După ce va trece perioada asta, mi-aș dori în primul rând să îi îmbrățișez pe toți – Francesco Magaldi (Facefood România)
Idee, interviu & redactare: Anca Elena Biciușcă (redactor-șef adjunct), Oana Oniciuc (redactor Business), Roberta Zamfirache (redactor Educație)
Corectură și editare: Iulia Dromereschi
Ilustrație originală: Silvia Niculae
Pe 29 martie, trei membre ale redacției AIVImedia.hub Botoșani și coordonatoarea Iulia Dromereschi au stat de vorbă, online, cu Francesco Magaldi, al cărui nume este asociat cu îndrăgita cafenea botoșăneană Facefood. Am vorbit despre soluțiile adoptate pe timpul stării de urgență, instituită pe 16 martie ca măsură de protejare a populației față de efectele pandemiei COVID-19, dar și despre campania de susținere a medicilor, demarată pe 21 martie. Asociații de la Facefood au decis să ofere și ei cafele cadrelor medicale, dar și celor din sistemul de apărare și ordine publică, apoi și-au unit forțele cu o inițiativă ieșeană și au încurajat donațiile publicului în același scop.
Nota redacției: Mulțumirile noastre eterne se îndreaptă către platforma zoom, care ne-a permis nu doar să purtăm un dialog cât se poate de plăcut cu Francesco, ci și să luăm notițe în baza înregistrării. Toate fotografiile din material fac parte din arhiva Facefood și sunt publicate cu permisiunea lui Francesco Magaldi. Ilustrația a fost realizată de Silvia Niculae, voluntară AIVI, studentă în anul I la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” (București), pe baza fotografiilor.
În cursul documentării, transcrierii și editării, am respectat toate normele GDPR în vigoare, pe care, de altfel, ni le asumăm ca organizație. Mai multe despre proiectul voluntar AIVImedia.hub, despre redacțiile deja create în țară și despre planurile noastre de publicare veți afla în cursul următoarelor săptămâni. Vă mulțumim pentru răbdare și implicare.
Reporter AIVImedia.hub: Cum te-ai gândit să începi să faci livrări la domiciliu în această perioadă? Cu siguranță cunoști riscurile și nu ți-a fost ușor să iei decizia.
Francesco Magaldi: În primul rând, am o afacere, așa că m-am gândit că este ultima alternativă care mi-a rămas pentru a putea oferi salarii în continuare. Este datoria mea socială și morală. M-am gândit: „Dacă închidem astăzi, ce aș putea să fac ca afacerea să meargă și angajații să beneficieze de salariu în continuare?” Singura soluție este să facem livrări, deși ar fi o premieră. Mi-a luat o zi să mă gândesc, să aranjez lucrurile și a doua zi am vorbit cu băieții, ne-am pregătit și am început treaba. Nu o facem extraordinar de bine, dar învățăm și noi… Totul are un început!
Cum vă descurcați cu livrările? Faceți cu schimbul?
Ne descurcăm bine, deocamdată. Din 16 angajați, am păstrat șapte și facem într-adevăr cu schimbul. Ori jumătate de zi fiecare, ori o persoană pe zi. Își fac băieții programul cum doresc ei, nu au nicio obligație.
Aveți un program anume? Între ce ore livrați?
Da, avem un program. Funcționăm de luni până vineri între orele 9:00 și 21:00, iar în weekend de la 10:00 la 21:00. Încercăm să fim la casele noastre la ora 21:30.
Livrați doar în oraș sau în tot județul?
Livrăm în oraș, dar și în zonele din apropiere. Pe o rază de circa 20 km.
Cum te-ai gândit că ar fi bine să livrați și în comunele din apropiere, mai ales că serviciul este gratuit?
Ce ne interesează pe noi, la cafenea, și contează pentru mine este să ajungem la clienții Facefood, adică, dacă ești client și ne suni, noi încercăm să venim. Bine, nu chiar oriunde – pe o distanță cât de cât rezonabilă.
Cum decurge o zi normală la Facefood în această perioadă, cât este închis pentru public?
Este foarte ciudat să vezi mereu scaunele ridicate, să nu fie nimeni, să nu poți pune muzică, să nu poți ieși afară. Este ciudat să nu vezi oameni, să nu faci multe cafele, să nu zici „Salut, ce mai faci?”, „Mulțumesc” sau „Cu plăcere”. Dar poate fi și un avantaj, pentru că, de exemplu, voi probabil stați singuri în casă, sau cu familia, iar noi, cât de cât, ne mai susținem, mai râdem, mai glumim, mai bem o cafea. Deși ne este și puțin frică.
Totuși, folosiți măsuri de protecție.
Da, absolut. Sincer, nu îmi dau seama cât de sigure sunt, dar le folosim.
Am văzut pe pagina voastră de Facebook o postare despre intenția de a ajuta oamenii vârstnici, făcându-le cumpărăturile atunci când au nevoie, pentru a nu fi nevoiți să se deplaseze.
Aș dori să fac acest lucru. Deocamdată am reușit să ajut doar o familie dintr-un sat. Ionășeni se numește. Asta s-a întâmplat vineri, pe 27 martie. Am înțeles că există o listă pe care o pune Primăria la dispoziție. Nu am reușit să ajung la ea încă, deoarece sunt foarte solicitat zilele acestea. Am crezut ca voi lucra mai puțin, dar de fapt lucrez mult mai mult.
Eu mă gândisem să lansez un apel către oamenii care ar dori să mi se alăture în orice fel. Vreau să ajutăm cât mai mulți oameni, fără să caut recunoștință sau vreun câștig. Asta urmează, să fim de folos, să ne punem la dispoziția comunității.
Avem câteva întrebări despre campania pentru medicii din Botoșani. Mai precis, am văzut că livrați cafele (și nu numai) Spitalului Județean, Serviciului de Ambulanță, Poliției Județene, Poliției Locale, ISU Botoșani, Maternității și Spitalului de Pneumoftiziologie.
Livrăm cam peste tot, da. Majoritatea oamenilor ne primesc cu bucurie și cu drag, deși am fost întâmpinați și cu scepticism. Nu îmi dau seama de ce – cred că orice gest venit din suflet ar trebui acceptat.
Cum ți-a venit ideea de a pregăti în fiecare zi cafele și pentru medicii din Botoșani?
Mi s-a părut un gest absolut firesc. Eram la Facefood și m-am gândit că oamenii aceștia sunt foarte solicitați, așa că am vrut să vedem ce putem face. În primele zile, am pregătit cafele din partea casei. Am mers la spital și ne-am prezentat: „Bună seara. Suntem de la Facefood și v-am adus niște cafele din partea casei”. Le-am spus despre ce este vorba și le-am urat serviciu ușor. Apoi am văzut o postare a unei asociații din Iași (N. red.: Este vorba despre JCI) care a venit în sprijinul medicilor, dar și al micilor cafenele, cum suntem și noi (N. red.: Pe scurt despre inițiativa ieșeană relatează Mediafax). Am vorbit cu cei de la JCI și le-am povestit despre inițiativa noastră. Ne-am gândit că, dacă cineva dorește să cumpere cafea, susținem și afacerea și medicii, iar ei au fost foarte încântați și ne-au zis că li se pare foarte fain ce voiam să facem. Am postat despre subiect, și din prima zi am văzut că intră donațiile. Am fost foarte uimit, pentru că nu mă așteptam la o asemenea reacție.
Practic, este modul tău de a sprijini medicii și cadrele medicale în această luptă cu virusul.
Da, mi se pare că oamenii aceștia sunt foarte solicitați. Medicii, polițiștii, pompierii – ei sunt cei care au nevoie de sprijin din toate punctele de vedere. Eu vin cu ce pot și cu ce știu să fac mai bine. Și cred că o cafea poate părea nesemnificativă pentru unii, dar când toată lumea este oarecum tristă, iar noi venim cu zâmbetul pe chip și le uram serviciu plăcut, poate că le ridicăm un pic moralul.
Cu aproximație, câte cafele se prepară pentru cadrele medicale într-o zi? Mai multe sau mai puține decât ați face dacă ar fi deschisă cafeneaua?
Noi suntem obișnuiți să facem 500-600 de cafele pe zi. Acum facem cam 100 de cafele.
Facefood este, probabil, localul favorit al adolescenților din orașul Botoșani – sau cel puțin așa credem noi, cei din redacția AIVImedia.hub, și colegii noștri. S-a deschis în 2011 și se află la numărul 13, pe strada Cuza Vodă. Chiar dacă strada este îngustă, simți imediat ce pășești pe trotuar energia pozitivă pe care o răspândește cafeneaua.
Francesco Magaldi s-a mutat în România cu doi ani înainte de a se alătura echipei Facefood; localul fusese deschis de „(…) două fete: Ruxandra și Medeea. Ruxandra este încă aici și o cunoașteți”, ne-a spus el, entuziasmat. „Suntem asociați”.
Francesco Magaldi: Inițial, am venit în România să îl văd pe tatăl meu, care s-a recăsătorit aici, în țară. Poate vi se pare puțin prea poetic, dar din momentul în care am ajuns în România, și mai ales în Botoșani am simțit o legătură foarte puternică – de parcă mi-ar fi fost destinat să rămân aici. Apoi am văzut Facefood, m-am cunoscut cu fetele, una dintre ele a vrut să plece, iar eu i-am luat locul.
Dar când s-a întâmplat asta mai exact? Când ai ajuns tu în România?
Cred că era prin 2009 – 2010. Tatăl meu și soția lui româncă locuiau pe atunci în Botoșani. Apoi s-au mutat în București și, în final, au revenit în Italia. Nu ne este ușor, mai ales în această perioadă, dar ne descurcăm.
Tu te-ai hotărât să rămâi în Botoșani, deși ei au plecat. Înseamnă că ai simțit, într-adevăr, o conexiune puternică.
Absolut! Și chiar am crezut și cred în continuare că este nevoie de niște oameni care să arate că se poate și altfel. Eu nu consider că sunt cel mai bun, ca să pot să arăt asta. Însă neavând cunoștințe, neavând niciun sprijin și niciun ban, am demonstrat că, dacă îți dorești ceva și dacă tu crezi în ceva, ușor, ușor, poți, și asta am dorit să transmit mai departe. Că da, într-adevăr, nu este ușor, dar se poate. Chiar și la Botoșani. Și de asta îmi doresc să rămân alături de voi!
Cum au mers lucrurile inițial, după deschiderea localului? Au fost de la început clienți mai mulți sau oamenii au venit treptat?
A mers foarte prost. Chiar a fost greu. Eu acum sunt în birou, care este complet nou pentru mine, pentru că abia am terminat de renovat. Dar înainte, în primii doi ani, aici a fost și casa mea. Într-un colț, mi-am pus niște navete de bere, am cumpărat o saltea de la un second hand și aici dormeam. Aici dormeam și jos făceam cafele (N. red.: Ne arată, rotind camera laptopului, spațiul din spatele lui). Mă spălam într-o chiuvetă, cu apă încălzită. Dar știam că voi reuși; eu chiar am crezut în ceea ce fac, chiar dacă eram tânăr. Veneau foarte puțini oameni, cred că făceam maxim 20 de cafele pe zi. Lucram doar eu și Ruxandra, le făceam doar noi pe toate. Astăzi suntem 16. A fost foarte greu, dar perioada aceea a fost ca o școală pentru mine, a fost o experiență pe care am vrut să o trăiesc și o port cu mine oriunde aș merge și orice aș face. Acum știu că, dacă am trecut prin perioada aceea, pot trece peste orice.
S-a aflat despre Facefood de la o persoană la alta sau a ajutat și publicitatea online?
Eu cred că de la o persoană la alta, pentru că orașul Botoșani nu este atât de mare încât să fie nevoie de reclamă. Adică da, îmi place să fac reclamă la ce se întâmplă pe aici, dar nu la produse. Nu cred în mesajele publicitare care promovează „cea mai bună cafea”. Cu siguranță oamenii au fost aceia care au adus alți oameni și așa mai departe.
Ce ai în plan pentru perioada următoare? Intenționezi să prelungești serviciul de livrare pentru cei care nu locuiesc în oraș?
După ce trece perioada asta, mi-aș dori în primul rând să îi îmbrățișez pe toți. Abia aștept să vă văd din nou pe aici. Și cred că multe lucruri se vor schimba, într-un fel sau altul. Nu doar la Facefood, ci peste tot. Nu știu precis ce va fi. Încă nu vreau să mă gândesc până acolo, pentru că deocamdată trag de la o zi la alta.
Ești italian, iar în Italia aveți o adevărată cultură a cafelei. Pregătiți cafeaua cu totul altfel decât noi și, de obicei, italienii chiar ne critică pentru nu știm să ne bucurăm de gustul ei. Punem prea mult lapte și că bem așa, o cafea foarte light. Cum e să pregătești mai mult cafele pentru români, nu cafele pentru italieni? Cum a fost să renunți la principii?
Este o întrebare foarte faină și mă bucur că mi-ai pus-o. Am cunoscut mulți italieni în anii aceștia, aici, care, din punctul meu de vedere, nu au vrut să se „deschidă” pentru că noi, majoritatea italienilor, suntem foarte tradiționaliști și considerăm că așa se bea cafeaua, punct. Eu îmi păstrez obiceiurile de a bea cafea așa cum cred că este cel mai sănătos și mai bine, și o fac chiar dacă locuiesc deja de 10 ani de România. Însă am înțeles și ce vă place vouă și am zis să găsesc un compromis: eu îmi beau cafeaua mea, voi o beți pe a voastră, toată lumea este bine.
Eu nu sunt un fan al laptelui în cafea. Nu consum lapte, nu recomand asta, nu cred în lapte, nici în zahăr (râde). Cred că o cafea servită așa e mai mult ca să ai ceva de care să te ții cât vorbești, e ceva care să meargă împreună cu vorba. Cafeaua nu este sănătoasă, așa, lungă… Dar asta e altă poveste. Nici țigările nu sunt sănătoase. Dar așa are loc socializarea: o cafea lungă, o țigară, vorbim, ne salutăm…
O ultimă întrebare pentru tine, Franci. Cum ai reușit să înveți să vorbești românește atât de bine? Intuiesc chiar și o urmă de accent moldovenesc☺
Cred că m-a motivat o fată (râde). Voiam să vorbesc cu o fată, iar la început îi scriam bilețele, deoarece în anul 2010 nu era ca acum, nu aveam telefoane inteligente peste tot. Țin minte că lucra la Optică și eu voiam să îi scriu niște bilețele. Stăteam cu dicționarul în mână și scriam. Și a venit o persoană care mă cunoștea (eu locuiam cu un alt italian, iar el nu știa să vorbească deloc română, deși avea șapte ani de când era în țară) și i-am zis „Vrei să-ți arăt că într-un an învăț română?” și am luat niște lecții. Am făcut 10 ore și nu mi-au fost de ajuns, dar mi-am construit o bază, după care am început să înțeleg, cât de cât. Am vorbit doar în română, n-am mai vorbit în italiană. Iar acum gândesc în română, și, deși nu ar trebui să recunosc asta, și vorbele urâte tot în română îmi scapă.
Se spune că vorbele urâte sunt primele pe care le înveți într-o limbă străină și folosirea lor ar demonstra că ești complet „adaptat” (râde).
De fapt, eu nu înjur niciodată. Nu ați prins când am spus că fac asta doar în gând?!
Un material excepțional, pentru că este dovada vie că SE POATE! Un proiect de jurnalism comunitar, bazat pe voluntariat, o asociație implicată și dedicată, o coorodonatoare ambițioasă și care face eforturi enorme să echilibreze munca proprie, diversele activități în care e implicată și viața personală, o (mică) echipă care o susține și o ajută, niște elevi implicați și ambițioși, un antreprenor cu spirit de inițiativă și dorința de a reuși în tot ce își propune, o comunitate care merită sprijinită și promovată pentru tot ce are bun și frumos în ea. Felicitări!