No Dogs or Italians Allowed este un film în regia lui Alain Ughetto, pe care am avut plăcerea să îl urmăresc la ediția de majorat Anim’est. Animația urmărește povestea lui Luigi, un italian din Piemont, a cărui viață este oricum, dar nu roz.
Un trecut nu foarte îndepărtat
Alain Ughetto transpune, prin No Dogs or Italians Allowed, povestea bunicilor săi, dar și a multor emigranți ai secolului trecut. Luigi își părăsește locul natal, unde abia reușea să agonisească suficient pentru a-și hrăni familia. Ajunge în Franța, unde mâna de lucru italiană este în trend, căci aceștia sunt dispuși să presteze cele mai dificile munci pentru aproape nimic. Și probabil că deja vi se pare un scenariu ceva mai cunoscut.
Total surprinzător, angajatorii nu se comportă nicidecum decent cu imigranții italieni, ci îi pun la munci care le periclitează sănătatea sau chiar viața. Acesta este și cazul lui Luigi, care ajunge să lucreze la săpăturile pentru un tunel. Atunci se întâlnește și începe să aibă o relație cu Cesira.
Cei doi reușesc să ducă un trai liniștit în Franța. Asta până când Italia invadează Turcia și Luigi este chemat la război. În continuare, urmărim cum Luigi și familia sa trec prin unele dintre cele mai negre perioade ale omenirii. Cele Două Războaie Mondiale, gripa spaniolă și apariția fascismului în Italia (nu neapărat în această ordine). Ajunge să fie o împletitură de viață și moarte, care prezintă petele de sânge din istoria Europei și nu numai.
Plastilină modelată pentru lecții de viață
Un lucru care iese în evidență este fără doar și poate stilul de animație, filmele cu tehnică stop motion regăsindu-se într-un număr mic. Deși când am văzut prima dată unul mi s-a părut ușor dubios, am ajuns să fiu fană a stilului, mai ales după ce mi-am dat seama cât de laborios este și de cât de multă muncă și dedicare este nevoie.
Alain Ughetto a făcut, evident, o treabă excelentă, și prin pasiune, dorință de creație și stropi de plastilină a reușit să pună în mișcare o poveste despre viață, așa cum este ea în realitate, plină de lucruri bune dar și rele.
Citește și Animest.18: White Plastic Sky – Budapesta apocaliptică
Pe lângă stilul de animație, regizorul s-a remarcat și prin modul în care a prezentat povestea. Acțiunea s-a conturat printr-o discuție între el și Cesira, bunica lui. Interacțiunile dintre el, omul în carne și oase, și manechinul din plastilină care îi întruchipa bunica au fost ușor ilare, dar în același timp triste, având în vedere contextul filmului.
Mi-a plăcut mult cum au fost îmbinate toate acestea. I-au dat o notă mai personală filmului. Se vedea că Alain și-a pus tot sufletul în munca sa, în arta sa.
O poveste dulce-acrișoară despre viață
No Dogs or Italians Allowed a fost și nu a fost ce mă așteptam eu să fie. Un lucru e clar, însă: l-am adorat. Stilul, după cum am zis deja, m-a fermecat. Dar nu suficient de mult ca să treacă pe lângă mine toate aspectele nefericite.
Este un film care abordează multe teme dure, dar reușește să le reducă din apăsare prin haz. Încă am în minte o scenă de la început, când, în familia lui Luigi, împărțeau un cartof pentru cinci guri din șase. Sau accidentele din tunel. Ori scenele de pe frontul de luptă. Ori… o să mă opresc aici, pentru că mi-am dat seama că sunt puțin cam prea multe scene de genul care au rămas cu mine. Din fericire, stilul de animație și personajele în sine le-au făcut să nu mai pară chiar atât de brutale.
Cum nici în viață nu e totul în nuanțe de negru, au fost și momente de liniște și bucurie. Mi-a crescut inima când am văzut că Luigi a reușit să își întemeieze o familie alături de Cesira, și că atât ei, cât și familia sa din Piemont, au reușit să ducă un trai decent. Chiar dacă aceste perioade au avut tulburări.
Mi s-a părut un film foarte bun, din care ai multe de învățat. Povestea și personajele au fost interesante și doream să aflu mai multe despre ele. Contrastul dintre umor și nostalgic echilibrează atmosfera și pe parcurs ajungi parcă să fi legat și tu de destinul lui Luigi și al familiei sale.
Redactare și layout de
Diana Hîncu
Editare și corectură de
Iulia Dromereschi
