Ghost Cat Anzu, regizat de Yôko Kuno și Nobuhiro Yamashita, prezintă o poveste plină de emoții. Karin învață multe despre ce înseamnă cu adevărat o familie și că, deși e greu, trebuie să accepți că unele persoane vor dispărea din viața ta.
Am avut ocazia să urmăresc Ghost Cat Anzu la Animest. Posterul m-a făcut curioasă, chiar dacă nu e neapărat genul de anime la care m-aș uita în mod normal. Filmul a fost o aventură plină de râsete, dar și de momente mai puțin fericite.
O combinație fatală
Karin încă nu a trecut peste moartea mamei sale, iar relația cu tatăl (Tetsuya) este atipică. Tetsuya este îngropat în datorii și, constrâns de situație, se întoarce la casa părintească, unde o lasă pe Karin în grija bunicului ei. Fata nu este mulțumită de situație, dar speră că Tetsuya se va întoarce rapid, ca să meargă împreună să comemoreze moartea mamei.
Deși are o vârstă fragedă, Karin se folosește de drăgălășenia și finețea sa ca să profite de cei din jur. Ia bani de la bunic și îi vrăjește pe localnici cu povești lacrimogene. Singurul personaj în fața căruia își arată fața mai puțin drăguță este Anzu, pisica fantomă a bunicului ei.
Personalitățile celor doi se ciocnesc și adesea ies scântei. Nu se suportă defel, dar, ușor-ușor, ajung să se înțeleagă reciproc. Karin găsește prietenie unde s-ar fi așteptat cel mai puțin, chiar dacă este greu să accepte asta.
Un alt fel de Spirited Away
Mi-a plăcut mult de Anzu. Mereu aducea o notă specială când apărea pe ecran. Mi-a adus aminte de Garfield. El a fost comic relieful din anime, iar asta a contat mult. Mai ales când tot erau introduse nuanțe spirituale și fantastice, de la spiritele pădurii până la zeul sărăciei.
Karin e un personaj foarte interesant de urmărit. Inițial, deși simpatizezi cu ea, e greu să îți și placă. Se vede că încă suferă și se ascunde în spatele unui înveliș gros de negare și zâmbete dulci. Treptat, capătă tot mai multă personalitate și devine umană.
Citește și The Boy and the Heron: o nouă aventură fantastică de la Studio Ghibli
La un moment dat, firul narativ o ia într-o direcție la care clar nu mă așteptam. Nu sunt sigură dacă mi-a plăcut sau nu, dar cu siguranță a fost prezentă mult mai multă violență decât ar fi fost necesar. Și nu îi găsesc neapărat sensul. Dar a fost un mod interesant de a o învăța pe Karin, dar și pe noi, că trebuie să mergem mai departe după moartea cuiva drag, oricât de greu ar fi. Că nu putem să ne lăsăm măcinați de dor și de durere, dar și că vor exista în permanență, orice am face.
Stilul de animație și subiectul mi-au adus aminte de Spirited Away (2001, r. Hayao Miyazaki). Mă așteptam să găsesc multe asemănări cu filmul lui Miyazaki. Și asta s-a și întâmplat, mai ales în ceea ce privește universul. Dar, deși sunt multe legături cu Spirited Away, Ghost Cat Anzu a reușit să iasă în evidență și să nu rămână în umbra predecesorului său. Cu toate acestea, recomand cu căldură să urmăriți și Spirited Away, dacă nu ați făcut-o încă, căci e plin de surprize.
Ghost Cat Anzu prezintă o poveste care merită auzită, mai ales de cei mici, dar nu doar. Abordează subiecte dificile, cum ar fi moartea și abandonul, dar reușește să aducă la suprafață razele de lumină din toată marea asta întunecată.
Filmul ne aduce aminte că, oricât de greu ar fi, viața merge înainte și trebuie să găsim puterea să o facem și noi. Pentru că, deși ni se pare că am pierdut totul, sigur vom găsi ceva nou de care să ne agățăm și să ne motiveze. Este în regulă să continui să trăiești chiar și după ce persoanele apropiate și-au pierdut viața.
Redactare & layout de
Diana Hîncu
Editare și corectură de
Coordonatorii platformei
