Nu o să vă mint: imediat ce am auzit cum se numește această carte, cinismul și morbiditatea mea s-au activat instant și mi-au declanșat o dorință inimaginabilă de a o citi. Bineînțeles că simțurile mele au fost agere, ca întotdeauna. Deci, haideți să explorăm împreună spitalele și lumea medicală din Anglia victoriană, prezentată cum nu se putea mai bine în romanul lui Lindsey Fitzharris, Arta măcelăritului.
Treptat, studenții au început să privească morții din fața lor nu drept oameni, ci drept obiecte. Acest divorț emoțional a ajuns să caracterizeze starea de spirit a comunității medicale.
Subiectul principal al cărții este cum a influențat Joseph Lister lumea chirurgiei, până în punctul în care putem spune că a revoluționat-o. Totuși, nu ne afundăm doar în lupta sa contra practicilor barbare din acea vreme. Toată partea științifică este împletită cu o istorie care, pe mine, una, m-a captivat.
Diferența dintre atunci și acum
Am fost surprinsă să aflu că, pe vremea aceea, chirurgii erau priviți de sus, nefiind plătiți pentru munca lor. Lucru care, dacă stai să te gândești, are oarecum sens pentru condițiile respective, chiar dacă în ziua de azi o astfel de ierarhie ni s-ar părea de neconceput. Faptul că la un moment dat nu era nevoie de studii pentru a deveni chirurg, sau că oamenii trăiau cu impresia că aceștia nu trebuiau să știe chimie sau biologie este pur și simplu neliniștitor.
Un alt aspect care ar părea puțin cam dubios pentru unii sunt teatrele de operații. Da, ați citit bine. Oamenii, în principal studenții, mergeau să se uite cum erau disecate cadavrele, sau chiar la operații. Ba chiar plăteau și bani pentru asta.
Doritorii cumpărau bilete ca să-i poată urmării pe anatomiști cum disecă burțile umflate ale unor cadavre intrate deja în descompunere, părțile tăiate împroșcând nu doar sânge omenesc, ci și puroi fetid. Astfel de demonstrații macabre erau uneori acompaniate de sunetele ritmice și nepotrivite ale unui flaut.
Cred că ce m-a atins cel mai mult este diferența dintre atunci și acum. Ideea că pe vremea aceea, lucrurile care nouă ni se par evidente erau de neconceput. Să cureți ustensilele între operații? Să dezinfectezi rana? Puroiul duce la moarte? Pfff, baliverne.
Lupta cu necunoscutul
Lupta asiduă dusă de Lister contra necunoscutului și perspectiva sa asupra lumii au fost de-a dreptul fascinante. Să vezi cum ceva care ție ți se pare insignificant are o însemnătate imensă pentru alții, că nu putem ști niciodată ceva în întregime și că există mereu loc de întrebări. Mă face să mă întreb cât de puține știm de fapt despre lumea care ne înconjoară. Câte mistere sunt ascunse fix sub ochii noștri, așteptând pe cineva care să le deslușească?
Ar trebui să cerem bani pentru sângele pe care-l tragem sau pentru durerea pe care o pricinuim?
Dacă am sta să comparăm sistemul medical de acum cu cel de atunci, cred că ni s-ar părea o diferență uriașă. Partea șocantă, totuși, este că diferența dintre atunci și acum este de mai puțin de două secole. Acum, cât de lungă sau de scurtă pare această perioadă, depinde de perspectivă, însă e clar că a fost una plină de inovații și reforme, care ne-au adus astăzi la un nivel mult mai avansat decât cel anterior.
Haideți să privim partea plină a paharului
Diferența nu constă doar în tehnologie, ci și în personal și mentalitate. Cred că, în momentul de față, am ajuns într-un stadiu în care ne așteptăm ca totul să fie perfect. Că este inacceptabil dacă luăm o boală dintr-un spital, sau orice dispute mai sunt pe tema asta. Totuși, o mică privire în trecut ne-ar face să înțelegem că este perfect normal ca nimic să nu fie perfect. Este imposibil să avem randamentul maxim. În loc să ne plângem că nu se poate mai bine de atât, cred că ar trebui să privim și partea plină a paharului: acum este mai bine decât atunci. Și, eventual, în viitor o să fie mai bine decât acum.
Ce fusese cândva imposibil, acum era realizabil. Ce fusese cândva de neconceput, acum putea să fie imaginat. Viitorul medicinei părea brusc neîngrădit.
Citește și O să râzi, totul e chimie! – (Mai Thi Nguyen-Kim)
Cred că toți ar trebui să citim cartea asta. Da, are câteva scene care e posibil să fie prea explicite și violente pentru unii. Dar mi se pare esențial să știm de unde am plecat, ca să putem trage o concluzie despre locul unde am ajuns. Cred că ne-ar ajuta mult să vedem că, în unele cazuri, suntem prea critici și cerem mai mult decât este posibil să primim. Medicina fiind un subiect cu care intrăm toți în contact, voluntar sau nu, mi se pare practic să știm cât mai multe despre ea.
Recenzie & layout de Diana Hîncu
Editare de Rahela Ulici
Corectură de Iulia Dromereschi
