În cadrul ediției cu numărul 18 a festivalului Animest am avut șansa să văd filmul maghiar White Plastic Sky. Lungmetrajul propune o poveste pe care am întâlnit-o mai rar în filme, mai ales în cele de animație, acțiunea fiind plasată într-o societate distopică.
Vedem această lume post-apocaliptică prin intermediul lui Stefan și al Norei, cuplu care se află într-un moment critic în relație. Regizorii Tibor Bánóczki și Sarolta Szabó au decis să folosească o tehnică de animație mai neconvențională, anume rotoscopia. Astfel, filmul a fost inițial filmat cu actori, ca apoi să fie transformat într-un film de animație. Prin intermediul acestei tehnici se fluidizează mai mult mișcările din cadre, fapt care poate fi atât un avantaj, cât și un dezavantaj.
Viață din viață
Principiul de bază al societății distopice din White Plastic Sky este că, la vârsta de 50 de ani, fiecare cetățean trebuie să își doneze corpul pentru a fi transformat într-un copac, urmând ca frunzele acestuia să fie transformate în hrană. Se creează astfel un fel de ciclicitate a vieții, aspect care mi s-a părut interesant. Procesul este reprezentat destul de clar în film și mi-a plăcut cum a fost conturat.
Nimeni nu este exclus de la această regulă, iar dacă cineva încearcă să se abată, este aspru pedepsit. Totuși, cetățenii își pot oferi voluntar trupul și înainte de termen, așa cum este cazul Norei. Femeia decide să facă acest pas la vârsta de 32 de ani, după pierderea unui copil și împinsă de relația instabilă pe care o are cu soțul ei, Stefan.
Ea recurge la această decizie fără să îi spună partenerului de viață. Acesta află târziu și este total zdruncinat. Astfel, începe o cursă contra-cronometru, în care Stefan încearcă să facă tot ce îi stă în putință pentru a o recupera pe Nora, înainte să fie prea târziu.
O călătorie de descoperire
Din momentul în care Stefan descoperă alegerea Norei, pornește într-o călătorie de salvare a trupului femeii. El nu poate înțelege de ce aceasta a recurs la o astfel de măsură extremă. Prin intermediul unor relații pe care le are bărbatul, datorită profesiei de psihoterapeut, ajunge în locul unde trupurile umane sunt transformate în arbori.
De aici începe adevărata călătorie a celor doi soți, pe parcursul căreia realizează cât de important e să își asculte reciproc nevoile și dorințele pentru a putea construi o relație sănătoasă. În tot acest timp, există o anumită presiune asupra lor, pentru că timpul Norei se scurge rapid.
Citește și
Animest.18: Impossible Figures – Reprezentarea feminității în animație,
un alt material scris de Carla Pantilie în cadrul acestui festival
Mi-a plăcut cum s-au folosit de motivul acestei călătorii pentru a contura mai bine personajele și pentru a construi o legătură între cei doi. În timp ce protagoniștii se redescoperă pe sine și își reevaluează relația, se construiește și peisajul post-apocaliptic. Acesta nu are neapărat niște trăsături ieșite din comun: este o lume pe care o găsești în orice carte distopică pentru adolescenți.
Ceea ce face acest film să se diferențieze de alte filme SF pe care le-am văzut este modul în care își tratează personajele.
Acestea sunt portretizate cu multă atenție și empatie când vine vorba de sentimentele și convingerile lor. De multe ori, într-o distopie, personajele tind să fie reci și au ca scop conturarea lumii și a societății din film. Nu este cazul și în White Plastic Sky, unde aceste două lucruri sunt puse separat și se dezvoltă individual. Am apreciat mult asta și sper să văd din ce în ce mai mult această abordare în filmele și cărțile de acest gen.
Impresii finale
White Plastic Sky a fost un film cu adevărat interesant. Chiar dacă nu mi-a plăcut tehnica folosită în animarea filmului, pentru că s-a simțit prea impersonală și rece, am putut aprecia compensarea prin relația dintre protagoniști. Este un film ambițios, complex și mi-a plăcut cum a fost conturată lumea creată, fără grabă.
Mă bucur că există astfel de filme de animație și în Europa de Est și sper să văd cât mai multe proiecte de acest fel.
Un articol scris de Carla Pantilie (departament #cinematics)
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu