Mă numesc Teodora și sunt o adolescentă cu capul în nori, care citește orice îi pică în mână. Iar acum mi-a picat în mâini Cartea cu scoarțe de argint, ferecate, de Florin Pîtea. Cartea de astăzi face parte dintr-un subgen pe care nu l-am întâlnit așa des în lecturile mele, și anume steampunkul. De fiecare dată când vedeam ilustrații inspirate de acest curent îmi imaginam ce povești au personajele și prin ce aventuri trec ele. Cam asta s-a întâmplat și cu lectura de faţă.
Primul capitol începe cu o carte cu scoarțe de argint, care nu poate fi deschisă, oricât de mult ar încerca purtătorul. Urmărim de-a lungul primelor pagini cum cartea ajunge de la o persoana la alta, dintr-un tărâm îndepărtat în altul. Apoi, perspectiva se schimbă, și întâlnim alte personaje interesante. Din Gorena și până în Insulele Ducofer, suntem însoțiți de savanți (mai mult sau mai puțin nebuni), agenți secreți, doamne din lumea bună, lorzi și academicieni, mecanoizi și mașinării dotate cu inteligență și limbaj.
Cine a creat cartea cu scoarțe de argint, ferecate? Ce secrete se ascund oare în ea? Cine va avea puterea sau dibăcia să o deschidă? Și, cel mai important, ce va fi descoperit înăuntru?
O fi interzisă oficial, dar conservatorii o tolerează în secret, căci știu foarte bine că un popor care-şi râde de clasa politică n-o să se revolte în veci împotriva acesteia.
Am fost nerăbdătoare să cunosc personajele, iar prima întâlnire cu ele nu m-a dezamăgit. Este o scenă foarte interesantă, în care doi savanți fac o autopsie și încearcă să aducă la viaţă un coleg. Modul în care a fost descrisă scena m-a făcut să devorez fiecare pagină din ea. Ador tot ce ţine de autopsii și necromanție, deci nu e greu de imaginat cât de încântată am fost de început.
Citește și CĂRTICEALĂ | „Toate drepturile rezervate”: Plătește sau mori
Fiecare capitol se axează pe un personaj sau două, care sunt dezvoltate prin intermediul unei aventuri. Toate sunt simpatice, nu ai cum să nu prinzi drag de ele. Ce mi-a plăcut cel mai mult este unitatea de care dau dovada. Felul în care se ajută unii pe alții atunci când au nevoie și clipele plăcute pe care le petrec împreună. Se poate observa câți ani de prietenie au, prin ușurimea cu care vorbesc, ironiile sau glumele spuse. Invențiile pe care le fac și ideile dezvoltate în grup mi-au încălzit sufletul.
Au fost și câteva personaje de care m-am atașat în mod special. Primul caz ar fi Bon d’Age, care-mi amintește de un agent sub acoperire din serialele americane. Mi-a plăcut să citesc mai multe despre el și misiunile lui. De momentele când a dat dovadă de o agerime surprinzătoare. În plus, perspectiva lui a avut multe detalii politice care se încadrează și în viața reală. Fecioara de Fier forjat a fost încă un personaj interesant, pentru că nu transmite multe emoții şi nu are reacții exagerate, din cauza faptului că este un mecanoid. M-au amuzat întrebările pe care le punea, majoritatea legate de sentimente sau obiceiuri umane.
Am să fiu schimbarea pe care vreau s-o văd în lume.
Un alt lucru care m-a încântat a fost îmbinarea dintre fantastic și elemente științifice, mai ales modul în care creaturile fantastice s-au potrivit cu lumea condusă de știință. Partea mecanică este captivantă, ea fiind combinată cu elemente vestimentare, obiceiuri și reguli din epoca victoriană. Nu mă gândeam că steampunkul poate fi așa de natural, având în vedere că îmbină niște elemente care, în mod normal, s-ar contrazice. De exemplu, stilurile artistice ce se schimbă odată ce călătorești. Am observat că toate au fost inspirate de anumite curente (cum ar fi barocul) sau zone de pe globul pământesc, iar asta a făcut să mă apropii mult de lumea fantastică.
De fiecare dată când citesc ceva, acord atenție stilului de scriere, care în acest caz a fost excelent. Descrieri subtile, dialog bine structurat și o narațiune care curge lin, până în punctul în care intri în poveste. Pe lângă asta, felul în care este structurată cartea ajută cititorul mult. Fiecare capitol este împărțit în mai multe părți scurte, care te lasă să strecori semnul de carte printre pagini cu ușurință.
Ai să fii uimită cât de multe putem face uneori cu foarte puțin.
Și acțiunea este un element important, și cred că este singurul lucru cu care am avut o problemă. Nu avem plot twist-uri șocante sau momente care să te țină în suspans, însă cartea este ușor de parcurs. Spre final, am început să mai pierd din interes, prin urmare făceam destul de multe pauze în lectură. A lipsit acel lucru care mă face să rămân lipită cu mâinile de carte până când o termin. Nu a avut o poveste foarte complexă, căci este, până la urmă, o colecție de nuvele care se leagă între ele cu ajutorul personajelor.
Citește și recenzia Dianei la „Secretul regelui nemuritor”
Umorul însă a fost una din părțile mele preferate. Jocurile de cuvinte mi s-au părut geniale şi chiar au adus o nuanță plăcută cărții. Poate că nu toate glumele au fost hilare, dar majoritatea și-au găsit ținta, și nu a fost greu să observ creativitatea autorului.
Mai multe treburi se rezolvă cu aur și argint decât cu plumb, replică el.
A fost o lectură relaxantă, ușor de parcurs datorită stilului de scriere și a personajelor bine construite. Aş vedea cartea asta citită de copii, sau ca o primă lectură, însă și adolescenții ar găsi lucruri ușor de îndrăgit.
O recenzie scrisă de Teodora Ciubotaru
Editare și layout de Diana Hîncu
Corectată de Iulia Dromereschi