Trebuie să recunosc, To Kill A Mockingbird nu e chiar primul roman clasic după care aș fi întins mâna. Când vine vorba de cărți clasice, mă declar mai degrabă fană a romanelor scrise de Jane Austen sau de surorile Brontë. Dar, cu ocazia clubului Let’s Hook on A Book, am zis să-i dau și eu o șansă. Și chiar am rămas plăcut surprinsă.
Dacă nu ai făcut-o deja, nu uita să citești și despre cartea precedentă a clubului, în
CĂRTICEALĂ | „Illuminae” – Am I not merciful?
Suntem în America anilor ‘30, pe fondul Marii Crize Economice, iar acțiunea are loc în Maycomb, Alabama, o comunitate mică, unde fiecare cunoaște pe fiecare, fiecare are rolul lui prestabilit, iar lucrurile nu se schimbă niciodată. Asta până când Atticus Finch, un avocat respectat în societate, alege să apere în instanță un bărbat de culoare, acuzat că a violat o fată albă.
Înainte de a începe cartea, tot ce știam era că aduce în discuție rasismul din anii ‘30. Dar ea nu se rezumă doar la asta. Cartea vorbește, de fapt, despre inocență, mai exact despre coruperea ei. Inocența poate lua orice formă: poate fi un om acuzat pe nedrept, poate fi un om neînțeles și judecat de toți, sau poate fi un copil, fără habar de răul care există în lumea asta.
As you grow older, you’ll see white men cheat black men every day of your life, but let me tell you something and don’t you forget it – whenever a white man does that to a black man, no matter who he is, how rich he is, or how fine a family he comes from, that white man is trash.
Într-o lume divizată, copiii au curaj să spună adevărul
Inocentă este și Scout, fiica lui Atticus și protagonista romanului, iar acest lucru cred că diferențiază cartea de multe altele care abordează teme asemănătoare. Scout și fratele ei, Jem, sunt doar niște copii, crescuți într-o comunitate clădită pe baza multor idei preconcepute. Pentru că nu au dat încă piept cu lumea exterioară, ei nu pot să înțeleagă pânza de prejudecăți care îi înconjoară pe toți cei din Maycomb.
Într-o lume divizată, copiii sunt singurii care au curajul să spună adevăruri pe care adulților le este prea frică să le rostească. Doar ei pun întrebări incomode și par să înțeleagă cu adevărat ceea ce adulții sunt prea orbiți să vadă.
If there’s just one kind of folks, why can’t they get along with each other? If they’re all alike, why do they go out of their way to despise each other?
Scout și Jem mi-au fost foarte simpatici. Evoluția lor și modul în care sunt forțați să se maturizeze mi s-au părut foarte bine scrise. Sub influența tatălui lor, cei doi au un parcurs puțin diferit de al celorlalți copii din împrejurimi. Mi-a plăcut mult relația dintre Atticus și copii lui deoarece acesta nu le vorbea niciodată pe ocolite și nu încerca să le ascundă lucruri din cauza vârstei.
When a child asks you something, answer him, for goodness’ sake. But don’t make a production of it. Children are children, but they can spot an evasion quicker than adults, and evasion simply muddles ‘em.
Atticus este alt personaj care mi-a plăcut. Mi s-a părut un personaj-model, cu principii de care nu se poate despărți. Reușește să accepte atât binele, cât și răul din lume, și nu își pierde niciodată speranța. Mi s-a părut că este genul acela de personaj-mentor, tipologie care mi-a fost mereu dragă.
I wanted you to see what real courage is, instead of getting the idea that courage is a man with a gun in his hand. It’s when you know you’re licked before you begin but you begin anyway and you see it through no matter what. You rarely win, but sometimes you do.
Fiecare lucru nesemnificativ este un simbol
Boo Radley a fost și el un personaj interesant, dar cred că e mai bine să nu zic prea multe despre el și să vă las pe voi să aflați. Același lucru e valabil și în cazul lui Tom Robinson.
Nu m-am plictisit deloc citind cartea. Fiecare lucru nesemnificativ simbolizează ceva, iar fiecare scenă duce povestea mai departe. Protagoniștii nu rămân niciodată pe loc, ci sunt mereu în schimbare, dezvoltându-se pe parcurs ce înțeleg că lumea nu este compusă doar din oameni buni și oameni răi.
Cartea critică foarte multe probleme ale societății americane din anii ‘30. Prin filtrul ochilor unui copil, toate justificările pe care adulții le aduc nu mai au nicio valoare, iar cititorul poate vedea adevărul curat, fără ocolișuri. Pornind de la sistemul educațional, pe care micuța Scout îl găsește total ineficient, și continuând cu sistemul de justiție și, cel mai mult, rasismul, cartea exprimă unele idei puternice, care îți vor rămâne în memorie.
Nu uitați că pe 8 iunie, de la ora 20:00, la a treia ediție a clubului de carte Let’s Hook on a book, vom vorbi despre To Kill A Mockingbird.
La fel ca lui Scout, îmi era uneori greu să înțeleg cum de oamenii pot fi atât de orbiți de prejudecăți, încât nu pot vedea ceea ce este fix în fața ochilor lor. De asemenea, m-a uimit cât de departe pot ajunge unii oameni hrănindu-se cu ură.
Mockingbirds don’t do one thing but make music for us to enjoy… but sing their hearts out for us. That’s why it’s a sin to kill a mockingbird.
Mai multe personaje sunt păsări cântătoare
Păsările cântătoare nu au nicio vină, și atunci de ce să le corupi? Mai multe personaje din carte sunt păsări cântătoare, în care toată lumea încearcă să țintească. Mai există și personaje precum Atticus, care vor să protejeze aceste făpturi nevinovate, dar cei ca Atticus sunt, din păcate, mult prea puțini.
Îmi este foarte greu să vă vorbesc despre această carte fără să vă dezvălui detalii importante. Cred însă că este destul de clar că mi-a plăcut foarte mult. Sinceritatea și inocența protagoniștilor chiar m-au ajuns la inimă, chiar dacă eram ezitantă la început. Este confesiunea extrem de sinceră a unui copil care nu înțelege lumea adulților.
“Atticus, he was real nice.”
„Most people are, Scout, when you finally see them.”
O recomand cu mare drag tuturor. Chiar și la 60 ani de la publicare, multe dintre ideile exprimate în carte sunt încă relevante, din păcate. Tocmai din acest motiv cred că ar trebui citită de cât mai multă lume. Este genul de poveste puternică, care rămâne în sufletul tău multe zile după ce citești ultima pagină.
O recenzie scrisă/ cu fotografii de Carina Ezaru
(departamentul #cărticeală)
Editată de Iulia Dromereschi
Layout de Diana Hîncu