Te trezești. Te doare puțin capul, pentru că ai dormit vreo nouă ore fără să îți dai seama. Îți iei telefonul de pe noptieră și ignori toate mesajele de pe WhatsApp pe care le-ai primit de ieri seară până acum. Intri direct pe Instagram, unde începi să te uiți fără prea mult interes pe story-urile prietenilor tăi. Unii au ieșit în oraș aseară, alții postează poze de cuplu, alții poze din vacanța din Malta.

Te întorci pe feed, unde dai scroll printre postări cu știri, poze de la evenimente la care n-ai ajuns și carusele cu meme-uri la care au dat like toți prietenii tăi. Și apoi îți apare un reel cu o rachetă care lovește o clădire cu mai multe etaje din Gaza. Știi deja prea bine cum arată străzile și clădirile de acolo. Știi deja prea bine fețele acelor medici din Australia care vorbesc despre cum a trebuit să aducă pe lume un copil dintr-o mamă decapitată.

Ai văzut și știrile despre cum Marea Britanie și Canada doar ce au recunoscut Statul Palestinian. Filmări de la protestele pro-Palestina din Milano. Infograficele despre companiile pe care să le boicotezi. Îți faci o notă mintală să nu mai cumperi azi fructe de la Carrefour.

Lași la fiecare câte un like și mergi mai departe, continui să te expui la alte imagini, la alte materiale audiovizuale, fără să fi sensibilizat de nimic. Trăim într-o eră în care este foarte ușor să ai acces la aceste imagini, și în special în ultimii ani le vedem din ce în ce mai mult. Avem jurnaliști și influenceri care se ocupă cu livrarea de imagini direct de pe teren. Totuși, cum stătea totul în 2001? În mijlocul celei de-A Doua Intifade? Cine se ocupa de documentarea situației din Gaza? Răspunsul stă în filmul With Hasan in Gaza, regizat de Kamal Aljafari, prezentat în deschiderea Bucharest International Experimental Film Festival. Nu este prima dată când un film semnat de Aljafari își face loc în (superb curatoriatul) program al BIEFF. Anul trecut regizorul a fost prezent cu A Fidai Film.

Argument curatorial

Să nu uităm de arhive

Kamal Aljafari este un cineast profund interesat de imagini de arhivă. Iar modul în care le abordează este cald și profund empatic, în ciuda faptului că lucrează cu niște imagini grele. În With Hasan in Gaza îi urmărim călătoria prin Fâșia Gaza, în 2001, pe care o face cu un scop personal: acela de a încerca să își găsească un prieten pe care și l-a făcut în închisoare, când avea 17 ani, și cu care a pierdut complet contactul.

În toată această călătorie, bărbatul filmează foarte mult în jurul lui, atât părțile mai dure, cât și cele mai inocente. Aljafari construiește astfel, prin montaj, un peisaj complex, arătând imagini cu case dărâmate, șrapnel intrat în locuințele oamenilor, urmate de cadre intime, cu familii care se adună în jurul televizorului pentru a se uita la baschet sau la știri, sau care pur și simplu interacționează. Imaginile acestea debordează de o atmosferă caldă și primitoare.

Tot ce a filmat acum mai bine de 20 de ani are astăzi o valoare mai importantă ca niciodată. Vedem aproape în fiecare zi imagini din Fâșia Gaza, fie că sunt imagini generale cu străzile, clădirile și situația generală de acolo, fie diferite filmări cu locuitori ai orașelor afectate de atacuri care încearcă din răsputeri să arate și varianta lor de realitate. Dintr-un oarecare motiv, ne este greu să vedem și umanitatea din spatele lor, și de aceea trecem foarte rapid peste ele. Le uităm, nu sunt memorabile pentru mintea noastră, obișnuită cu rapiditatea constantă.

📌 Citește și: Festivalul B-Inclusive: un spațiu pentru diversitate, artă și dialog (3-5 octombrie, București)

Kamal Aljafari face ceva foarte interesant în acest film-jurnal, reușind să stea destul de mult pe imaginile pe care le consideră importante, fără a pierde atenția spectatorului nici măcar o secundă. Și am remarcat asta pentru că mă uitam destul de des în jurul meu, în sala plină de la Cinema Elvire Popesco, unde toată lumea era cu ochii lipiți de ecran. Poate că secretul stă doar în modul în care sunt prezentate aceste momente din viața acestor persoane, mod care nu e influențat de un algoritm ci…de un regizor. Un regizor care, când a filmat aceste imagini, poate că nici nu se imagina în poziția de regizor de film. Scopul lui era pur și simplu de a documenta și captura un moment în timp.

Interacțiune cu și dincolo de cameră

Cu siguranță imaginile cele mai marcante din tot filmul sunt cele în care apar copii. Spun „marcante”, pentru că în ele se regăsește atât un sentiment de duioșie, pentru că îi vezi cum se entuziasmează la vederea unei camere de filmat sau empatia pe care o au pentru un pește oarecare. Dar din ele transpare și un sentiment de durere, pentru că știm prin ce traume (emoționale și de foarte multe ori și fizice) complet evitabile sunt nevoiți să treacă la vârste extrem de fragede.

Interacțiunile pe care toate persoanele care apar în film le au cu camera de filmat în sine (și, uneori, și cu persoana din spatele ei) sunt probabil cel mai distinct și relevant moment din toată economia sa. Vezi cu adevărat inocența copiilor în fața unui conflict care nu e al lor în secvențele în care ei se uită direct în cameră și îi spun bărbatului din spatele ei să le facă și lor o poză. Să îi filmeze și pe ei cineva, pentru ca toată identitatea și cultura lor să nu fie complet pierdută.

Pe lângă meritele artistice incontestabile care pot fi atribuite filmului With Hasan in Gaza, documentarul are și această valoare de document sociologic și antropologic veritabil. Puținii jurnaliști care au mai rămas să documenteze actuala situație din Fâșia Gaza fac, într-o oarecare măsură, ceea ce a făcut și Kamal Aljafari în 2001, în timpul acestei expediții profund personale, care a căpătat între timp un scop mult mai universal. Documentarul lui Aljafari este chiar și mai important prin prisma faptului că nu arată strict imagini cu case și străzi distruse, imagini care să te facă să simți milă și poate și neputință. Îți arată și viața simplă și vibrantă de pe străzile orașelor, acolo unde aceasta mai există.

Text scris de Carla Pantilie (departamentul #cinematics)

Editare și corectură de Iulia Dromereschi

Layout: Anda Duțescu