Vrei să zâmbești, să urli, să îți ceri scuze? Trebuie să plătești. Cuvântul scuze costă 10$, pentru că are preț fix. Țipătul, de exemplu, se contorizează pe minimum două secunde, începând de la 1,98$.
Acum poate vă gândiți: de ce? Ca să înțelegeți mai bine, am să vă explic:
- Cuvintele, după cum ați citit și mai sus, costă și sunt împărțite în trei categorii: Marcă Înregistrată™, Restricționată® sau sub incidența Drepturilor de Autor©
- Plata se face automat, în momentul în care spui fraza respectivă sau îți exprimi un sentiment, printr-o brățară atașată la mâna ta, un dispozitiv (sau, mai bine zis, o cătușă). Nu o poți distruge, dar dacă bateria se strică, atunci se topește, iar mâna ta… hai să zicem doar că nu ai să pățești așa ceva
- Un detaliu important de reținut este că începi să plătești abia când treci de o anumită vârstă, și anume 15 ani. Creatorii sistemului s-au gândit să îi lase pe copii în pace, să se bucure de tot, iar imediat după ce trec pragul dintre copilărie și maturitate, să le interzică să mai fie oameni
Desigur că Toate drepturile rezervate face multe aluzii la diferite părți din lumea noastră, dar ideea de umanitate mi se pare că este cea mai evidențiată. Ce te face uman? Ce ai face dacă nu ai putea să mai faci lucrurile mărunte, cotidiene, să ai sentimente, ci ai fi controlat și asuprit? Într-un fel, toate acestea se întâmplă chiar acum. Diferența majoră de putere dintre clasa superioară și cele inferioare există. Cei bogați conduc lumea, se pot bucura de orice, pe când ceilalți supraviețuiesc cum pot. Mi-a plăcut mult cum Gregory Scott Katsoulis a reușit să ilustreze acest concept de lipsă a umanității și pe lângă asta să creeze un plot, o poveste, care să atragă atenția cititorilor în mai puțin de 400 de pagini.
Cândva, iubisem să vorbesc.
Ce voiam să spun cu toate cuvintele alea? În momentul ăla mi se pare că nimic. Sincer, nu‑mi aduc aminte prea multe: o conversație cu Nancee despre cum ajung păsările în oraș, o dispută cu Sera Croate despre părul meu (ea zicea că arăt ca un băiat cu părul scurt, dar frizura era gratis), o discuție cu Beecher despre cum îmi plăcea senzația provocată de anumite cuvinte când le rosteam.
Să trecem la acțiune
După cum vă imaginați, această carte este o distopie, așa că avem nevoie de protagoniști tineri, care să aducă schimbarea, să îi elibereze pe toți de viața controlată în care sunt obligați să trăiască (deși trăiască e mult spus).
Speth Jime a trecut recent pragul de vârstă, fiind nevoită să se obișnuiască cu un nou stil de viață. Ea devine rapid semnul rebeliunii, dar nu așa cum vă așteptați. Pentru asta, trebuie să citiți cartea.
Jime are o evoluție destul de oscilantă, fiind, în final, o adolescentă care nu știe ce alegeri sunt corespunzătoare contextului. Nu m-am regăsit atât de mult în ea, dar dacă aș reciti cartea acum, când avem aceeași vârstă, s-ar putea să o privesc cu alți ochi.
Plotul este destul de clișeic, dar ce m-a făcut pe mine să o diferențiez de celelalte distopii a fost, pe lângă mesaj, stilul de scriere. Nu este cel mai complex sau descriptiv, precum cel al lui Laini Taylor, de exemplu, dar mi s-a părut că este ce trebuie. Sau cel puțin așa era pentru versiunea mea de acum 3-4 ani, când am citit cartea pentru prima oară.
Există multe păreri împărțite, unii spun că este greu de citit, alții că nu este ceva nemaipomenit, iar altora li se pare cea mai bună carte. Depinde mult de perspectivă, iar fiecare are propriile opinii, pe care le vom discuta astăzi, de la ora 20, la ediția a treia a clubului de carte Distopioteca.
Cuvintele contează, am zis. Cuvintele formează idei. Păstrează adevăruri și istorie. Exprimă libertatea și îi dau formă. […] Cuvintele, am continuat, ne modelează gândurile. Le dau valoare și putere.
Dacă ați ajuns până aici, v-ați dat seama că am adorat cartea, așa că pentru cei care sunt în aceeași situație ca mine, în 2018 a ieșit următorul volum, care se pare că nu a fost tradus la noi (încă). Nu știu cum de a apărut așa, din senin. Eu am aflat recent de el, dar dacă l-ați citit, vă aștept părerile cu drag. Pentru ceilalți recomand cu o nesfârșită plăcere (*ding* 5$), să deschideți cartea și să pătrundeți în universul distopic al lui Jime.
O recenzie scrisă de Ioana Micu (departamentul #cărticeală)
Editată de Iulia Dromereschi