CĂRTICEALĂ | „Suntem inevitabili” (Gayle Forman)

Se spune că dinozaurilor le-a luat treizeci de mii de ani să moară, din momentul în care asteroidul a lovit pământul. Din perspectivă universală, treizeci de mii de ani nu înseamnă mult. E doar o clipă.

Se spune că prezentul e acumularea progresivă a unor evenimente din trecut, proiecția trecutului pe axa timpului. În trecut, Aaron Stein credea că toate cărțile sunt magice.

Douăzeci și șase de litere și câteva semne de punctuație și obții o infinitate de cuvinte într-o infinitate de lumi.

În prezent, lucrurile s-au schimbat. Deși Aaron este înconjurat de cărțile din librăria familiei lui, magia a dispărut în momentul în care orașul parcă s-a oprit din citit, familia s-a fragmentat și datoriile au crescut. Astfel se face că inevitabilul ar fi falimentul afacerii de familie, urmat imediat și zguduitor de o dezamăgire cruntă a  lui Ira, tatăl lui Aaron.

Fiind convins că tatăl lui nu mai e stăpân pe situația depravată în care se află, Aaron se hotărăște să facă o schimbare: vinde librăria. Contrar convingerilor sale, orașul nu s-a săturat de lectură, ci doar are nevoie de un stimulent. În momentul în care acesta vine, Aaron se trezește înconjurat de prieteni pe care nu doar că nu știa că îi are, dar și sunt hotărâți să reînvie librăria desuetă.

Cu librăria deja vândută, Aaron este prins între teama de a răni sentimentele tuturor din jur și inevitabilul: cumpărătorul va veni să își reclame dreptul la librăria achiziționată.

 

Informație: dinozaurii încă există. Iată cum arată! Un tată și un fiu, într-o librărie veche, aflată în pragul colapsului, care petrec zile lungi și fără noimă consumând cuvinte pe care aici nimeni nu le mai cumpără.

Am pus mâna pe Suntem Inevitabili fără să știu despre ce e vorba în ea. Surpriza cea mai mare a fost că m-a captat încă de la primele pagini. Ca să vă dau puțin context: nu sunt tocilară, dar îmi place să știu cât mai multe. Consider informația a fi unul dintre singurele lucruri care nu ți se pot fura. Ca orice carte ce se învârte în jurul unui subiect literar, este plină de cultură, informații noi și trimiteri literare. Înainte să trageți concluzia greșită că „trebuie să fi citit mult ca să înțeleg ce se întâmplă pe acolo”, lăsați-mă să vă asigur că fiecare trimitere literară sau informație nouă este integrată foarte bine în context. Deși mă consider cititoare de elită, nici eu nu știam fiecare carte menționată. Spre norocul meu (și al vostru!) Aaron are un prieten, Chad, căruia îi explică de fiecare dată la ce se referă acele trimiteri literare.

Un alt aspect care a trezit emoții puternice în mine a fost structura fiecărui capitol: titlul era, totodată, un titlu de carte. Ca orice cititor, una din cea mai mare problemă pe care o pot avea (excluzând elefanții de la analiză matematică) este ce o să mai citesc. Procesul de căutare a unei noi lecturi este mult mai complex decât pare a fi inițial, prin urmare am fost profund satisfăcută ca la fiecare 20 de pagini să îmi fie prezentată o carte noua. Astfel se face că, spre final, aveam o listă întreagă de noi lecturi, pe care abia aștept să pun mâna. Având în vedere că prezentările erau diversificate, este aproape imposibil să nu dai peste o carte care să îți stârnească interesul.

Trebuie să spun că m-am simțit atacată când am citit despre Aaron și cum gestionează el acea situație tensionată. De ce? Pentru că cel mai probabil și eu aș fi procedat la fel. Poate nu la nivel de decizii, dar la reacții și cum gestiona totul, cu siguranță. A fost răcoritor să descopăr cât de important este de fapt să te cunoști și să știi în ce direcție vrei să te îndrepți.

-Cred că este reconfortantă.
-Dinozaurii ți se par reconfortanți?
-Nu ei, ci mai degrabă amintirea faptului că totul se sfârșește.

Puncte tari

Cred că aspectul cel mai puternic pe care îl are cartea este prezența altor cărți menționate în ea. Până la urmă, o carte bună este cea care te face să îți dorești să citești și altele după ce o termini. Cred că și în situația nefavorabilă în care nu ți-ar plăcea cartea deloc tot ai putea găsi acele recomandări interesante.

De asemenea, personajele sunt construite verosimil. Nu avem parte de exagerări când vine vorba de personalitatea lor, sau de idealizări. Parcă ar fi persoane reale, rupte din viața de zi cu zi și transpuse prin cuvinte pe hârtie.

Date fiind aceste personaje realist realizate, era de așteptat ca și relațiile dintre ele să fie credibile. Cel mai bun exemplu ar fi relația de dragoste dintre Aaron și Hannah, solista trupei Beethoven’s Anvil, relație care nu a fost trasă de păr sau fondată pe prea-cunoscuta idee de „persoana potrivită la momentul potrivit”.

-Mama spunea că Narnia a fost prima mea iubire.
-Și a doua iubire cine e? Harry Potter?
Cred că TU. Tu, tu, tu. 

Puncte slabe

Un lucru care m-a deranjat de la început e stilul de relatare a poveștii. Avem de câteva ori intervenții ale lui Aaron din viitor care îngreunează plasarea acțiunilor pe axa timpului.

Mai mult, acumularea tensiunii, deși se realizează gradat, devine frustrantă în momentul în care îți dai seama că, poate, autoarea trage firele prea tare și că tot ce e prea mult strică.

Inevitabil, trebuie să ajung la finalul acestei recenzii. Astfel că, putem trage concluzia că „Suntem Inevitabili” de Gayle Forman este un roman cărticesc în care fiecare cititor poate găsi un aspect plăcut.

Pe 25 februarie am organizat o superdezbatere la care ne-am împărțit ad-hoc în echipe și am argumentat pro și contra cărților tipărite, respectiv electronice. Dacă ai lipsit, trebuie să știi că /1/ vom mai organiza asemenea evenimente, așa că fii pe fază, și /2/ avem un padlet pus la cale chiar de mine, Ema, pe care m-aș bucura să-l completezi și tu aici.

 Mulțumim editurii Nemira pentru încrederea acordată! Răsfoiți și alte cărți din colecția Young aici.

Recenzie scrisă de Ema Toda (departamentul #cărticeală)

Editată de Iulia Dromereschi