cover vraja spinilor

Cărticeală | „Pentru toate fetele care s-au regăsit în cărți”: Vraja spinilor (Margaret Rogerson)

Dragi gardieni, vrăjitori, demoni sau cititori AIVImedia.hub, pregătiți-vă săbiile, cărțile cu vrăji și gheruțele! Avem de salvat o Mare Bibliotecă!


În minunata bulă a bookstagramului și a booktube-ului, Vraja Spinilor a apărut, în ultimul an și ceva, literalmente peste tot. M-a captivat ideea cărții încă de dinainte să pun lăbuțele pe ea, mai ales pentru că este vorba despre o bibliotecă imensă, cărți cu personalități proprii și magie. Ce ar putea fi mai frumos pentru o cititoare feroce?

Pentru toate fetele care s-au regăsit în cărți.

Acțiunea cărții se prezintă în felul următor: crescând într-una dintre Marile Biblioteci din Austermeer, printre grimoare magice care se transformă în monștri grotești, Elisabeth a fost învățată de mică să se ferească de vrăjitori. Cu toate acestea, atunci când cel mai periculos grimoar este eliberat din bibliotecă, Elisabeth se găsește nevoită să caute ajutor la așa-zisul său dușman de moarte — vrăjitorul Nathaniel Thorn, și la misteriosul său slujitor, Silas. Prinsă în mijlocul unei conspirații vechi de secole, ce poate distruge întreaga lume, Elisabeth începe să pună sub semnul întrebării tot ce a fost învățată.

foto vraja spinilor margaret rogerson editura storia
Fotografie (c) Alecsia Dima

M-am îndrăgostit încă de la prima pagină de conceptul de grimoare — cărțile magice cu temperamente proprii, unele bune, altele cu intenții nu atât de curate. Pline de vrăji, de la cele mai simple la cele mai complicate, grimoarele se pot transforma în creaturi monstruoase dacă sunt deranjate. Mi-a plăcut să văd cum sunt tratate asemenea unor ființe vii, care respiră, și vorbesc, și cântă și… scuipă ocazional cerneală.

Pentru că aceste cărți păstrate în biblioteci nu erau unele obișnuite. Erau cunoaștere, care primise darul vieții. Erau înțelepciune, care primise glas. Cântau când lumina stelelor se revărsa prin ferestrele bibliotecii. Simțeau durere, iar inimile lor puteau fi frânte. Uneori erau sinistre, grotești – dar așa era și lumea de afară. Însă o astfel de realitate, un astfel de adevăr nu însemna că lumea era un loc pentru care nu mai merită să lupți, pentru că oriunde unde era întuneric era și atât de multă lumina.

Lumea ficțională creată de autoare a fost locul perfect unde să evadez într-un weekend ploios — o lume ispititoare, cu o atmosferă gotică, victoriană și cumva dark. A fost exact tipul de lume fantasy în care m-aș imagina, luptând alături de vrăjitori pentru a apăra Bibliotecile.

Margaret Rogerson știe cu siguranță cum să te captiveze, căci unul din motivele pentru care am stat lipită de cartea asta a fost scriitura lirică. Autoarea pare că învăluie cuvintele în magie, reușind să introducă poezie în proza sa. Mie mi-a amintit puțin de Laini Taylor (pe care o iubesc din toata inima mea pentru Visul își alege visătorul). Am reușit să pun mâna, între timp, și pe Vraja Corbilor, prima carte a autoarei, care confirmă faptul că o să citesc de acum orice are de gând să publice madame Margaret Rogerson.


Urmărește un Q&A cu autoarea, moderat de Iulia Dromereschi, din cadrul FestivalYA (organizat de Cărturești Online, în parteneriat cu Storia Books) 📯

screenshot margaret rogerson
Screenshot din timpul Q&A-ului cu Margaret Rogerson

În ceea ce privește personajele, părerile mele sunt puțin împărțite. Mi-a plăcut dinamica dintre Elisabeth, Nathaniel și Silas și modul în care se completează unul pe celălalt în luptă. Dialogurile dintre ei sunt amuzante și unele situații absolut hilare, dar nu pot să spun că am o afinitate specială pentru protagonistă. Luată individual, Elisabeth a fost puțin prea plată pentru gustul meu, căci n-am găsit nimic special la ea. Iar acesta a fost unul din problemele principale pe care le-am avut cu Vraja spinilor. Ca persoană care preferă niște personaje bine construite în defavoarea unei acțiuni conturate, asta a tras puțin cartea în jos pentru mine. Povestea de dragoste dintre ea și Nathaniel se vrea a fi un enemies to lovers, dar mi se pare că nu prea a reușit asta. Au avut totuși o chimie simpatică și soft, iar replicile sarcastice și micile înțepături și-au făcut treaba și am ajuns să prind drag de ei.

Personajul meu preferat rămâne, cu siguranță, Silas, majordom demonic cu tendințe înșelătoare și o eleganță desprinsă din lumea asta (la propriu), pentru că am un soft spot pentru personajele „gri”. A fost personajul care a ridicat mult romanul în ochii mei, căci nu știi niciodată dacă să ai sau nu încredere în el. Este personajul pozitiv? Este personajul negativ?

vraja spinilor colaj alecsia dima
Colaj (c) Alecsia Dima

Ceea ce m-a scos din minți de-a lungul celor aproape 500 de pagini a fost personajul negativ — a cărui motivație pur și simplu nu am înțeles-o. A fost definiția unui personaj de hârtie, pe care l-am găsit și antipatic, pe deasupra. Acțiunea a fost pe alocuri prea grăbită si pe alocuri prea înceată și clișeică. Contrar părerilor internetului, mie chiar mi-a plăcut finalul.

Era întotdeauna înțelept să fii politicos cu cărțile, indiferent dacă te puteau sau nu auzi.

Vraja spinilor a fost o călătorie într-o lume fascinantă, dar din punctul meu de vedere i-au lipsit câteva lucruri. În ciuda faptului că are aspecte care nu mi s-au părut deosebit de memorabile, eu i-am dat 3,5 steluțe pe Goodreads, pentru că a fost o lectură pe care am dat-o gata repede și m-a ținut cu sufletul la gură. Mi-ar plăcea sa revin în Austermeer, dacă autoarea decide să continue să scrie povești situate aici, căci mă declar îndrăgostită.

Așadar, cui o recomand? Dacă sunteți iubitori de magie și de fascinanta lume a cărților, cred că Vraja spinilor e o carte perfectă să vă rătăciți între paginile ei. Iar acum, dacă nu vă deranjează, merg să îmi fac bagajele. Marea Bibliotecă mă cheamă!

💌 O recenzie scrisă de Alecsia Dima (departamentul #carticeala)

Carte disponibilă pe site-ul Storia Books, în traducerea din limba engleză

a Alinei Marc Ciulacu și Simonei Ștefana Stoica (original: Sorcery of Thorns)

4

Comentează