Marginea lumii este al cincilea volum din seria Baladele Nlithiei, de Mircea Țara. Pentru că aventurile lor din Osa nu s-au terminat cum sperau, Asht, Vel și Inar pleacă într-o călătorie demnă de o baladă cum numai Bardul Nordului ar putea să cânte. Cei trei, alături de o prințesă fugară și un echipaj de marinari, trebuie să călătorească până la marginea lumii și să găsească armata de dragoni care ar putea salva Nlithia de Cenușii.
Deși e vorba de una dintre seriile mele preferate, am avut câteva rețineri înainte să încep lectura. Nu pentru că m-ar fi lovit pesimismul, ci din simplul motiv că îmi aduceam aminte foarte încețoșat ce se întâmplase în volumele precedente. Din fericire, autorul a introdus destule referințe la evenimentele anterioare, așa că am reușit să țin pasul cu toate și să nu-mi fie știrbită experiența de lectură.
Acțiunea și construcția romanului Marginea lumii
După ce au dat Osa peste cap (în romanul Căderea celor șapte turnuri), iar prietenii lor (Lied, Mira și Calya) au dispărut, Asht, Vel și Inar primesc o misiune de necrezut de la Țesător. Cei trei trebuie să ajungă într-un loc despre care nici măcar nu știau că există: Kelesia, sau marginea lumii. Asta dacă vor să-și salveze prietenii și întreaga Nlithie. Și da, asta înseamnă că Nlithia este o lume plată. Rămâne de văzut dacă e dusă sau nu în spate de un dragon.
Citește aici un fragment din romanul Marginea Lumii, al cincilea volum al seriei Baladele Nlithiei, de Mircea Țara
După o escapadă la o curte regală cum numai Asht ar putea să croiască, gașca lor ajunge pe una dintre cele mai capabile corăbii din Nlithia. Partea proastă e că o au la bord pe prințesa Xelion, căutată cu disperare de viitorul ei soț.
Și iată-l din nou urmând un plan nebunesc de-ale lui Asht, cel mai probabil punându-i pe alții în pericol ca să îi poată salva pe-ai lui. Se simțea prins între ciocan și nicovală. Inima îl trăgea într-o parte, dar viața îl aducea în punctul în care aproape că își călca pe inimă.
Călătoria până la marginea lumii nu se dovedește a fi deloc ușoară, și multe vieți sunt pierdute pe drum. Când ajung, într-un final, eroii noștri trebuie să treacă peste adevăratele provocări, căci poporul din Kelesia nu este deloc bucuros de apariția lor. Însă, până să se gândească cum vor pune mâna pe armata de dragoni, trebuie să găsească o modalitate prin care să supraviețuiască între zidurile cetății.
Acțiunea a curs lin și m-am bucurat să văd că a fost distribuită cu măsură. Dacă în volumele anterioare am avut de obicei senzația că finalurile erau puțin cam aglomerate, aici s-a văzut clar o îmbunătățire. Cartea a fost structurată perspicace și, deși nu a plouat continuu cu tavuth și Cenușii, rareori au fost momente în care puteai răsufla ușurat. Fiecare secvență și-a avut semnificația și a dus, cu pași mărunți sau mari, către un deznodământ care m-a dat peste cap.
Bardul Nordului
Am simțit că o mare parte a acțiunii din romanul Marginea lumii s-a țesut în jurul lui Asht, Bardul Nordului, aventurier și muzician veritabil. Chiar dacă nu el a fost personajul-cheie, a influențat acțiunile tuturor și, ca până acum, a fost mintea din spatele planurilor nebune și destinate inevitabil eșecului.
Citește aici interviul luat de Diana scriitorului Mircea Țara
Asht, fie că a vrut, fie că nu, s-a trezit că este liderul echipei. În încercarea sa de a-și proteja apropiații, a salva Nlithia și a rămâne în viață, e nevoit să ia multe decizii grele și de o moralitate îndoielnică. Lucrul acesta crează multe tensiuni interne sau neplăceri între eroii noștri, sau între eroii noștri și kelesieni. Din fericire, bardul se împacă și cu prietenii săi, dar și cu propriile alegeri.
Pe de o parte, Inar îl admira pe Asht pentru capacitatea asta și pentru faptul că reușea să țină moralul tuturor la cote decente. Dar, pe de altă parte, simțea în el o furie crescândă împotriva lui Asht, care părea mereu a avea chef de glume, când din cauza lui muriseră zeci de liani.
Personajele sunt influențate mai mult sau mai puțin de el, tendința sa către nebunesc fiind parcă molipsitoare. Camarazii săi ajung să facă lucruri de care nici ei nu se cred în stare, sub influențele voluntare sau involuntare ale lui Asht.
Aripă de Fier
Mă bucur mult că am aflat mai multe despre Inar, arghelanul cu o singură aripă, în Marginea lumii. Rămâne în continuare personajul meu preferat și a fost interesant să îi urmăresc parcursul. După traumele din trecut, a fost înduioșător să îl privesc cum ajunge să își facă prieteni, să învețe să aibă încredere în alții, dar, cel mai important, să învețe să aibă încredere în el.
Îți plac recenziile și articolele noastre cărticești?
Susține-ne, chiar și de la distanță!
Inar a fost, probabil, personajul cel mai afectat de relația cu Asht. Cel puțin referindu-ne strict la evoluția din acest volum. Arghelanul inocent își pătează mâinile cu sânge, mai mult sau mai puțin forțat de împrejurări și de Asht. Asta îl devastează și marchează pe vecie.
– Sunt un monstru. Am ucis. Am sfâșiat. Am luat zeci de vieți, în câteva clipe. Nimeni nu se aștepta la asta. Nici măcar nu știau că sunt acolo. Moartea cu sabia-n mână. O tăietură aici, una dincolo, și viețile li s-au scurs din trupuri într-o clipă. Mulți au rămas privind în gol. Nici măcar nu au văzut ce i-a ucis! Asta ai făcut din mine, Asht: un arghelan al morții!
Să urmăresc cum a reușit Inar să treacă peste această traumă și să se agațe de un țel care poate să îi liniștească sufletul a fost probabil unul dintre cele mai captivante fire narative. Deși, nu zic nu, probabil că aici a contat mult și afinitatea mea pentru arghelani.
Deși acțiunea s-a găsit din plin, m-am simțit, de data aceasta, mult mai atrasă de personaje și conflictele cu ele însăși sau cu apropiații lor. Totul a fost un joc psihologic pe care l-am devorat cu sufletul la gură.
O mușcătură de „real”
După cum am menționat și despre restul volumelor, totul se simte foarte real în Nlithia. Uneori parcă uitam că acțiunea are loc într-un univers dominat de magie și dragoni. Nu pentru că nu ar fi apărut din plin și una și alta, ci pentru că interacțiunile dintre personaje, modul în care vorbesc și se comportă par foarte tangibile, reale.
Personajele deja cunoscute au fost creionate mult mai amănunțit, în nuanțe noi și poate nu la fel de îmbietoare. Cele noi, chiar dacă au fost prezente puțin timp, sunt conturate foarte bine. Sunt, cum s-ar zice, tridimensionale.
Asht se apropiase de ei în ultimele luni petrecute împreună. Într-un fel, deveniseră prietenii lui. Deveniseră apropiații lui. De cei apropiați aveai grijă, dar Asht nu reușise să facă asta. Nu putea face asta, nu împotriva acestor soldați-magi, iar gândul îi strângea pieptul de durere și mânie.
Nu se poate să vorbesc despre Baladele Nlithiei fără să pomenesc de construcția lumii, care e făcută și de data aceasta cu măiestrie. Îmi place că, odată ce seria a avansat, au început să fie evidențiate tot mai multe paralele cu lumea în care trăim. Mai ales în Marginea lumii, unde a fost reprodus un context social nu foarte departe de cel din realitate. Oamenii marginalizați (Cenușiii) vor să se răzbune. Poporul ales din Kelesia apără cu orice preț intrarea în Evelyn, deși modurile în care fac asta nu sunt atât de pure pe cât ar pretinde ei.
Și totuși, ce urmează după Marginea lumii?
Toate aceste lucruri, împletite cu stilul melodios de scris al lui Mircea Țara, crează o poveste demnă de cântat de toți barzii Nlithiei. A fost o lectură fluidă și plină de momente neașteptate. Povestea a luat-o încă de la început pe o cale total opusă de cea la care m-aș fi gândit, și m-a bucurat mult.
Vreau să reamintesc tuturor că seria Baladele Nlithiei de Mircea Țara cuprinde până în prezent cinci volume, iar recenziile mele pot fi citite mai jos:
-
„Secretul regelui nemuritor”: Un jaf imposibil
-
„Inima dragonului”: O luptă contra cronometru
-
„Căderea celor șapte turnuri”: În umbra trecutului
-
„Vrăjitoarea de foc”: Un război de foc și sânge
În concluzie, romanul m-a surprins foarte plăcut. Acțiunea s-a găsit din plin, magia și dragonii la fel. Din păcate nu și Blu, încă. Ni se promite reapariția lui în volumul următor.
Clar a meritat să aștept aproape doi ani până să apară romanul Marginea lumii. Abia aștept să văd unde se vor îndrepta în continuare eroii noștri, după ce au ajuns literalmente la capătul lumii. Din câte știu, Baladele Nlithiei se va încheia după alte două romane. Al șaselea este deja în lucru.
O recenzie scrisă de Diana Hîncu
Editare: Alexandra-Maria Stancu
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Andreea Sterea
