FOTO Facebook Mircea Țara

CĂRTICEALĂ | „Secretul regelui nemuritor”: Un jaf imposibil

Secretul regelui nemuritor
FOTO cruxed.ro

Știți câte cărți Fantasy scrise de autori români am citit? Exact, zero. Îmi era prea frică să mă trezesc cu o atrocitate care mă va traumatiza pe viață. Știu, cam urât din partea mea să fiu atât de pesimistă, dar am motivele mele. Dar Secretul regelui nemuritor mi-a marcat intrarea în minunata lume a Fantasy-ului românesc. Surprinzător, îmi făceam griji degeaba. Pregătiți-vă sabia și poțiunile magice și hai să mergem împreună la vânătoare de dragoni!

Alarmă falsă. Nu avem niciun dragon, greșeala mea. Dar avem acțiune și magie (și mult sânge), deci fiți pe fază.


– Hai să ne concentrăm la ce avem de făcut, propuse Asht cu o voce joasă, și eventual să îmi explici, dacă tot suntem niște hoți cinstiți, de ce a trebuit să cumpărăm toate lucrurile astea? Nu mai bine le-am fi împrumutat?
– Știi prea bine că nu-mi place să mă ocup de mărunțișuri. Fleacurile sunt cele care îți fac viața mai grea și care te dau cel mai ușor de gol.

Doi hoți, un jaf perfect… sau nu?

Secretul regelui nemuritor este o nuvelă din seria Baladele Nlithiei, scrisă de Mircea Țara și publicată la editura Crux Publishing, deci are dimensiuni reduse. De fapt, atunci când am primit-o, nu o puteam lăsa jos din mână, pentru că nu am mai văzut de mult o carte atât de subțire și de drăgălașă. Dar nu vă lăsați păcăliți de acest detaliu, pentru că în cele 130 de pagini ale ei se întâmplă o groază de lucruri. Și au fost suficient de interesante ca să mă motiveze să nu las cartea, chiar dacă aveam un anime de terminat. Acum, oare ce se întâmplă în ea?

Secretul regelui nemuritor
FOTO Diana Hîncu

Protagoniștii noștri, Asht și Lied, sunt niște hoți de mâna întâi care planifică unul dintre cele mai mari jafuri ale lor. Dar normal că lucrurile nu merg așa cum doreau ei și ajung să fie prinși. Din fericire, situația e relativ OK, pentru că sunt angajați ca să fure un artefact magic de la rege. Răsplata? Propria viață. Deși asta înseamnă, mai mult sau mai puțin, o condamnare la moarte sigură. Nu că ar avea vreo opțiune care să nu îi coste viețile. Oricum ar fi, cei doi au intrat de-a binelea în probleme și o să avem parte de lupte pe cinste și de o strategie de neegalat, care poate sau nu să îi ajute să scape cu bine din toată povestea asta.

-Nu ți se pare fascinant? Ah, cât aș vrea să îmi pot întoarce capul și să văd și eu răsăritul! continuă bardul.
-Știi ce îmi pare mie fascinant? Lanțurile astea și faptul că nu prea avem cum să scăpăm de ele!
-Poți să zici ce vrei. Concluzia e clară: nu știi să apreciezi frumosul.

 

Nlithia, un tărâm magic pictat de cuvintele cărții

Nu am avut prea multe personaje dezvoltate, pentru că nu era cazul, iar eu una m-am mulțumit cu Lied și Asht. Mi-a plăcut dinamica dintre ei și mereu mă făceau să râd – mai ales Asht, care nu ar renunța la ironie și sarcasm nici dacă ar fi în pragul morții, însă nici Lied nu s-a lăsat mai prejos. Doar că Lied e o persoană serioasă și mai rezervată, cu planuri atât geniale, cât și lipsite de sens.

Secretul regelui Nemuritor
FOTO Diana Hîncu

Lumea a fost și ea complexă, dar am reușit să îmi formez o imagine destul de clară despre ea și nu pot decât să apreciez că Mircea Țara a stat să se gândească la animale și plante/mâncăruri (și nu numai) specifice Nlithiei. Mi se pare că adaugă autenticitate nuvelei.

Mereu am crezut că este foarte greu să scrii Fantasy, pentru că ai o groază de lucruri de construit, un univers nou de prezentat, și dacă îți scapă ceva s-a dus toată povestea. Iar dacă ai și un număr atât de mic de pagini, mi se pare mai mult sau mai puțin imposibil. Dar ce noroc că rasa umană nu se abate din încercarea de a face lucruri imposibile. Ce vreau să zic cu asta? Că autorul a făcut o treabă impresionantă și a echilibrat foarte bine construcția personajelor, a lumii și a acțiunii. Stilul de scriere a fost ușor de rumegat, descrierile suficient de detaliate și totul s-a mulat foarte bine în poveste.

– Sus sau jos? întrebă căpitanul patrulei.
– Înapoi nu se poate? încercă Asht.
Soldații, atât cei doi care îi însoțiseră până acolo, cât și garda le aruncă simultan o privire înghețată.
– Întrebam și eu. Nu vrem să deranjăm pe nimeni.

Nu prea am de ce să mă plâng, poate doar de niște scene de la final care nu mi-au fost prea clare, dar în ultima vreme dragul meu creier mai dă rateuri, deci s-ar putea să fie din cauza asta. În orice caz, sunt curioasă și abia aștept să citesc și restul seriei.

Secretul regelui nemuritor este o carte palpitantă, plină de aventură, care o să vă satisfacă nevoia de a invada (sau de a fi invadați de) o lume magică. Pentru mine a funcționat. Concluzia clară este că ar trebui să citiți seria, mai ales dacă sunteți fani Fantasy. Dar să nu faceți ca mine, voi începeți cu Inima dragonului.


O recenzie de Diana Hîncu (coordonatoarea dpt. #cărticeală)

Editare: Iulia Dromereschi

4
Diana Hîncu
Sarcasmul și ironia îmi sunt cele mai bune arme... deși uneori sunt însoțite de mult prea multe glume proaste și momente „stânjenante”.