Umbrele care ne despart
FOTO Oana Zăuleț

CĂRTICEALĂ | „Umbrele care ne despart”: în culisele curții umbrelor

Umbrele care ne despart
FOTO storiabooks.ro

Mereu mi-am dorit sa iau parte la un club de carte; conceptul mi se pare de-a dreptul fascinant. Așa că, atunci când mi s-a oferit oportunitatea de a citi Umbrele care ne despart, de Tricia Levenseller, mi-am luat inima în dinți și chiar am spus că o să fac o recenzie despre aceasta. Deși este prima dată când mă încumet la așa ceva, am să încerc ca, în pasajele următoare, să vă ofer o experiență cât mai autentică, pentru ca astfel, la rândul vostru, să ajungeți să fiți curioși și dornici să vă afundați între paginile acestei cărți. 


Fiind o persoană cu o înclinație clară spre partea vizuală, nu am putut să nu observ din prima aspectul bizar al coperții, care reprezintă protagonista și stilul pe care aceasta îl abordeaza.   

Nu îmi stă în caracter să stau și să analizez așa mult ce scrie pe o carte. În general, la fel ca majoritatea, merg pe un principiu simplu: dacă titlul pare interesant, mă apuc de citit. De curiozitate, însă, de data asta, am început să citesc și prefața, care, surprinzător, m-a făcut să râd. Nu o să vă dau prea multe detalii, deoarece sper că o să descoperiți chiar voi.

Alessandra fanart
Alessandra Stathos (FANART ORIGINAL DE OANA ZĂULEȚ)

Acum, trecând de prefață și aspectul general al cărții, urmează să intrăm în detalii și să discutăm pe larg diferite aspecte care m-au antrenat în timp ce mă adânceam în poveste. Cartea începe destul de promițător. Trebuie să spun că în „cariera mea” de cititoare înrăită de romane fantasy de dragoste, rar găsești o protagonistă care să aibă atâta încredere în sine, deținând atuuri cu care impresionează la orice pas. (Mi-a amintit puțin din atitudinea Cealenei Sardothain din Tronul de cleștar, deși personajele și experiențele lor sunt destul de diferite.)

Alessandra Stathos mă atrage printr-un element caracteristic, chiar lipsa fricii –  frica de a ieși din tipare. Probabil și atitudinea și stilul vestimentare pe care le posedă reprezintă factori importanți, care o fac să strălucească în lumina societății în care trăiește – o societate destul de stricată și înapoiată atunci când vine vorba de reputația domnișoarelor care vor să se căsătorească. Nu este primul astfel de personaj pe care îl întâlnesc, însă autoarea a reușit ceva greu de obținut: să îi ofere Alessandrei o latură sensibilă, umanizând-o și creând o conexiune mai strânsă între cititor și protagonistă. 

Deși cartea te captivează destul de ușor, întrezăresc lucruri pe care mi-aș fi dorit ca autoarea să le adauge. Un astfel de lucru este chiar lipsa de detalii când vine vorba de prinț. Mi-aș fi dorit o prezentare mai pe larg a vieții acestuia, deoarece nu pot să spun că am empatizat prea mult cu personajul. El suferă o transformare puternică pe parcursul cărții, însă cred că, dacă ar fi existat mai multe informații despre trecutul lui, aș fi putut crea o conexiune mult mai puternică cu personajul în sine, iar astfel să îi înțeleg, într-o oarecare măsură, deciziile. Însă, lăsând toate acestea la o parte, cu siguranță am reușit să mă atașez de anumite personaje secundare, datorită relației pe care acestea o au cu Alessandra, protagonista. 

Umbrele care ne despart
FOTO Oana Zăuleț

Aruncând o privire de ansamblu asupra cărții, sunt impresionată de nivelul de interes pe care aceasta mi l-a provocat și, recunosc, au existat anumite evenimente la care, cu siguranță, nu m-aș fi așteptat, dar care, în final, m-au lăsat cu zâmbetul pe buze. 

Sunt nerăbdătoare să vă aud și vouă opiniile la clubul de carte Storia Book Quest #20, din data de 18 februarie, la ora 20:00, pe zoom.


O recenzie scrisă de Oana Zăuleț (coordonatoare #ilustrație) și Oana Stănișor (departamentul #cinematics)

Editată de Diana Hîncu (coordonatoare dpt. #cărticeală)

Corectură de Iulia Dromereschi

3
Oana Zăuleț
Am absolvit Animație și Ilustrație în Anglia, la Coventry University. În prezent, studiez ETTI la UTCN. În timpul liber sunt fotografă și activez ca lideră la Cercetași. Îmi place să citesc și să fac schițe de fiecare dată când sunt liberă.
Oana Stănișor
Iubesc să desenez de când mă știu. Mai mult decât atât, vreau și încerc să aduc inovație în arta mea, mai exact să părăsesc mediul tradițional al hârtiei cea de toate zilele și să mă obișnuiesc cu ecranul și tableta grafică. Toate astea, în stilul meu caracteristic. Îmi place foarte mult să comunic, să cunosc și să creez conexiuni puternice cu oameni de la care am ce învăța.