Recomandarea pe care v-am pregătit-o într-un nou episod din #gagiciînseriale este serialul care m-a cucerit la începutul adolescenței, când l-am vizionat pentru prima dată. L-aș viziona din nou numaidecât. Serialul este Anne with an ‘E’. A fost realizat pe baza cărților pentru copii Anne of Green Gables, scrise de Lucy Maud Montgomery, autoare pe care o sărbătorim pe 30 noiembrie.
Anne with an ‘E’ a apărut în 2017 și s-a bucurat de un mare succes. După cele trei sezoane a fost anulat, unele surse susținând că s-a întâmplat din cauza lipsei de popularitate, lucru greu de crezut.
Serialul abordează foarte multe subiecte importante, cum ar fi abandonul, traumele, inegalitatea de gen, rasismul, religia, homosexualitata, bullyingul și libertatea de opinie.

Un rezumat al serialului
Serialul prezintă aventurile unei fete orfane la începutul secolului al XIX-lea care a fost adoptată și încearcă să treacă peste traume și să își continue viața pe Insula Prințului Edward. Este foarte important de știut faptul că serialul nu este în întregime bazat pe seria de cărți. Consider că merită vizionat deoarece cinematografia și costumele sunt impresionante, readucând nostalgia acelor timpuri, pentru unii dintre noi greu de imaginat.
Actorii sunt foarte talentați, reușind să aibă chimie și făcând fiecare sentiment să pară cât mai autentic. Reprezentarea chimiei este în povestea de iubire emoționantă și profundă dintre Anne și Gilbert. Ei văd unul în celălalt partenerul perfect, iar după ani de așteptare și după formarea unei frumoase prietenii reușesc să fie împreună într-o relație bazată pe respect și înțelegere. Recomand acest serial în special fetelor, dar și băieților aflați la vârsta adolescenței. Atunci, emoțiile și sentimentele sunt la intensitate maximă. Acest serial pune foarte mult accent pe ideea de insecurități, emoții profunde și dorința de a te simți acceptat.
Multe fete pot rezona cu personajul principal, deoarece în fiecare episod ni se dezvăluie o nouă parte a caracterului ei și putem observa complexitatea acestuia.

„O fustă nu e o invitație”
După cum spuneam la început, sunt prezentate multe subiecte relevante chiar și în ziua de azi: sexualitate, sexism, rasism și bullying. Anne nu acceptă ca ceilalți să fie tratați rău, deoarece ea știe cum e să treci prin acest lucru. Prin felul ei de a fi, încearcă să le învețe și pe celelalte fete despre feminism, având un discurs inspirațional.
Cred că unul dintre mesajele principale ale acestui serial este importanța familiei, a prietenilor, a naturii. Îți amintește și să fii sincer cu tine însuți și să îți urmezi visurile.
Notă
Anne with an ‘E’ este un serial adaptat după o serie de cărți pentru copii și este o poveste emoționantă de epocă, care are ca scop educarea tinerelor fete sau a tinerilor în general.

După părerea mea, care am urmărit serialul de la 14 ani, m-a impresionat. La acea vârstă nu înțelegeam foarte mult aceste aspecte. Însă acum știu cât de importante sunt și de ce merită vizionat. Dacă ar fi să acord o notă acestui serial, pentru că mi-a rămas în suflet și mă gândesc mereu la lucrurile învățate, i-aș da nota 10.
Nu știu dacă te-am convins să vizionezi toate cele trei sezoane, dar sper măcar să încerci să vizionezi primul sezon. Vei regreta la final, la fel ca mine și ca alți fani, că acest serial a fost anulat.

Un material scris de Miruna Zamfir (departament #cinematics)
Editare: Rahela Ulici
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu










Lasă un răspuns