Carina și Nix cel afurisit
FOTO Carina Ezaru

CĂRTICEALĂ | „Nix cel afurisit”: o carte dulce ca o acadea

FOTO goodreads.com

Dacă l-ai vedea, ai urla și ai lua-o la fugă, iar părul ți s-ar face pe vecie ca spuma laptelui. Ghici cine este el? E Nix cel afurisit, bineînțeles, cea mai odioasă făptură dintre toate zânele.

Nix cel afurisit, de Lena Coakley, este singura carte middle grade pe care am citit-o în ultimii doi ani și a fost ca o gură de aer proaspăt. În general, eu nu sunt chiar mare fană cărți pentru copilași, dar, cum Crăciunul e perioada perfectă pentru citit povești buclucașe și magice, mi-am zis de ce nu? 


La prima vedere, cărticica este o poveste banală despre zâne, menită să aducă zâmbete pe fețele copiilor caree abia învață să citească. Dar eu cred că este mult mai mult de atât. Este o poveste înduioșătoare despre singurătate și suferința unui copil părăsit. Este o poveste despre familie și prietenie. Și este, zic eu, o poveste care merită citită la orice vârstă.

Unii ar crede că stelele sunt făcute din foc, dar eu știu că sunt făcute din lemn și că sunt vopsite în argintiu și că au bucățele de sticlă lipite la vârfuri, care le fac să strălucească.

 

harta Nix cel afurisit
FOTO Carina Ezaru

 

Nix mi-a readus pofta de a citi cărți cu fae

Încă de la prima pagină facem cunoștință cu Nix, care a fost lăsat în pădure de regina zânelor, cu misiunea de a nu lăsa niciun om să-și găsească căminul acolo. Nix al nostru este pus în încurcătură când în pădurea lui dragă își găsește adăpost un om care nu se lasă alungat, oricât de înfricoșătoare ar fi amenințările năstrușnicului Nix.

 

Te avertizez. Dacă nu pleci, voi face o vrajă ca în grădina ta să nu mai rodească nimic în afară de mărăcini. Voi face o vrajă și coșul tău va scoate mereu fum. Îți voi transforma apa din fântână în scuipat de sconcs și… pipi de broască. Voi face astfel încât vaca ta să aibă aripi și să zboare pe Lună!

 

Misiunea lui Nix este, așadar, să izgonească omul din pădure până la solstițiul de vară, când zânele se vor reîntoarce în Lunca zânelor. El trebuie să se gândească, ajutat de prietena lui, Rose, la șiretlicuri care mai de care mai șirete, pentru a nu-și dezamăgi regina, la întoarcerea ei.

Poznele lui Nix și drumurile sale prin pădure sunt pline de umor, chiar dacă uneori pot deveni puțin repetitive. Mie uneia mi-au plăcut dintotdeauna foarte mult cărțile cu zâne. Deci toate mențiunile de elemente ce aparțin folclorului acestora, precum sarea sau margaretele, menite să le țină la distanță pe viclenele creaturi, n-au făcut decât să mă bucure. Pot spune că Nix mi-a readus pofta de a citi cărți cu fae și alte asemenea făpturi.

 

Poză cu Nix cel afurisit
FOTO Carina Ezaru

 

Emoții și sentimente ascunse

Personajele mi s-au părut foarte simpatice și unice, atât cele fantastice, cât și cele umane: fiecare a avut farmecul său. Preferatul meu cred că a fost Omul verde. Mi s-a părut o prezență foarte misterioasă și mi-ar fi plăcut să apară puțin mai mult. Alt lucru care nu m-ar fi deranjat să fie mai dezvoltat a fost relațiile dintre personaje. Unele mi s-au părut cam grăbite. Dezvoltarea lui Nix, deși s-a dus în direcția pe care mi-aș fi dorit-o, a fost și ea cam bruscă, uneori. Însă, ținând cont că este, totuși, o carte recomandată începând cu opt anișori, nu ar trebui să o judec chiar atât de tare. 🙂

Cum am zis și la început, cartea are și câteva momente emoționante, care au reușit să mă înduioșeze. În spatele pădurii fermecate găsim povestea unui copil singur, care are nevoie de iubire. Care caută afecțiunea unui părinte, mai presus de orice. Care ar face orice pentru validarea celei pe care o consideră ca o mamă. 

 

Am vrut și eu să ating o stea. Am tot încercat. În cele din urmă, reginei i s-a făcut milă de mine și a luat o stea de pe cer. Mi-a așezat-o în palmă, iar eu am râs și am tot râs, în vreme ce restul stelelor s-au învârtit și au săltat și au strălucit.

 

Nix cel afurisit și o pisică
FOTO Carina Ezaru

 

Cinci motive pentru a citi cartea

În această carte, zânele nu sunt ființele cu aripioare roz care îndeplinesc dorințe agitând bagheta magică. Sunt făpturi șirete, puse pe șotii, al căror scop e să te păcălească și să te abată de la drum, ca mai apoi să râdă de necazul tău. Nix face tot ce îi stă în putință să se integreze printre zâne, să fie la fel ca prietenii lui. Dar oare chiar își dorește asta?

Oare noi, zânele, suntem atât de crude? Oare putem iubi?

Chiar dacă nu este neapărat o carte de Crăciun, pădurea înghețată și toate peripețiile lui Nix mi-au dat un vibe christmasy. Este o carte perfectă de citit cu o păturică și ceva dulce lângă tine și cred că ar aduce bucurie oricui. În încheiere, vă las cinci motive ca să dăruiți cuiva cartea Nix cel afurisit, Crăciunul acesta:

 

😻 Este foarte scurtă, se poate citi lejer în câteva ore

😻 Are o hartă și ilustrații superbe; m-aș putea uita la ele toată ziua 

😻 Este o poveste haioasă, care inevitabil te va face să zâmbești

😻 Are un mesaj adorabil și foarte relevant

😻 Va fi pe gustul tuturor, indiferent de vârstă

 

Ați citit cartea, sau v-am stârnit curiozitatea? În seara aceasta, clubul de carte STORIA BOOK QUEST are o invitată specială: va fi moderat de Cristina Munteanu (editura Storia Books), care a pregătit o seamă de activități iscusite, menite să atragă atenția asupra câtorva aspecte importante, dar poate mai puțin vizibile, din carte. Alăturați-vă și voi pe zoom și haideți să încheiem anul cărticește!


 

O recenzie de Carina Ezaru (departamentul #cărticeală)

Editor: Diana Hîncu (coordonatoare dpt. #cărticeală)

Layout: Iulia Dromereschi

5
Carina Ezaru
Dintotdeauna mi-a plăcut cititul, iar de peste trei ani citesc serios, de când am pornit și contul de bookstagram. Pe lângă citit, mai când uneori la chitară, sunt pasionată de istoria modei și fotografie și mai scriu uneori câte ceva. Îmi place să mă documentez mult despre subiectele de interes.