Art200 FOTO art200.ro
Art200 FOTO art200.ro

Art200 | Cinemateca colorată

Filme gay într-un cinematograf de pe celebrul bulevard bucureștean. Acum, că ți-am captat atenția, poate înțelegi și aluzia, dar ca să stai fără grijă, poți afla mai multe aici. Sâmbătă seara, la Cinemateca Eforie, au fost proiectate scurtmetrajele queer românești selecționate în cea de-a doua ediție a Festivalului Art200. Să vezi despre ce a fost vorba.


Calupul de 12 scurtmetraje a fost compus atât din înscrierile în cadrul festivalului, cât și din lucrările realizate în cadrul taberei de film queer marca Art200. Scurtmetrajele au fost variate ca teme și viziuni, de la aoleu și până la p-ăsta vreau să-l mai văd. O să încerc să nu dau spoilere, pentru că scurtmetrajele se pot vedea săptămâna asta online, ci voi scrie aici propriile păreri proprii și personale, asumate.

Seria a fost deschisă cu Poveștile nespuse ale comunității, regia Andre Rădulescu, și urmărește firul poveștii queer a Timișoarei. La început, povestea este mai degrabă generală, un fel de rezumat pe repede-înainte a cărții lui Buhuceanu, Homoistorii. În partea a doua, documentarul se concentrează pe Capitala Europeană a Culturii de anul acesta, de unde poți afla care au fost locurile de cruising sau cele mai cunoscute baruri și cluburi gay. Cu un sunet și o imagine foarte bune, producția chiar atinge toate punctele unui scurtmetraj bine documentat, care pune în prim plan filtrul gay al orașului de pe Bega.

Pe sintagma „una caldă, alta rece”, a urmat Tacenda, regia Bianca Pavel, un scurtmetraj despre un adolescent trans și problemele din viața acestuia. Ideea a fost bună, însă implementarea ei a lăsat de dorit. Nici sunetul, nici imaginea nu au fost armonizate, iar actorii nu mi s-au părut foarte potriviți în rolurile lor. Human, regia Maximilian Liford, chestionează ideea de masculinitate și feminitate, sub forma unor interviuri cu diverse persoane. E o formulă interesantă, dar unii dintre subiecții intervievați nu au fost cele mai fericite alegeri.

Cadru din filmul Daddies
Cadru din filmul Daddies

Ridicăm iar nivelul cu Daddies, regia Maximilian Liford. Capodopera aceasta este de departe preferata mea. Are poveste, are actori, imagine, sunet. Are tot. Nu știu de ce m-a prins atât de tare, poate prin simplitatea poveștii și atenția la detalii. L-aș difuza la TV în prime time, să-l vadă o țară întreagă, poate așa o să mai înțeleagă și unii ceva. O să încerc să nu dau spoilere, dar momentul în care Carol strigă „tati” de două ori, mi se pare genial. Și Eram somnambul când am văzut toate acele culori, în regia lui Bogdan Balla, se numără printre preferatele mele. Scurtmetrajul pornește de la la instalația Section 28 a lui Derek Jarman, despre care poți afla mai multe aici, dar combină și experiențe personale din prezent. M-au fascinat ideea și scenografia, totul fiind foarte metaforic, așa cum zice și descrierea proiecției: o distilare a distanței dintre realitățile tăcute ale iubirii queer și isteria reprezentării ei publice. Nici că ar fi putut spune cineva mai bine!

Cu Alo?, în regia lui Ștefi Mihăilescu, o să rezonene mulți, că doar toți ne-am trezit contactați de cineva drag de la care credeam că nu o să mai auzim nimic, nu? Nu dau spoilere, dar întreaga idee este extrem de plauzibilă și reală, iar imaginea, sunetul și actorii se armonizează perfect într-un minunat scurtmetraj plin de speranță. Dramă am avut, am bifat și relații fericite, dar ceva lipseste. Ah, da, eroticul, doar vorbim de gay, nu?

Băieți timbrați / Stamped Boys, în regia lui Cătălin Boto, a fost realizat cu susținerea Art200 Pitch și urmărește producția de filme porno gay în fostele capitale sovietice. Cu un mare accent pe producția de videochat de la noi din țară.

Cadru din „Eram somnambul când am văzut toate acele culori”
Cadru din „Eram somnambul când am văzut toate acele culori”

În final, au fost prezentate filmele realizate în tabăra de film Art200: primul pe lista a fost Menade, a meandering thread and the unending forest, în regia Vivianei Pascu, Biancăi Popa și Roxanei Piticari. Metaforic și atemporal, scurtmetrajul a fost bucata de mister și magic ce a completat seara, totul fiind un proces de descoperire de sine. Boyhood, regizat de Sony Budrițan, Silvia Marinescu, Robert Nica și Andrei Colioglo, a fost alt scurtmetraj nefericit, unde nici ideea nici tehnica nu au fost puncte forte. Endoscopie, regia Ana-Maria Mihailidis, Tudor Uță, Denisa Avram, urmărește degradarea individului, deși mie mi s-a părut că pune un filtru hippie pe psihicul uman cotidian. The more my wires loosen up, regia Răzvan-Valeriu Adimei, Miruna Nica, Tudor Ranta, a fost momentul de WTF al serii, din care nu am înțeles prea multe. Poate că a fost pur și simplu prea deep. Light source, regia Alina Nădrag și Alina Brăcaci a încheiat calupul într-o notă hippie, urmărind tulburările emoționale și acceptarea trăirilor interioare ale indivizilor.

Cam asta a fost seara de scurtmetraje queer românești de la a doua ediție a Art200. Au fost și lucruri foarte faine, dar și multe ce au lăsat de dorit. Așa cum am zis, preferatul meu a fost Daddies, urmat la mică distanță de Eram somnambul când am văzut toate acele culori, pe care ți le recomand cu toată căldura. Așa cum ziceam la început, atât calulpul ăsta cât și celelalte scurtmetraje selecționate vor putea fi urmărite online săptămâna asta. Pentru mai multe detalii, aruncă un ochi pe pagina de Facebook a festivalului.


Redactare: Cezar Barbu

Editare: Rareș Dinu

Corectură & layout: Iulia Dromereschi

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul festivalului art200.ro.

3
Cezar Barbu
De meserie ITist și-n suflet artist. Îi plac cartofii prăjiți cu maioneză și muzica veche. Și lucrurile ieșite din tipare.