Între 12 și 3 dimineața, Crainicii Morții sună oameni pentru a le da o veste tragică – urmează să moară în 24 de ore. Și nu pot face nimic să împiedice acest lucru. Nicăieri nu este în siguranță, pericolul este la orice colț.
Am terminat Amândoi mor la sfârșit în șapte ore, în tren, și m-a făcut să mă gândesc la viața mea și la modul în care am trăit-o. Amândoi mor la sfârșit este un roman care vă va da peste cap, care pune în valoare cruzimea vieții și cât este ea de scurtă, dar și frumusețea ei când întâlnești persoana potrivită.
Nu uita să arunci un ochi și peste recenzia Denisei pentru Amândoi mor la sârșit.
Nu doar că sfârșitul tragic al lui Mateo și al lui Rufus, doi adolescenți care mai au de trăit mai puțin de 24 de ore, o să vă facă să plângeți, dar o să vă și determine să vă uitați în retrospectivă și să vă schimbați viața, să o trăiți din plin. Pentru că momentul acesta este singurul pe care îl avem.
Ceea ce m-a atras la carte încă de la primele câteva capitole este stilul narativ jucăuș și nuanțele simpatice ale personajelor, care alină cumva durerea de a „da ortul popii în mai puțin de 24 de ore”. Chiar dacă este scrisă empatic, ideea morții este reprezentată distant și primează frumusețea cu care își trăiesc viața personajele principale.
O prietenie tragică
Acțiunea este grăbită, sentimentele sunt împrăștiate peste tot și îți oferă o perspectivă nouă asupra vieții. Protagoniștii se întâlnesc prin intermediul unei aplicații și pe parcursul a mai puțin de o zi ies în afara zonei de confort și se îndrăgostesc. Trec printr-un val de emoții și evenimente modelatoare, se bat și plâng – dar mai presus de toate, învață.
Adam Silvera a fost unul dintre autorii invitați de editura Storia Books la FestivalYA, organizat de Cărturești. Aici puteți urmări înregistrarea discuției sale cu fanii, moderată de traducătoarea romanului, Irina Stoica:
Cei doi sunt atât de diferiți: Mateo este rezervat și antisocial, preferă confortul camerei sale sau a camerei de spital a tatălui său; Rufus este nesăbuit și rebel, tot ceea ce face fiind spontan. Mateo nu are prea multe persoane la care să țină, în afară de tatăl său și prietena sa cea mai bună, iar Rufus are un întreg sistem plutonian. Mateo este închis, iar Rufus se simte liber.
Când veți cartea, vă veți da seama cât de mică este de fapt lumea și cum acțiunile noastre au consecințe și asupra altora, ca într-un efect al fluturelui. Cum o carte lăsată pe scaunul din tren poate face ziua mai bună unei alte persoane.
SPOILER ALERT
Simt că efectul fluturelui este evident încă de la începutul romanului și, practic, se termină cu aceeași idee. Imediat ce primește telefonul de la Crainicii Morții, Mateo nu se mai gândește să repare aragazul, iar când se întoarce acasă cu Rufus, aragazul explodează. Decizia de a-i permite tatălui său să repare aragazul când se trezește din comă i-a pus capăt vieții. A murit în locul în care se simțea cel mai în siguranță.
Am apreciat foarte mult diferitele perspective, cele ale persoanelor care nu aveau nicio legătură cu protagoniștii, dar care s-au ciocnit de ei într-un fel sau altul, la modul propriu sau la figurat. Nu doar că a adăugat intensitate și emoție, dar nu este ceva ce întâlnești foarte des. De aceea, cartea mi se pare complexă și completă. Mateo a fost culoarea din viața atât de monocromă a lui Rufus. Rufus a fost aventura din viața atât de monotonă a lui Mateo.
O recenzie scrisă de Isabell Smărăndoiu
(departamentul #cărticeală)
Editată de Diana Hîncu
(coordonatoarea dpt. #cărticeală)
Corectată de Iulia Dromereschi