Acum doi ani, în vacanța de vară, am avut plăcerea să locuiesc două săptămâni în București. A fost un timp în care am reflectat la diferențele dintre provincie și capitală. Ce-ar putea să vă spună un om simplu, din Petricani, despre această experiență? Ce așteptări au, oare, toți oamenii din provincie care citesc cu sufletul la gură acest articol?
Începuturi și puncte cheie
Să încep cu începutul. Desigur, acesta înseamnă Gara de Nord. Dacă în Târgu-Neamț gara e folosită doar de către ,,tineri” pentru content mișto pe Instagram și TikTok, în București treaba stă cu totul altfel. Cu un geamantan și o plasă burdușită cu gustări din Moldova, a trebuit să-mi croiesc drum printre tot felul de distinși bișnițari, cărucioare de copii și mame debusolate.

Am reușit cu greu să-mi arunc privirea către coloanele în stil ionic. Având o arhitectură care îmbină clasicismul cu detalii Art Deco și elemente ale stilului neo-renascentist, întregul complex este chiar fermecător prin modestie și bun gust.
Miruna ne încântă cu peripețiile ei și în materialul despre navetă
După vizitarea acestui punct-cheie al capitalei, am călătorit cu autobuzul 133 până la apartamentul mic, de la etajul nouă, de pe Calea Moșilor, ce avea să-mi servească drept locuință pentru aceste două săptămâni de vacanță. Mai puțin înghesuit decât cel al firmei X (firmă locală de transport), autobuzul mi-a oferit o călătorie relativ plăcută pentru cele cinci stații parcurse.
Prieteni noi și obiceiuri vechi
În cazul în care etajul nouă v-a dat deja bătăi de cap, să nu uităm că toate acestea au avut loc în mijlocul lunii iulie, o perioadă în care am învățat despre importanța capitală a aerului condiționat. Deja din prima dimineață au început să-mi lipsească aerul proaspăt din Petricani și pisicile. Pe lângă faptul că aș fi preferat oricând cântecele cocoșilor în detrimentul zgomotului absolut asurzitor al traficului.
Din fericire, noii mei prieteni, pescărușii, m-au făcut să trec mai ușor peste toate aceste aspecte. Cu ajutorul produselor trimise de mama, m-am putut bucura de un mic dejun veritabil, petricănean. Cu mici influențe, însă, din partea magazinului Mega Image din fața oricărui bloc din București.

Cele 14 zile au fost asemănătoare ca niște picături de apă: căldura nu mi-a permis mare lucru, așa că am stat în apartament, implicându-mă în diverse studii sau activități. Desigur, citeam sau preparam micul dejun și prânzul, nimic foarte laborios. La ora trei, îmi permiteam mici incursiuni la două magazine, și anume unul de cristale și pietre semiprețioase și unul de filme pentru aparatul foto. Așadar, indicii evidente despre cât de tare m-a schimbat/ afectat pandemia.
Viața de București
Doborâtă de căldură, la patru și ceva mă găseam deja în apartament. Abia în jur de ora șapte urma să mă reîntorc în nemiloasa junglă urbană, începând cu adevărat distracția. Această a doua călătorie avea scopul de a-mi lua sora de la muncă, pentru ca apoi să mergem să ne plimbăm până se lasă seara. Astfel, am reușit să văd diverse picturi murale, Muzeul Theodor Aman, trei parcuri (Ioanid, Cișmigiu și Tineretului) și gunoaiele din sectorul 1.

M-am obișnuit repede cu viața de București, cu privirile ciudate, asemănătoare celor pe care le primeam la biserică (atunci când mă mai duceam), cu șobolanul neașteptat de mare ce mi-a tăiat calea pe o alee de lângă Piața Victoriei, leit celui din șură, de acasă. M-am obișnuit cu liniștea sau, mai bine spus, cu moleșeala generală, ce caracteriza oamenii, animalele și clădirile.
Iubesc capitala, deși nu găsesc nimic care să mă lege direct de ea. O iubesc ca pe un străin ciudat, pe care, însă, sper să nu-l mai întâlnesc.
În București nu există ură, ci doar complacere într-o situație în care, treptat, te lasă rece chiar și casele de pe Bulevardul Dacia. Altfel, chiar este posibil să te îndrăgostești până și de grosolănia orașului.
Un material realizat de Miruna Isache (redacția #neamț)
Editare de Mihaela Coman
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Teodora Dumitroaea
Lasă un răspuns