Când eram mai mică, am avut o perioadă în care citeam doar cărți despre insecte, animale și plante, ca să îmi potolesc curiozitatea. Premisa cărții Cartea mării de Morten Strøksnes m-a atras prin subiectul axat pe viața marină.
Legendarul rechin de Groenlanda
Insulele din arhipelagul Lofoten sunt pe cât de izolate și sălbatice, pe atât de maiestuoase. În această poveste adevărată, doi prieteni, scriitorul și Hugo Aasjord, un artist excentric, colindă apele înghețate care înconjoară insulele în căutarea legendarului rechin de Groenlanda. Acesta este un animal masiv, care poate atinge până la opt metri lungime și o tonă și poate trăi aproape două sute de ani.
Se spune că ochii lui fosforescenți, năpădiți de paraziți, pot să hipnotizeze prada. Iar carnea lui e atât de toxică, încât provoacă transe halucinatorii. În mica lor barcă pneumatică, înarmați doar cu o undiță și cu inteligența și curajul lor, Stroksnes și prietenul lui pornesc în căutarea acestui monstru enigmatic.
De-a lungul aventurii lor, cei doi discută despre probleme existențiale. Trec prin cele mai frumoase și cele mai cumplite experiențe pe care le oferă natura și explorează bogăția vieții din adâncurile oceanelor.
Evoluția este oarbă și curge ca un râu prin timp. Nu-i pasă de cei care se pierd pe drum.
Monștri marini și crabi
Cartea mării spune povestea a doi bărbați care vor să prindă un rechin, dar cred că asta este doar 20 la sută din centrul de interes. Sunt pasaje despre această misiune, apoi 40 de pagini în care se vorbește despre pești, cum trăiesc sau ce mănâncă. Apoi avem detalii despre istoria și mitologia Norvegiei, a locurilor vizitate de autor și curiozități despre ce se credea în trecut despre mări, sirene și monștri marini.
Mi-au plăcut pasajele legate de norvegieni și stilul lor de viață. În prezent, urmez cursuri de norvegiană, deci sunt atrasă de aceste informații. De fiecare dată când găseam termeni în norvegiană, mă bucuram și încercam să le descifrez sensul. Mi s-a părut interesant că marinarii din această zonă au multe cuvinte legate de apă, spre exemplu tipuri de valuri sau specii de pești care în mod normal nu au un echivalent în limba română. Spre încântarea mea, am aflat multe despre mentalitatea acestui popor și cum sunt ei ca oameni.
Totuși, lectura poate să devină monotonă pe alocuri, deci chiar cred că putea să fie mult mai scurtă. Multe informații prezentate sunt de cultură generală, sau lucruri pe care le poți găsi cu ușurință pe internet. Nu cred că era necesar să citesc o pagină plină cu informații despre anumite specii de crabi, când totul putea fi redus la trei rânduri.
Nimic nu se petrece în timp real, tot ce vedem este deja trecut. Suntem mereu un pic în urmă. Chiar și interacțiunile noastre, chiar și în capul nostru suntem cu o milionime de secundă în urmă.
Experiența personală cu Cartea mării
Mi-ar fi plăcut să fie mai multe pasaje în care este descrisă experiența autorului. Să aflu ce crede despre această vânătoare și viața marină. Spre exemplu, la finalul cărții, autorul descrie liniștea pe care o simți atunci când stai sub apă. Mi-a plăcut că a descris senzația de izolare față de restul lumii și felul în care admiră viața acvatică.
De asemenea, mi s-au părut interesante secvențele în care îl descria pe Hugo și locuința sa, plimbările pe plajă și momentele în care vorbea cu acea comunitate sau aflam povești locale. Este mai captivant să aflu lucruri despre experiența umană, pentru că nu găsesc pe internet aceste informații.
Distrugerea Pământului
Am apreciat faptul că autorul a descris dezastrele cauzate de oameni mării, sau, mai bine zis, Pământului. Companiile mari ar face orice pentru bani, cum ar fi distrugerea unor recifuri de coral valoroase. De asemenea, Strøksnes a evidențiat cât de dăunător este plasticul care ajunge în mare. Faptul că el și prietenul său vânează un rechin doar ca pe un trofeu mă face să-mi pun niște semne de întrebare.
Citește și FILIT 2022 | Interviu cu Andrei Dósa: „Literatura te ajută să înțelegi ce se întâmplă cu tine”
Nu pot să spun că a fost lectura mea preferată. Dar aș recomanda cartea unei persoane care chiar e pasionată de viața marină, de lumea noastră, de ecosistem și de conexiunea dintre oamenii și natură.
Dacă ne-am imagina că moleculele de apă sunt litere, am putea spune că mările și oceanele găzduiesc toate cărțile scrise vreodată, în limbi cunoscute și necunoscute.
Întâlnirea cu autorul Cărții mării
Am avut oportunitatea să îl întâlnesc pe autorul cărții în cadrul festivalului FILIT, la un curs de norvegiană. Ne-a povestit mai multe despre viața lui, precum faptul că a avut o perioadă când s-a îndepărtat de Norvegia și a dorit să plece în alte țări din Europa, doar ca să-și dea seama ce cultură bogată are. De asemenea, a vorbit și despre Cartea mării. A recunoscut că a căutat o scuză toată viața să scrie o carte despre mare, având în vedere că a crescut înconjurat de apă.
Unul dintre momentele mele preferate a fost când autorul a citit prima pagină din Cartea mării în norvegiană, doar ca mai apoi traducătoarea Diana Polgar să facă același lucru, de data asta în română. A fost o plăcere să aud limba vorbită de un nativ, mai ales pentru că încerc să învăț norvegiana.
O recenzie scrisă de
Teodora Ciubotaru
Editată de Andreea Sterea
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Diana Hîncu