CĂRTICEALĂ | „Rivale – Intrigi la Versailles”, o luptă pentru putere

Romanul Rivale – Intrigi la Versailles, primul volum al seriei scrise de Christine Féret-Fleury, este o ficțiune istorică. Transpune cititorul în interiorul vestitului palat de la Versailles, prin ochii a două protagoniste, Élise și Rouge. Este un roman plin de note superficiale, menite să construiască ideea că, în trecut, doar exteriorul conta cu adevărat. Sunt multe intrigi în dragoste, dar este el un roman pentru fanii universului Bridgerton, după cum susține coperta cărții? Răspunsul îl veți afla citind până la final.

Rang social, căsătorie și petreceri

Aspectul istoric m-a atras cel mai mult. Îmi era dor să citesc un roman bun de dragoste, care să fie plasat într-un context regal. Nu am obținut exact ceea ce îmi doream, însă am întâlnit alte aspecte interesante ale acelei perioade istorice (1638-1715). Viziunea pe care o are cartea asupra lumii se învârte în jurul puterii. Laitmotivul romanului este dorința de a o dobândi. Fiecare vrea să ajungă cât mai sus la curte, ar face orice pentru a ajunge cât mai sus, s-ar pierde pe sine pentru a câștiga inima curții.

 Intenționam să ajung mai sus. Mult mai sus. Indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătesc.

Ocurența toponimelor istorice susține și mai mult cadranul arhaic: avem multe scene care se petrec în Salonul Galben (camera palatului unde curtenii au obiceiul de a se preta la farse pe seama nou-veniților), în curtea palatului sau în sala tronului.

Cartea este scrisă din două perspective: a lui Élise și a lui Rouge. Astfel, una este la persoana a III-a și cealaltă la persoana I. Este un aspect demn de menționat, deoarece poate îngreuna lecturarea cărții. Élise este o fată venită dintr-o familie modestă, cu aceeași dorință ca oricine de la Palat: să ajungă cât mai sus. Își petrece foarte mult timp în Salonul Galben, considerându-se uneori posesoarea încăperii. Ușor, ne putem da seama că are o obsesie pentru o funcție importantă, ceea ce m-a oprit din a empatiza cu ea. Se află cu un picior în Salonul Galben și cu unul în societatea de jos, sau cum ea însăși se caracterizează:

Trebuie să ne căsătorim cu bărbați bogați. Cu duci, de preferință, ca să putem trece pe porțile palatului în trăsură, ca să avem propriul taburet în odăile reginei și propriul scaun în biserică… Vom suporta asaltul amoros al soților noștri gândindu-ne la altceva, vom aduce pe lume copii care vor muri, aproape toți, în pruncie… Soții mor în războaie, iar copiii, în leagăn. La ce bun să te atașezi de ei? Tot ce contează este puterea, averea și plăcerea.

Frumusețea misterului

De de cealaltă parte se situează Rouge. O enigmă. Deși avem parte de narațiune subiectivă în capitolele care o urmăresc, acest fapt ne-a blocat și mai mult din a afla cine e ea cu adevărat. Dacă vedeam lumea prin ochii ei, nu ni se mai ofereau aspecte în plus pentru a clarifica unele situații. Sintagma reiterată pe tot parcursul cărții, ,,Sunt cea mai frumoasă. Pot face pe oricine să-și piardă capul. Însă eu n-am să mă îndrăgostesc. Căci am un secret”, accentuează dorința lui Rouge de a se ascunde, de a uita cine a fost ea în trecut. Acest aspect misterios m-a ținut captivă pe tot parcursul cărții, dovedindu-se astfel teoria că echivocul atrage (inclusiv pe celelalte personaje).

Între capitole avem aspectul meu favorit din carte: scurte pasaje din alte opere literare, menite să ne contextualizeze povestea și mai bine. Multe pasaje le-am găsit mult mai interesante decât cartea în sine, dar acesta este un lucru care depinde de fiecare. Principalele surse sunt Jurnalul intim al lui Claude de Chinelle, volumul Memoriile vremurilor noastre și Confesiunile abatelui de B. Prin intermediul lor se sublinează că istoria, pe lângă faptul că este crudă, mai este și delicios de savuroasă și scandaloasă.

Astfel, ar afla că în mănăstiri au loc infamii care ar face să roșească până și o curtezană. Iar cum burghezele nu-și doresc nimic mai mult decât să le imite pe ducese, delăsarea moravurilor și depravarea spiritelor vor cuprinde, în curând, toată societatea educată.

(Confesiunile abatelui de B.)

De ce Rivale?

Titlul prezintă ideea principală a romanului. Rivale sunt cele două protagoniste, atât într-o luptă exterioară, cât și într-una interioară. Lupta exterioară este alcătuită din dorința de a cuceri curtea și de a câștiga inima unui Cavaler select. În schimb, lupta lăuntrică este chiar din natura protagonistelor, personalitățile lor aflându-se în antiteză: una extrovertită, cealaltă introvertită; una cu percepție senzorială, axată pe ce are, pe ce este în prezent, iar cealaltă intuitivă, cu gândul mai mult în viitor; una luând decizii bazate pe sentimente, iar cealaltă pe logică.

Este sau nu această carte pentru fanii universului Bridgerton? Eu zic că singurul aspect pe care îl au în comun este fundalul istoric, romanțat cu aspecte din prezent. Astfel, dacă îți este dor de acea atmosferă plină de baluri și dezirabila creștere a statutului social, e o carte pentru tine.

Punând punctul pe i, romanul Rivale – Intrigi la Versailles, de Christine Féret-Fleury, este o lectură ușoară, care te poartă în trecutul înșelător și viclean al curții regelui Ludovic al XIV-lea.

Recenzie scrisă de Emanuela Toda (departamentul #cărticeală)

Editată de Diana Hîncu (coordonatoarea dpt. #cărticeală)

Corectură: Iulia Dromereschi