Cântecul meu de leagăn a fost Rollin’ de la Limp Bizkit

În jurul anului 2000, trupa Limp Bizkit a lansat melodia Rollin, care a ajuns pe locul 65 în Billboard Hot 100, lucru care a asigurat trupei recunoașterea și celebritatea pentru următorii ani.

Astfel, în anul 2006, anul nașterii mele, Limp Bizkit avea deja un renume în industria muzicii, continuând să marcheze noi generații de rockeri, inclusiv pe mine.

Tatăl meu a fost un mare fan al casetofonului când lucra în taximetrie. Obișnuia să-mi spună că muzica era singurul motiv pentru care nu-și ura slujba. Era în pas cu orice trend din acea perioadă, iar în acest fel a descoperit și Rollin’, care avea să fie melodia lui preferată și o amintire nostalgică, după trecerea anilor. Și-a găsit refugiul în muzica hard rock. Când problemele cotidiene deveneau prea apăsătoare, dădea muzica mai tare la casetofon.

Dacă vrei să keep rollin’ with us –

Prima oară când mi-am pus căștile pe urechi

Deși nu mă afectau problemele cotidiene, la doar câteva luni de la apariția mea pe lume, eram un bebeluș sensibil la aproape orice altceva: nu-mi plăcea să mănânc, plângeam întruna și adormeam greu. Tata a recurs la propria modalitate de a se deconecta și mi-a pus căștile pe urechi.

Copil cu căștile pe urechi. — Din arhiva personală Alexia Grigoriu

Păream puțin tulburată în poza surprinsă de părinții mei la prima mea întâlnire cu Rollin’. Contrar expresiei mele, hard rock-ul mă liniștea. Adormeam întotdeauna la auzul vocii lui Fred Durst (solistul trupei), așa că înainte de culcare părinții mă legănau pe această melodie.

Din momentul în care mi-au fost puse căștile pe urechi pentru prima oară, nu le-am mai dat jos. Am rămas o persoană sensibilă și bulversată de emoții noi, în fiecare zi, dar de fiecare dată când dau de greu, îmi aduc aminte că tot ce trebuie să fac este să dau muzica mai tare.

Ce ascult la căști, cu volumul la maxim

Chiar dacă m-am născut ascultând rock, crescând, am descoperit multe alte genuri muzicale ce m-au atras. O vreme chiar mi-a displăcut rock-ul, dar asta nu a durat prea mult, când m-am redescoperit acum câțiva ani.

Relația mea adevărată cu muzica a început cu Taylor Swift, P!nk și Michael Jackson.

Îmi aduc aminte și acum versurile melodiei 22 de la Taylor Swift. Deși nu înțelegeam limba engleză la vârsta de opt sau nouă ani, știam că îmi place melodia pentru că m-am născut pe 22 octombrie. Simțeam că Taylor cânta doar pentru mine!

În prezent, sunt la fel de atașată de artiștii copilăriei mele, dar în am căutat să-mi diversific gusturile în muzică. Acum, artiștii și trupele în care găsesc refugiu emoțional sunt: Taylor Swift, Kurt Cobain (Nirvana), Metallica, Limp Bizkit, Cage the Elephant, Conan Gray și mulți alții. Ascult uneori melodii vechi (de la ABBA, Queen, Elvis Presley etc.) și îmi place să mă imaginez trăind în anii ‘80-‘90, atunci când stilul de viață părea mult mai colorat (cel puțin, așa reiese din pozele părinților mei.)

Radiografie cu un copil și o chitară electrică. — Fotografie preluată de pe Pinterest

Uneori mă imaginez trăind în vremurile când muzica clasică era considerată potrivită pentru o petrecere, în secolul al XVIII-lea. Iar alteori vreau pur și simplu să trăiesc momentul. Câteva melodii ce mă fac să mă simt în viață de fiecare dată când le ascult sunt: 70s Haze (VIKA), Mystery of love (Sufjan Stevens) și Would that I (Hozier).

Citește și Bon Jovi. Muzica veche este cool și acum, un articol de Briana Lupea

Am playlist-uri organizate pentru orice stare de spirit, precum: Vara la apus în bătăi de vânt ușoare, Drumuri cu mașina la miezul nopții sau Îmbrățișări emoționale. Totul este pregătit pentru orice criza adolescentină prin care risc să trec, așa că îmi gestionez mereu mai ușor emoțiile intense, având muzica aproape.