FOTO alinailioi.ro

Așa vei ști că l-ai întâlnit pe EL – Alina Ilioi

Trebuie să menționez că terminarea cărții Așa vei ști că l-ai întâlnit pe EL, de Alina Ilioi, a fost un proces care a necesitat multă răbdare. Mi-a fost destul de greu să o încep, mi-a fost și mai greu să o termin. Dar nu pentru că ar fi o carte rea – departe de mine acest gând. Ci, mai degrabă, pentru că nu e deloc genul meu.


E o carte liniștită, fără o intrigă complexă. Până pe la jumătate mi s-a părut a fi, mai degrabă, non-ficțiune. Ritmul stăpânit al narațiunii m-a făcut să cred că la începutul cărții se vor expune pretextele care vor fi dezbătute în finalul acesteia. Sigur – am greșit gândind asta. Dar, în procesul de așteptare a ideilor ce îmi vor schimba viața, am ajuns, cumva, să mă gândesc eu la ele. Să îmi formez niște învățături pe care cartea nu mi le anulează.

Mi se pare că oricine s-ar fi putut gândi la povestea din carte, care chiar nu are nimic special. În anumite momente, poți spune chiar că romantismul prezentat e oarecum clișeic.

Ce înseamnă dragostea?

Dar, pentru a nu vorbi numai de aspectele ce par a fi negative, trebuie să menționez și detaliile care mi-au plăcut la carte.

FOTO alinailioi.ro

Începutul cărții mi se pare un punct de plecare tare interesant. Încă din primele pagini, aruncă întrebări precum „Oare câți oameni sunt cu adevărat fericiți?” sau „Cum ai putea fi fericit, când tânjești să atingi absolutul?”. Cartea îți dă ocazia să începi un proces de autocunoaștere, să cauți să răspunzi la aceste întrebări, dar și la altele care îți apar în minte în timp ce cauți răspuns la primele.

Protagonista simte că nu merită absolutul în dragoste, idee ce m-a făcut să mă gândesc cum știm unde să căutăm dragostea când suntem tineri. De unde învățăm ce înseamnă dragostea? De ce uneori, în lipsa atenției anumitor persoane, simțim că ni se prăbușește latura emoțională? Încă nu am găsit, totuși, răspunsuri la întrebările astea. Maybe I will never do.

Când a fost ultima dată când ți-ai permis să fii tu?

În ciuda faptului că paginile cărții nu m-au cucerit pe cât speram, există un paragraf la care m-am oprit. Unul despre care am simțit nevoia să discut cu mai multe persoane, să cer o a doua părere.

Aș dori să știu cine sunt. Am jucat atât de multe roluri, încât m-am pierdut printre ele. Am nevoie să știu cine sunt, dacă vreau să continui să trăiesc.

 

Din toată cartea, această parte mi se pare cea mai reală, cea mai de actualitate. Cred că există prea multe persoane care ajung să trăiască pentru oricine altcineva, dar numai pentru ele însele nu. Ajungem de fiecare dată în postura de a fi prietenul cuiva, fiul cuiva, exemplul cuiva. Responsabilitatea de a exista în pielea acestor personaje ne distruge motivația și dorința de a fi cineva pentru noi înșine. De asta sunt curioasă să aflu când a fost ultima dată când ai fost egoist și ai făcut ceva numai pentru pura ta plăcere? Când ai făcut ultima dată ceva care risca să distrugă ce cred toți ceilalți despre tine, dar care ți-a dat o stare de euforie? Când ai trăit ultima dată pentru tine? Dacă răspunsul este „Acum mult timp”, părerea mea e că ar trebui să iei inițiativă.

FOTO bookzone.ro

Ca să revenim totuși la carte, trebuie să recunosc, intriga poate deveni un bun exercițiu de imaginație – ce ai face dacă tot ce iubești dispare? De unde ți-ai lua motivația necesară pentru a te ridica din pat când ai simți că până și Dumnezeu a renunțat la tine?

Mi se pare că penultimul capitol aduce un răspuns bun acestei întrebări. Marchează destul de frumos apogeul procesului de vindecare prin care trece protagonista.

 

Cartea se poate comanda de pe site-ul editurii Bookzone.

 

O recenzie scrisă de Anemona Petrică (departamentul #cărticeală)

și editată de Diana Hîncu (coordonatoare dpt. #cărticeală)

Corectură de Iulia Dromereschi

0