ziua de azi. De acolo a început lucrul ei cu oamenii și au luat naștere tot felul de ateliere.
Cum ai ajuns să faci parte din festival?
Am văzut un apel pe Facebook și am candidat. Nu știam despre CEVA și nu auzisem de ei, doar ce am citit din descriere. Îl știam vag pe Daniel Chirilă, dar în rest nu cunoșteam pe nimeni. Venind dintr-un oraș foarte mic, mi s-a părut fain că au încercat să aducă artele performative aici și nu în Cluj, în București sau undeva unde deja există.
Care este rolul tău în cadrul festivalului?
Sunt trainer pentru una dintre echipe, alături de Luana Hagiu. În principiu, facilităm ateliere, care vor duce la un mic performance. Acesta o să facă parte dintr-un proiect colectiv, care leagă cele patru echipe și momentele lor de la cetate.
Citește și interviul cu Alex Gorghe, trainer REACTIV
Cum lucrezi cu Luana Hagiu?
Avem o relație de tatonare. Pare că suntem oarecum pe aceeași lungime de undă, în sensul în care amândouă abordăm o parte mai statică, mai pe discuție, mai pe explorat emoții și zone intelectuale, și mai puțin pe jocuri. Astăzi (n. red. 30 august), în timpul atelierului, auzeam ce se întâmplă la celelalte echipe și toate erau foarte expansive. Noi aproape că doar am vorbit stând pe bănci. Dar e fain, tot timpul e fain să te întâlnești cu cineva nou.
Ce conexiune ai cu tema? Ce vreți să explorați din ea?
Abordăm anxietatea mai mult ca pretext. Eu am propus-o în candidatura pentru apel, am legat tema, în creștere, de această dualitate a creșterii anxietății și a vocii generației tinere, care mi se pare că e foarte diferită de cum îmi amintesc eu generația mea. Am senzația că tinerii încep din ce în ce mai tare să învețe cum să-și folosească vocea și mai ales să se simtă entitled să o facă, ceea ce la noi era mai puțin pregnant.
E prima oară când lucrezi cu adolescenți? Cum te împaci cu ei?
E a doua oară când lucrez cu ei. Am intrat în context cu un soi de teamă. Sunt foarte obișnuită să lucrez cu adulți, sau cel puțin tineri de peste 20 de ani. Prima experiență a fost la Teatrul Țăndărică din București, în cadrul festivalului ImPuls, unde lucram într-o zonă de interviu și scriere dramatică. A fost o experiență foarte mișto și surprinzătoare, în contextul în care toți cei cinci dramaturgi de atunci am pornit cu impresia că o sa fie foarte greu să lucram cu tineri și să îi facem să se deschidă. După primul atelier eram un pic paralizați de câtă deschidere există de fapt și de cât de multe am auzit. Eram: Ce facem cu toate lucrurile astea?
Dacă vreți să ne susțineți pentru a promova în continuare oameni talentați, cumpărați-ne o cafea virtuală
Cred că adolescenții au nevoie de ceva mai dinamic și de mai multă joacă, așa am văzut atelierul de astăzi. I-am perceput pe ei ca având nevoie de mai mult ludic. În același timp s-au bucurat foarte tare. Am început cu un ghidaj audio înregistrat de mine în pădure, 20 de minute de observat spațiul și de stat cu ei, și mi s-a părut că a funcționat foarte bine pentru ei. Și ce-ar mai fi diferit este această resursă a furiei la adolescenți, care poate fi transformată în ceva constructiv, care la adulți deja mi se pare că a deviat spre altceva. Încerc să îmi amintesc cum eram eu și cine eram eu în adolescență, ce nevoi aveam. Tot timpul sunt foarte mișto întâlnirile cu oamenii care au puțină experiență în teatru.
Cu ce mesaj ai vrea să rămână ei după workshop?
În primul rând, aș vrea să descopere faptul că teatrul poate să fie în foarte multe feluri și că, pe lângă acest teatru clasic, pe care îl cunoaștem și pe care îl face foarte multă lume, mai sunt multe zone care pot fi explorate. Teatrul poate să înceapă de la orice, de la un cuvânt, de la orice tip de stiluri, nu avem nevoie de un text scris de un dramaturg foarte inteligent. Aș vrea să simtă că s-au mai descoperit puțin pe ei înșiși. Așa văd rolul meu, mai mult de facilitatoare decât de mentor care transmite nu știu ce informații și tehnici. Regulile teatrului sunt foarte fluide, și se pot schimba. E foarte important să își găsească o voce proprie și să se păstreze fideli ei, în loc să încerce să se muleze pe niște cerințe preexistente.
Cum ați gândit workshop-ul și ce activități ați pregătit?
Astăzi am început cu exercițiul audio și apoi Luana a deschis o discuție despre ce înseamnă răutatea. După am povestit puțin despre cum a fost pentru fiecare și am citit niște texte scrise prin exercițiu, unele foarte mișto, interesante și libere. Mi s-au părut atât de faine și a fost atât de greu să îi conving și pe ei cât de bune sunt.
Legat de abordarea Luanei, încă nu am reușit să comunicăm atât de mult încât să pot să vorbesc despre ce caută ea, dar abordarea mea în general este să ofer un stimul, să primesc un pic de material pe care să îl transform mai departe. Să lucrez foarte mult cu ce îmi oferă oamenii, mai degrabă decât cu ce vreau să spun eu sau care sunt părerile mele. Atunci am preluat niște lucruri pe care le-am descoperit azi.
Citește și despre „Ia mai zi ceva”, spectacolul de debut din cadrul REACTIV 2022
De exemplu, am transformat faptul că mulți dintre ei sunt interesați de astrologie într-un exercițiu pentru mâine. Unul dintre băieți, în exercițiul audio, a descoperit o creangă în formă de Y pe care s-a concentrat tot timpul, iar pe mâine are de inventat povestea lui. Au menționat și felul în care se modifică un cuvânt prin foarte multă repetiție, iar cu asta o să lucrăm zilele următoare. Abordarea mea cam asta este: dă ceva mic, primești mult material și îl modelezi.
Am lucrat cu șapte tineri care fac parte din trupe diferite. A fost o explorare, deci poate că am simțit că, la un moment dat, am intrat prea rapid într-o zonă vulnerabilă. În același timp, felul în care au povestit ei experiența audio mi-a dat impresia că munca a fost OK pentru ei. În final, o să punem cap la cap acest performance din materialele pe care le ținem în fiecare zi.
Ce așteptări ai de la performance? Ce impact crezi că o să aibă?
Impact e un cuvânt foarte mare. Cred că pune foarte multă presiune într-un context în care mi se pare și din discuțiile cu organizatorii, și din felul în care percep eu lucrurile, că primează experimentul. Important e să descoperim lucruri de la ceilalți și unii despre ceilalți. Așa că performance-ul, după mine, o să fie ce o să fie. Practic, un soi de colaj, în care singura presiune pe care mi-o pun este ca ei să se simtă bine în ce fac. Pentru cinci zile cred că e foarte devreme să mă gândesc la lucruri despre relevanță și impact. Știu că pentru mine în procesul de lucru sunt contraproductive, adică mă blochează.
Ce te entuziasmează cel mai mult la festival?
Simplul fapt că zona de arte performative și de teatru e altfel față de cum se face în general. E deschisă spre tineri, care poate nu au ocazia să îl vadă în orașul lor și la vârsta lor.
Asta mi se pare foarte onorabil în demersul CEVA: că li se dă voce tinerilor.”
Interviu realizat și redactat de Teodora Ciubotaru (17 ani, Suceava)
Editare și corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Georgiana Cilian