Dieter Gheorghiu a lăsat camera de filmat deoparte și s-a apucat de făcut pâine într-un mod unic în România, în cuptoare germane, doar pe lemne și cu ingrediente naturale. Brutăria artizanală „Dieter’s Bread” s-a deschis în Câmpulung, iar cele trei feluri de pâine au ajuns să fie apreciate nu doar de comunitatea locală, ci și în Pitești și București.
„Am ajuns la o filmare cu un preot. «Bună ziua!» îmi zice. Era scund, cred că avea un metru și zece. I-am spus că vreau și eu să vorbesc cu starețul și-mi zice: «Da, eu sunt» și eu am început [n.n – discuția] cu dumneavoastră, cu Sfinția dumneavosstră, cu dumneata. El mă oprește brusc și mă întreabă: «Auzi, tu știi Tatăl Nostru?» Am crezut că mă ia la mișto. Am zis că da. «Ia spune-l». Încep eu: «Tatăl Nostru care ne ești în Ceruri/ Sfințească-Se numele Tău». Zice «Oprește-te. Cum îi vorbești lui Dumnezeu la per tu și mie cu dumneavoastră?» Până la urmă, am fost botezat Dieter, nu domnul Dieter.”
Așa mi-a spus Dieter într-o zi de luni, și așa cum l-am perceput eu o să-l percepeți și voi azi, oriunde ați fi. Noi ne-am văzut pe zoom, el în Câmpulung, eu în Curtea de Argeș, dar avem promisiunea unui ne vom întâlni cândva, în față, la aceeași masă și aceeași pâine, marca „Dieters’s Bread”, de care se ocupă cu pasiune și seriozitate.
Iar cuvântul dat rămâne un punct central al educației primite de fiecare. „Pe vremuri, educația nu se făcea pentru părinți, ci pentru tine”, afirmă Dieter. Se uită cu tristețe la copiii care râd acum: „Uite, am luat 2 la Bac”. Simte că sensul educației s-a schimbat de când a terminat liceul, în ’90. De acolo a plecat cu trei lecții pe care încă le consideră extrem de importante: seriozitatea, perseverența și punctualitatea. Sunt valori în care crede cu tărie și în viața de zi cu zi, dar mai ales când totul este făcut la secundă, așa cum se obișnuiește în televiziune și în afaceri.
Întotdeauna familia a însemnat mult pentru el. O dovadă a acestui lucru este modul în care se regăsește în tatăl său, omul care i-a pus prima cameră în brațe. „Pentru mine a fost și părinte și profesor și idol și tot ce vrei tu. Adică, mi-am dorit să ajung ca el și am ajuns, poate chiar mai mult”. Vocea i se frânge. Deși nu mai este fizic alături de el, tatăl său reprezintă o ancoră pentru motivație, maturitate și o aspirație spre mai bine. A fost crescut nemțește, într-o familie în care moralitatea și egalitatea sunt valori de bază. Bunicul mamei a fost colonel în armata austro-ungară și din strictețea și simțul responsabilității de pe front a adus și acasă, sub forma unui respect și educații desăvârșite, fine.
De la televiziune la brutărie e cale lungă.
Dieter a lucrat la mai multe televiziuni de stat și private până în 2007, moment în care s-a lansat ca freelancer, tot în domeniu. Împreună cu o echipă făcea emisiuni despre mediu, dar nu părea că-și îndeplinește visul. Atunci, spera să-și ia camera și să dezvolte un site „România 4K”, un fel de arhivă ce conținea time-lapse-uri și peisaje. „Pentru că avem o țară cum puțini au în Europa”. Acum, visează să aducă brutăria la un alt nivel, cu cât mai multe produse bio. Pe scurt, să aducă în mâinile cumpărătorului un „acasă”.
Cum a început povestea brutăriei? Un vechi prieten, Mihai Dorobanțu, a venit cu ideea. „Băi, ar fi bine, bătrâne, să avem o brutărie și un magazin d’ăsta vechi, ca o băcănie, cu tot ce e bun și natural: o slăninuță, un vin, o brânză, dar toate de aici”. Așa se face, că după mulți ani de zile, Dieter a decis să se întoarcă acasă, în Câmpulung. Dar o brutărie cum trebuie făcută? Ca obiectiv, de la televiziune la brutărie e cale lungă.
Atunci mai erau alte patru brutării în oraș. Nevoia de inovație era evidentă, dar cum o putea face? După o lună de gândire și strategii, a început să caute cuptoare cu lemne. Știa că nimeni nu mai făcuse așa ceva în România. A căutat și a găsit astfel de cuptoare prin Spania, Italia și Germania. Dar doar cel din Germania era suficient de mare. Așa că le-a scris și a decis să facă și niște cursuri de brutar. „Pentru că nu pot să mă duc în România cu cuptoarele și să stau să mă uit la ele”. În Germania a fost primit cu multă bunăvoință- încă nu e sigur dacă asta s-a întâmplat doar pentru că-l cheamă Dieter. Gazdele au fost uimite să afle că nu știe limba. A stat o săptămână să învețe cum funcționează cuptoarele și o alta doar ca să creeze rețetele. Toate rețetele de la brutărie sunt nemțești, dar adaptate la gusturile românilor. „Cunosc persoane care au business-uri în care apeși pe un buton și-s gata 50.000 de pâini deodată. Nici nu vreau să ajung la performanța asta ca să mă bat cu alte lanțuri imense naționale ,sau mai știu eu cu cine. N-aș vrea să ajung să fac pâine înghețată.”
Pachetul cu greutăți l-a vândut în favoarea credinței în el și în Dumnezeu. În ciuda tuturor impedimentelor, s-a vizualizat întotdeauna atingând succesul, motiv pentru care a și rămas motivat. Nu crede că a ajuns întâmplător să facă „trupul Domnului”. Ocazional, primește și confimări că este un drum pe care „i s-a dat voie” în mod singular, căci ceea ce face este menirea și lucrul care-l face fericit. Ca atunci când un client a început să plângă când a gustat una din pâinile acestuia, spunând „exact așa era și pâinea de la bunica…”
La brutărie, la fel ca și în televiziune și jurnalism, termenele și consecvența în ceea ce privește un plan pre-conceput asigură reușita produsului finit. Când vine vorba de munca lui, totul este calculat. Rețetele sale sunt germane, deci au o rigurozitate care le asigură perfecțiunea. Pâinicile se coc exact la 300 de grade, folosind un anumit tip de făină, într-o cantitate fixă. Asta le face unice, pe lângă faptul că sunt concepute artizanal. De asta se și află aproape constant la brutărie. Verifică producția, calculează, încearcă să perfecționeze câteva rețete pentru produse noi. Deoarece e o afacere nouă, lucrează cot la cot cu angajații lui. Și nu pentru că n-ar avea încredere în ei, ci pentru că este convins că aceștia au nevoie cel puțin de un suport moral. „Și atunci, dându-le încredere zi de zi, treaba iese foarte bine”.
Dieter. Brutar, cameraman și om. Cu iubire de muncă, de Dumnezeu, de oameni. Cu sau fără pâine, un exemplu de bunătate și cu toate atributele ce țin de uman
Trei tipuri de pâine produce în acest moment: pâine albă, pâine neagră și pâine țărănească. Toate sunt produse în cuptoare germane pe lemne, fiind singura brutărie de acest fel din țară. 
Deși a trecut printr-o perioadă dificilă, eforturile de a conserva naturalul și tradițiile l-au motivat să-și ducă afacerea în următorul stadiu. „Pot să spun că în primele două-trei luni am rupt, dar după a venit pandemia și oamenii au intat în case așa că am scăzut iarăși producția.” Pe timpul pandemiei, a făcut livrări în București, însă acum, când orașul a redevenit haotic și aglomerat, timpul nu îi mai permite. După mijlocul lunii iunie, Dieter a plecat în Germania pentru a aduce și mai multe cuptoare în țară, cu scopul de „a le franciza” o dată cu afacerea. În momentul de față, vede brutăria ca pe un produs al muncii în familie, al seriozității, dar, mai ales, o afacere construită pe încredere. De aceea va vinde franciza numai persoanelor în care vede o consecvență și un simț al răspunderii aprofundat, care să-i garanteze rețeta consistenței calității pâinii.
*Interviul pe zoom a fost făcut acum fix patru luni, de Ziua Copilului. Am ales să îl publicăm astăzi, de ziua lui Dieter’s Bread. Ne asumăm consecințele, fie ca Dieter’s să-și asume comenzile. Merită.
Un text de: Denisa Răduță (Curtea de Argeș)
Fotografii: Facebook Dieter’s Bread
Editare: Radu Eremia. Corectură: Iulia Dromereschi