Curtea Veche Publishing și Librăriile Humanitas vă învită luni, 28 martie, de la ora 19:00, la workshopul susținut de prof. dr. Barbara Oakley, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în tehnici de învățare din Statele Unite și autoarea volumului „Mindshift. Învață să înveți altfel”.
Cu un traseu de viață spectaculos, care a forțat-o să își exploreze mereu capacitatea de învățare (profesoară de inginerie la Universitatea din Oakland, fost căpitan în cadrul armatei americane, detașată pentru câțiva ani în Germania, licențiată în Limbi și Literaturi Slave, traducătoare pe vasele de pescuit sovietice din Marea Bering, operator radio la Polul Sud), Barbara Oakley a devenit interesată de relația complexă dintre neuroștiințe și comportamentul social. Munca ei a fost numită „revoluționară” de către Wall Street Journal și a stat la baza cursului Learning How to Learn de pe Coursera. În toate cărțile ei, extrem de practice, ea pledează pentru performanță – o dezvoltare profesională multidirecțională, de la vârste cât mai fragede și până la finalul vieții.
La Curtea Veche Publishing a apărut deja volumul „Mindshift. Învață cum să înveți altfel” și sunt în pregătire, pentru a doua parte a anului 2022, volumele Learning How to Learn si Uncommon Sense Teaching.

„Mindshift” este dedicată tuturor celor care vor să iasă din tiparele învățării tradiționale și să își deblocheze creativitatea și gândirea liberă. Cartea propune noi metode pentru procesul învățării, prin educație non-formală, mai ales bazate pe MOOC-uri – cursuri online specializate pe anumite domenii și acreditate de unele dintre cele mai bune universități din lume. Vorbește, de asemenea, despre momentele în care pare că nu mai există nicio soluție pentru problemele profesionale, oferind noi perspective pentru a privi lucrurile.
Lasă un răspuns