Sărbătorile de iarnă continuă, la ucrainenii dobrogeni, cu Anul Nou (Starei Novei Hod). Ajunul Anului Nou (Nastupaiușcei Novei Hod; Șcedrei Vecer – în traducere „Seara generoasă”) este sărbătorit la 13 ianuarie, iar la 14 ianuarie se marchează prima zi a Anului Nou, praznicul Sfântului Vasile (Sveatii Vaseli).
Perioada dintre Crăciun și Anul Nou era destinată pregătirilor pentru trecerea în noul an. Se pregăteau alte mâncăruri, cam aceleași cu cele de la Crăciun: cuchea, ozvar, sarmale, friptură (jarcovlea), cârnați (karnațe), caltaboși (kovbase) etc. Însă, în acest timp, se muncea numai până la apusul soarelui. Seara se făcea o pauză de la treabă, acestea fiind considerate seri sfinte, în care este păcat să muncești. Potrivit datinilor, localnicii considerau că Iisus Hristos s-a născut într-o seară, iar atunci acesta este un moment sfânt, în care trebuie cinstită nașterea Mântuitorului.
La 13 ianuarie, gospodinele și gospodarii pregătesc masa cu toate bucatele. Pun o față de masă nouă, curată, pe care așază: cu cât mai multă mâncare, cu atât mai mult belșug și recolte bune în anul care vine. Apoi, mai spre după-amiază, aceștia îi așteaptă pe urători, să le ureze sănătate, pace și roade bune pentru noul an. Ca la Crăciun, mai întâi umblă cu uratul copiii (hodete șceduvrachi). Aceștia umblă din casă în casă, vestind venirea Anului Nou. Aceștia cântă urături (șcedrivki) simple, cu un puternic caracter agrar:
Hodela Melanca,
Prosela Vaselcu,
Vaselcu, naș batko,
Pustii nas u hate,
Bo me jeto jale,
Zolotei hrest derjale,
Cadetesea, liude,
Bo u nas Hospod preide.
Zasteliaite stole,
Zamitaite dvore,
A nam calaci daite!
Na mnoho let!
Citește și: Crăciunul ucrainean în nordul Dobrogei: obiceiuri și tradiții
Mers-a Melanca,
Și pe (Sfântul) Vasile-l ruga,
Vasile, tatăl nostru,
Ca să ne primiți în casă,
Căci noi am secerat roadă,
Și cruce de aur am ținut.
Cădiți, oameni buni,
Căci a venit Domnul la noi.
Așterneți mesele,
Măturați curțile,
Și nouă să ne dați colacii!
La mulți ani!
La final, cum zice și în urătură, copiii primeau colaci, fructe, bomboane, covrigi, cornulețe și alte produse din aluat și, mai recent, și bani. Și umblau tot așa până la apusul soarelui.
De la apusul soarelui venea rândul flăcăilor și domnișoarelor să umble. Aceștia umblau cu Melanca (vodele Melanku). Ca să înțelegem felul celor mari de a ura, trebuie să aflăm cine este Melanca. Ajunul Anului Nou cade odată cu ultima sfântă sărbătorită pe parcursul unui an în calendarul ortodox, și anume Sfânta Melania Romana (31 decembrie/13 ianuarie). Aceasta s-a născut într-o familie de nobili romani. S-a căsătorit, la rândul ei, cu un nobil și a avut doi copii. La moartea soțului, sfânta a decis să-i doneze averea săracilor, bisericilor și mănăstirilor. Apoi a trăit o viață creștinească până la moartea ei, ajutând mulți necăjiți și călătorind în multe locuri. Numele Melanca este așadar varianta slavă a numelui acestei sfinte.
Mersul cu Melanca
Deși tradiția poartă această denumire, ea este influențată semnificativ de păgânismul slav. Semnificația principală a umblatului cu Melanca era alungarea spiritelor rele și invocarea divinității pentru a umple câmpurile și grădinile de recolte îmbelșugate. Totuși, lumea nu știa de existența acestor duhuri rele care puteau dăuna atât oamenilor, cât și gospodăriilor, și pentru ca oamenii să fie apărați de pericolul neștiut, cetele de tineri mergeau din casă în casă deghizate. Haine din piele de animale, fețe pictate sau murdărite cu funingine, măști înfricoșătoare, bănuți și clopoței atârnați de îmbrăcămintele blănoase, toate acestea alcătuiau portretul vestimentar al cetelor. Personajul principal este, după cum zice și numele, Melanca, o fată (care era, de fapt, un băiat deghizat în fată) aflată în căutarea iubirii și a ordinii. Apoi, se adăugau și ceilalți: Vasile (Vaseli), iubitul Melancăi, o fată deghizată în băiat, țiganul (țehan), cazacul (kozak), doctorul (doktor), capra (koza), soldatul (moskal) și bineînțeles, muzicanții, care cântau la acordeon (harmoșka) și tobă (barabancek), iar la dorința lor, se puteau deghiza și în alte ipostaze: evrei, bătrâni, artiști, generali etc.
Citește și: Obiceiuri la etnicii ucraineni din Sfântu Gheorghe (Deltă)
Toată ceata de 15-20 de tineri umbla din poartă în poartă, de la un capăt la altul al satului. Pe stradă, ei făceau tot felul de năzdrăvănii: aruncau cu noroi pe garduri sau chiar între ei, scoteau porțile din balamale și le mutau în altă parte, glumeau cu trecătorii, furau câte o plantă din curțile oamenilor etc. Trebuia neapărat să existe veselie și bună dispoziție, pentru ca tot răul să se teamă de ei și să plece din sate. Mergeau din casă în casă, urându-le gospodarilor un an mai bun și alungând spiritele rele. De fapt, vodele Melanku era ca o piesă de teatru, unde fiecare personaj avea trăsătura sa, bine stabilită. De exemplu, capra se îmbolnăvea și leșina, simbolizând astfel victoria frigului. Aceasta se vindeca numai dacă gazda îi dădea câțiva caltaboși, care însemnau roadele anului, deci sezonul cald, fiind reprezentată astfel tranziția de la iarnă la vară. Astfel, se combina colindatul cu jocul de rol.
Urătura principală a serii era Pasla Melanka dva caciura (Păștea Melanca doi rățoi), prezentă în toate satele. Aceasta combină tematica agrară cu cea socială, fiind nu doar o urare de sănătate și belșug, dar și viziunea ucrainenilor simpli despre lumea rurală, o lume plină de mistic, de tradiție, de dragoste. Melanca se îndrăgostește de Vasile, un tânăr agricultor, în timp ce e pierdută undeva prin nesfârșita stepă ucraineană. Aceasta îi promite că va fi o bună gospodină, că-l va respecta și că se vor căsători curând. Fata ajunge la apele Nistrului (semn al legăturii ucrainenilor din Dobrogea cu patria-mamă), unde își curăță șorțul (simbolul hărniciei) pentru a arăta ca o domnișoară frumoasă. Vântul puternic o ajută să-și usuce șorțul mai repede. Până la urmă, este adusă acasă de un cazac și se căsătorește cu Vasile.
Există o legătură strânsă între versurile urăturii și activitățile pe care personajele le fac în toate gospodăriile din sat. De exemplu, Melanca face numai trăznăi, în încercarea ei de a face ordine în casă, iar băieții aduceau un plug în casă și se prefăceau că arau în mijlocul câmpului. Celelalte personaje sunt intermediare. Ele ajută la menținerea unei stări de bună dispoziție (oamenii trebuiau să se distreze), dar arătau și membrii unei societăți rurale ucrainene, o societate săracă, care vrea să-și facă glasul auzit, să uite de toate necazurile și să renască. Și așa urau la toate casele, până târziu în noapte. La fel ca la Crăciun, o parte din câștig ar trebui donată bisericii, iar cealaltă împărțită în ceată.
Tradiție a cazacilor zaporojeni
De precizat este că Melanca este o tradiție adusă chiar de cazacii zaporojeni. Era un obicei destul de popular la Sicia Zaporojeană, unde în ajunul noului an, se deghizau și ei în mireasă, în evreu, în negustor, iar unul dintre ei rămânea cazac. Și porneau cu Melanca la toate cureniile siciei. Și era distracție mare până dimineața, când toată suflarea Siciei se bucura și se veselea. Tot de Anul Nou se alegea și starșina căzăcească, un fel de consiliu militar al Hetmanatului Căzăcesc. Aceasta era aleasă într-un mediu democratic, toți cazacii propunând bătrâni pentru funcțiile consiliului. Bătrânii care doreau să fie aleși prezentau oferta lor căzăcimii și încercau să-i convingă să le țină partea. Dacă acestora le conveneau, erau aleși prin uralele celor prezenți, iar dacă nu, zaporojenii scoteau căciulile în semn de protest. Acest lucru era o mare rușine pentru candidatul refuzat.
Dar să revenim mai aproape deprezent, când se întâmpina Noul An printr-o petrecere. Se adunau toate neamurile și vecinii la cineva acasă și începea distracția. Mâncau, cântau și beau. Dar ce cântau!? Familiile erau atât de mari, încât răsuna toată strada de glasurile tinere și voioase ale oamenilor. Toți știau să cânte frumos, de la cel mai mic la cel mai mare. Cântecele erau cântate pe două voci, chiar și pe trei, iar armonia de glasuri luminau suflete. Melodii îndrăgite, precum Za Tumanom (Dincolo de ceață), Vare borș, mela! (Fierbe borșul, dragă!), Ce te ciuv, melenchii? (Ce ai auzit, drăguțule?), Staiu rano (Devreme mă deștept) și multe altele răsunau ca o trâmbiță, ce spune parcă să fim mai fericiți și să iubim mai mult. Bineînțeles că odată cu trecerea timpului, mai ales din anii 90, se ascultă muzică de toate genurile, dar încet sunt date uitării cântecelele tradiționale amintite mai sus.
Citește și: Obiceiuri de iarnă la ucrainenii din Sfântu Gheorghe (Deltă) II
Nimeni nu mai apuca să doarmă în acea noapte, așa de animate erau petrecerile. Spre dimineață, copiii și tinerii umblau cu posivaiu (semănatul), altă datină cu aspect agrar, corespondentul sorcovei la români. Aceștia își puneau mânuși, luau o palmă de grâu și se duceau din casă în casă (dar mai ales la vecini și rude), rostind următoarea posivanea (semănătură):
A u poli, poli,
Tam plujoc ore,
A za tem plușkom,
Gheva Maria,
Boha prosela:
„Zarode, Boje,
Jeto-pșenețiu,
Vsiaku pașnețiu”,
Șob ile ghite,
Șob țvile kvite.
Siu, viu, posivaiu,
Z Novem Hodom pozdreavlaiu!
Z cepcikom, z vaselcikom,
Budte zdorovi, z praznikom!
Iar pe câmp, pe câmp,
Acolo ara plugul.
Ci în spatele lui,
Maria Fecioara,
Lui Dumnezeu se ruga:
„ Adu, Doamne,
Recolte îmbelșugate,
În fiecare pășune.”
Semăn, semăn, și iar semăn!
Vă urez de Noul An,
Cu belșug și cu mântuire,
Să fiți sănătoși! Cu praznicul!
Se credea că dacă primul care seamănă este băiat, atunci gazdele vor avea noroc tot anul. Acestea erau fericite și cereau semănătorilor să semene toată curtea, dar mai ales grajdul cu animalele: la vaci, cai, porci, oi, pentru sănătate și prăsilă. Grâul semănat nu se mătura, ci se ținea în gospodărie, așa cum era aruncat până după Bobotează, căci grâul era „ sporul casei”.
În unele sate, precum Letea, se face un calendar din foi de ceapă pentru a stabili condițiile meteorologice din an. Erau tăiate 12 foi de ceapă (după cele 12 luni ale anului) puse în cerc și presărate cu sare. Dacă în urma presărării foaia era umedă, atunci acea lună era umedă. Dacă foaia era uscată, atunci luna era secetoasă.
Dimineața, ucrainenii mergeau la biserică, la Liturghia Sf. Vasile cel Mare. Se împărțeau prinoase (diverse prăjituri, cornulețe, fructe, pișcoturi) în cinstea noului an, iar preotul binecuvânta poporul cu ocazia sărbătorii. La prânz,se întorceau acasă, unde era pusă iarăși masa cu tot felul de bucate (sarmale, friptură, răcituri, mezeluri, plăcinte). Printre plăcinte se numără și placenta perekaceana (plăcintă răsucită), o plăcintă cu brânză și ouă, făcută din foi.
Plăcinta răsucită, specială pentru sărbători
| Rețeta rapidă, imediat! Se întinde o foaie mare, apoi se unge jumătate din ea cu untură topită, se strânge și se pune peste cealaltă jumătate de foaie, care la rândul ei este unsă; și tot așa până când se formează un cerc din acele foi. Înăuntrul lor se pune o monedă. Aceasta se mănâncă la masa festivă și care va nimeri primul moneda, acela va fi un om norocos și va avea sănătate și prosperitate tot anul. Cu banul respectiv se cumpăra de la biserică o lumânare și se aprindea pentru sănătate. Și cozonacul pregătit pentru Anul Nou era simbolic, amintind de continuitatea neamului. Capul familiei tăia feliile astfel: prima se dădea la vite, a doua pentru bunic, a treia pentru bunică, a patra pentru tată și tot așa pentru toți membrii familiei. Ziua este petrecută în familie, toată lumea bucurându-se de venirea Anului Nou. |
Sărbătorile de iarnă nu s-au terminat, însă. Pentru ucraineni, mai urmează Boboteaza (Hreșcenia), la 19 ianuarie, precum și ziua Sfintei Domnica (Sviata Domneka) la 21 ianuarie. Dar acestea vor fi subiectele unui alt articol. Cam atât pentru astăzi, sigur a fost destul de mult. Până atunci, le urez tuturor ucrainenilor și celor care sărbătoresc pe vechi un An Nou fericit, cu multă sănătate și iubire, iar vouă, celorlalți, să fiți sănătoși, puternici și spor în toate cele. Să ne reauzim sănătoși!
Un material documentat și scris de Alin Varenic (Sfântu Gheorghe, 17 ani)
Editare: Radu Eremia
Corectură și layout: Iulia Dromereschi