The Glassworker, regizat de Usman Riaz, e un film greu de digerat, dar de o frumusețe aparte. Protagonistul, Vincent Oliver, provine dintr-o familie de sticlari. Relația cu tatăl său e dată peste cap odată cu apariția lui Alliz Amano și a războiului.
De când l-am văzut în programul Animest, am știut că trebuie să vizionez The Glassworker. Aveam speranța imensă că o să urmăresc un meșteșug și o artă care mă fascinează: fabricatul sticlei. Am fost surprinsă că ruga mi-a fost ascultată și că, mare parte din film, aceasta a fost în prim-plan și nu povestea de iubire.
Făuritorul de sticlă
Vincent se pregătește de un eveniment important în cariera sa: urmează să aibă o expoziție în capitală. Trecutul nu îl lasă însă în pace, iar chipul lui Alliz Amano îi trezește tot felul de stări pe care nici el nu le înțelege. Acțiunea se împarte în două planuri temporale: prezentul și copilăria (iar mai târziu adolescența) lui Vincent.
Afacerea familiei, Oliver Glass, e cel mai important lucru pentru tatăl lui Vincent, Tomas, care vrea să îl pregătească pe fiul său să preia conducerea într-o bună zi. Tânărul nu merge la școală și se simte izolat. Dar, odată cu apariția lui Alizz Amano, viața sa socială pare să se schimbe.
După ce se întâlnesc în sticlărie și în alte câteva împrejurări, cei doi devin prieteni. Relația lor nu este văzută însă cu ochi bun de tatăl lui Oliver. Tomas nu susține acțiunile armatei și are o părere proastă despre tatăl lui Alliz, care e colonel.
Războiul devine tot mai proeminent, chiar dacă pare un lucru îndepărtat. Cu trecerea anilor, Alliz îi câștigă simpatia lui Tomas și devine o figură arhiprezentă în viața familiei Oliver. Lucrurile iau însă o întorsătură neplăcută, iar micile fisuri care apar între Vincent și Alliz s-ar putea să fie mai grave decât păreau inițial.
Un alt fel de poveste de dragoste
Am adorat The Glassworker. Fără doar și poate este filmul meu preferat din această ediție Animest. M-a impresionat atât prin poveste, cât și prin animația plină de viață și muzică.
Mi-a plăcut foarte mult că nu a fost atins doar razant subiectul referitor la fabricarea sticlei. Am văzut procesul în întregimea lui, ni s-a explicat cum funcționează și, cel mai frumos, am intrat și în detaliile chimice.
Personajele au fost conturate bine, aproape că le simțeai lângă tine, că există. Cel mai mult a contat că filmul nu s-a axat doar asupra personajelor principale, ci am explorat în detaliu complexitatea orașului și a locuitorilor.
Vincent și Alliz aveau o relație dinamică și sinceră, care te făcea să îți dorești să apară mai des pe ecran împreună. Deși The Glassworker este, printre altele, și o poveste de dragoste, accentul nu e pus pe ea. Filmul se folosește de toate mijloacele externe pentru a o evidenția și contura, dar niciodată nu s-a simțit că e un film despre Vincent și Alliz. Ceea ce m-a bucurat enorm, căci adesea filmele se pierd în iubire și nu mai transmit și altceva.
Citește și „IncluRail: Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb”
A păstrat o legătură mai puternică cu realitatea decât m-aș fi așteptat, mai ales în privința războiului. Spre final, lucrurile devin tot mai sumbre și apăsătoare, iar punctul culminant m-a lăsat la propriu cu gura căscată. Încă mă ia cu furnicături când mă gândesc la el.
Finalul m-a dezamăgit puțin, dar pot să îl înțeleg și cred că era cel mai bun mod de a încheia filmul. Însă tot mă frustrează că, într-o clipă, totul s-a distorsionat până nu mai puteai să îți dai seama ce se întâmplă.
The Glassworker e un film excepțional, cu o poveste bine pusă la punct. Personajele nu au cum să nu îți câștige inima, iar momentele artistice sunt din plin (mai ales cele ale lui Vincent). Cu o reprezentare realistă a vieții, relațiilor și mai ales a războiului, filmul lui Usman Riaz te prinde ca un clește și nu îți mai dă drumul, nici măcar după ce se termină.
Redactare & layout
Diana Hîncu
Editare și corectură
Coordonatorii patformei
Lasă un răspuns