FOTO Paul Patlagică

Portret: Alina Tofan & Răzvan Omotă – un power tandem al performance-ului românesc

În plină vară, la final de stagiune, am stat de vorbă cu Alina Tofan și Răzvan Omotă pentru a afla mai multe despre ei, ca oameni și ca artiști. Ne-am strâns echipa de trei și ne-am văzut cu acest power tandem al performance-ului românesc la o terasă din centrul capitalei.

foto alina tofan razvan omota terasa discutie
FOTO Paul Patlagică

Copilăria

Pentru Alina, a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții, în special la grădiniță, când totul i se părea magic. Etapa asta a stat la baza formării ei, celelalte fiind doar consecințe ale copilăriei. Alina s-a responsabilizat de mică, pentru că rămânea deseori singură, dar și pentru că a început să meargă la grădiniță de la trei ani și jumătate, din dorința ei. Își aduce și acum aminte de mersul prin zăpadă, înfofolită în haine groase, de drumul fără iluminare stradală, zilnic, pe cont propriu. Așa a învățat să treacă și strada, tot singură, la patru ani. Toate astea se întâmplau în Bacău. Cu educatoarea ei încă ține legătura, mai ales că tot aceasta i-a format și pe tatăl și sora Alinei. Se regăsește mereu în ea, pentru că serbările erau adevăratele spectacole, cu momente coregrafice, poezii proprii. Cum Alina era cea mai mică de la grupa mare, atunci când au fost întrebați ce ar vrea să se facă când vor fi mari, a răspuns că ar vrea din toate. Educatoarea i-a spus că un actor face din toate, poate interpreta roluri diverse, iar în acel moment Alina a știut ce anume își dorește să devină are un nume: actriță. În plus, de mică i-a plăcut să vorbească la microfon și să se audă pe înregistrări.

La un moment dat, educatoarea ne-a întrebat ce am vrea să fim când ne facem mari. Eu eram cea mai mică de la grupa mare. Aveam trei ani și jumătate. Ceilalți colegi aveau vârsta pentru intrat la clasa I, adică șapte ani. Ceilalți aveau toți păreri, vorbeau, desenau. Simțeam diferența asta de vârstă care era destul de pregnantă. Și îmi era rușine, pentru că eu voiam din tot ceea ce spunea fiecare. Și am zis că aș vrea din toate. Și ea mi-a zis ceva de genul: poți să faci tot ce îți dorești. Uite, dacă ești actor, interpretezi tot felul de roluri și faci aia și aia. Și eu am zis: da, asta vreau. Și mi-a plăcut să mă duc în fața clasei și să spun că vreau să fiu actriță.” (Alina)

Răzvan a avut de mic înclinație către dramatism. După divorțul părinților și mutarea cu mama sa, copilăria a fost intensă. Ambițios, vâna toate rolurile principale de la serbări până le obținea. Toată copilăria sa a fost marcată de aceeași întrebare ca în povestea Alinei, „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Răspunsul, evident: tot (deși au existat și alternativele „Spiderman sau mașinuță, asasin plătit”).

razvan omota portret de paul patlagica
FOTO Paul Patlagică

Pe la opt ani mi-am dat seama că vreau să fiu actor.” (Răzvan)

 

Cu o copilărie minunată la Rășinari și Cisnădie (județul Sibiu), foarte colorată, de care își aduce aminte cu drag, Răzvan spune că și-a ales bine familia în care să se nască, căci își iubește și își urăște părinții total.

Despre familie și școală

Răzvan a făcut Liceul de Actorie și a participat la Olimpiada Națională  de Arta Actorului, când și-a făcut prieteni prin toată țara. Alina a terminat Filologie intensiv engleză la liceu, dar a făcut parte dintr-o trupă de teatru din clasa a opta. Un spectacol în care a jucat a fost coordonat de Horia Suru, un regizor pe care Alina îl apreciază și admiră mult. Îi este foarte recunoscătoare pentru că, din nou, s-a aflat într-o poziție de inegalitate: trupa era pentru liceeni și doar ea și actrița Anca Munteanu erau mai mici ca vârstă. Mai mult, Alina a zis că dacă ia audiția, intră și la Teatru: zis și făcut. Nivelul cu care Horia a lucrat cu ei a fost mult peste facultate, foarte intens. Pentru Alina, liceul a fost o mare libertate și o ocazie de a trăi diferit față de colegii ei. A simțit că face parte dintr-o comunitate, a tinerilor actori, lucru pentru care este profund recunoscătoare. Deși poate a fost privită ca rebelă, pentru că mereu pleca cu trupa la festivaluri, acest lucru a însemnat și o responsabilitate mai mare pe plan artistic: să se dezvolte, să-și învețe textele, să monteze decorul.

 

Privit din exterior, poți părea rebel, nesupus, pentru că pleci, călătorești. Veneam la teză la română cu bagajul de la Cluj, de la festival. Erau tot felul de lucruri de genul acesta. Dar era o responsabilizare mai mare” (Alina)

Amândoi au fost populari în liceu, Răzvan spune că actoria e un magnet instant, iar Alina susține că atunci când ai spectacol, vine toată lumea să te vadă, deci actoria e un succes garantat la capitolul popularitate. Deși pe niciunul dintre ei liceul nu i-a ajutat, ba chiar Răzvan a simțit niște piedici, a fost o perioadă frumoasă și liberă, libertate datorată și de generația din care fac parte. Deși poate nu este evident pentru ei, felul în care își poartă părul, expresiile sau dorința de a ține pasul cu ultimele trenduri, precum TikTok, marchează diferența dintre generații. Legat de asta, amândoi au parte mereu de o critică serioasă din partea fratelui mai mic al lui Răzvan și din partea surorii mai mici a Alinei. Nemaivorbind de mame.

portret alina tofan de paul patalagica
FOTO Paul Patlagică

Apropo de mame, cei doi își aduc aminte de un performance, „Mă LOVEsc”, în beciul de la Manasia, despre abuzuri și despre iubirea de sine. Dintre toți spectatorii, Alina spune că puteai ușor să le recunoști mamele, după ochii care lăcrimau. Acesta a fost primul lor proiect împreună, pe un text scris tot de ei, pe 8 mai 2019, și a fost un succes din toate punctele de vedere: eficiență, mod de lucru, adaptare la locație. Alina și Răzvan cred că e cel mai bun proiect al lor din punct de vedere calitativ, dar mai cred și că putea să fie chiar mult mai bun, să transmită și mai multă emoție, dacă ar fi avut sprijin și susținere. Tot atunci au aflat și că artiștii trebuie să se promoveze singuri, lucru pe care nu-l înveți în facultate.

„Actorul de astăzi are mai multe griji decât cel de acum zece ani”

Deși li s-a spus că generația de actori de acum nu va mai ajunge niciodată la nivelul generației de aur, niciunul dintre ei nu crede asta. Actorul din ziua de azi are mult mai multe griji decât cel de acum zece ani, însă. Cea mai importantă este că trebuie să se promoveze singur. Mai ales acum, când o poză postată pe social media poate reprezenta o șansă unică la un casting, dacă e văzută de cine trebuie (n. red. într-un interviu acordat nouă pentru materialul despre „Dac-ar avea gură”, Alexa Băcanu ne confirma din punctul de vedere al scenaristei/regizoarei). Practic, nu e nevoie ca unei persoane importante să-i pese mereu de tine, ci de un singur moment ca să-ți schreimbe destinul.

Nu mai avem atât timp să ne gândim doar la ideea de teatru și de artă. În 2021, noi trebuie să ne gândim și la comunicat de presă, și la cum să găsim sponsori, și la cum să găsim locație etc” (Răzvan)

 

Deși Alina se simte foarte nișată prin personalitatea ei, prin promovare încearcă să atragă atenția tuturor. Nu neapărat să se facă accesibilă, cât să-i facă pe ceilalți deschiși la arta ei. Amândoi vor face actorie până se vor plictisi, când au de gând să se reinventeze.

Eu oricum mă văd la bătrânețe făcând meseria asta, dar trebuie să vin doar când am un proiect sau ceva. În rest, să stau la țară. Aduceți avionul, aduceți mașina. Eu mă duc la țară cu căluții mei, cu câinii mei, cu pisicile mele. Bine, cu pisici mai puțin.” (Răzvan)

FOTO Paul Patlagică

Proiecte comune: Marina & Ulay 2.0

Cum viața e prea scurtă, nu vor să facă doar actorie, drept pentru care amândoi s-au deschis către performance sau concepte alternative, abstracte, de durată, lucruri care le plac, actoria fiind doar baza pentru realizarea lor. Alina e mult mai îndrăzneață, Răzvan se declară mai fricos. Efectul ei face ca orice urmă de frică să dispară, așa cum se poate vedea în toate colaborările lor. Prietenia lor e foarte faină, pentru că îi ajută să evolueze și se susțin și ajută reciproc, mai ales că între actori prieteniile sunt rare, iar sprijinul cu atât mai mult.

Cel mai recent proiect comun al celor doi este unul dintre cele mai noi spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat, „Marina și Ulay”, coproducție cu Teatrul Dramaturgilor Români, în regia lui Alexandru Nagy.

Mă simt onorată și flatată că Alex ne-a văzut pe noi demni să fim Marina și Ulay. Înseamnă foarte mult. Mi se pare că aș putea să scriu în CV doar asta și e suficient.” (Alina)

Dacă asemănările fizice și metafizice ale celor doi cu Marina Abramović și Ulay nu erau deja evidente, avem și dovada clară. Cei doi filmau la un scurtmetraj, „Quarantined – a surrealist story” de Adrian Bodhi, iar Alina avea o rochie roșie, iar Răzvan a văzut-o atunci în locul ei chiar pe Marina. Iar premoniția a fost chiar înainte ca proiectul de la TES să capete contur, așa cum menționa Răzvan într-un articol. Asta, plus fotografia de la o gală Viva. Suntem siguri că fix la fel ar fi arătat și Marina și Ulay, dacă ar fi participat.

Nu au idoli, deoarece, pentru Alina, e important să rezoneze în totalitate cu un om, dar apreciază artiștii compleți, precum Cosmin Manolescu, care a facilitat legătura dintre cei doi tineri artiști: s-au conectat și cunoscut pentru prima dată pe podeaua de la Linotip. Legat de Cosmin, Alina își aduce aminte că unul dintre primele performance-uri văzute a fost „TEST_a_MENTAL”, cu Paul Dunca și Krassen Krastev, ajunși la Bacău printr-o rezidență a lui Cosmin. Întregul act artistic a impresionat-o până la lacrimi pe Alina și atunci a știut că ceea ce vrea ea să facă, ceea ce îi place are un nume și o formă: performance. În materialul menționat mai sus despre spectacolul cu Marina și Ulay,, Răzvan răspundea fix același lucru legat despre punctul 0 al relației lor profesionale. Marina și Ulay 2.0.

FOTO Teatrul Evreiesc de Stat

Antreprenoriat cultural în care produsul ești chiar tu

Amândoi ar juca și roluri clasice, deoarece toată facultatea au făcut astfel de roluri. Nu au fost încurajate încercările experimentale. Răzvan își aduce aminte de unii din profesorii săi, în special de Diana Mihăiță și Adriana Trandafir, pentru că l-au ajutat să se dezvolte și au știut să-l tempereze atunci când mergea prea depărte. În alta ordine de idei, Răzvan ar juca Caragiale, pentru că este extrem de aplicabil în contemporaneitate, dar adoră și experimentele. Cei doi sunt un fel de pionieri ai teatrului experimental, dar nu le place termenul – mult prea pompos, așa cum zice Răzvan – ci se declară doar persoane implicate, pe care nevoia le-a obligat să facă de toate și să aibă o disponibilitate enormă. Pentru Alina, experiența din radio a ajutat-o foarte mult în tot ce a însemnat promovare și în conceptul de antreprenoriat cultural în care produsul ești chiar tu.

Dacă nu ar fi făcut actorie, Alina s-ar fi dedicat radioului, iar Răzvan nu știe, pentru că actoria este,a un drog, un fel de a fi. De exemplu, Alina nu ar putea să stea opt ore la birou pentru că i se parefoarte greu să stai zilnic și să ai un program fix, monoton. Pentru ea, și asta este o formă de stres; creativitatea este un avantaj în fuga de rutină rutină. Pe de altă parte, Răzvan ar face un lucru care implică un astfel de program. De altfel, chiar a făcut: nu a intrat din prima la actorie, timp în care s-a ocupat de vânzarea diferitor produse sau de recepția unui hostel. Dacă Alina s-ar vedea antreprenor într-un start-up cultural, Răzvan se vede la o fermă, în zona Sibiului, unde s-ar putea ocupa de îngrijirea animalelor.

Răzvan e superstițios, dar Alina nu se declară în niciuna din tabere. Totuși, și-a dat seama că e bine să verbalizezi ceea ce îți dorești pentru ca lucrul acela să se întâmple: Alina are un jurnal din clasa I, în care a scris că lucrează la Radio Europa FM, apoi a tăiat apoi și a corectat în Radio Itsy Bitsy, și mai apoi schimbat total în „actriță” (doar voia de mică să fie tot, nu?). Tot în același jurnall era menționat și Teatru Evreiesc, deci tot ce a notat acolo s-a îndeplinit. Pentru Răzvan, principiul funcționează similar: dacă el crede cu tărie într-un lucru, se întâmplă, cu minim de efort.

FOTO Paul Patlagică

Ce trebuie să mai știți despre Alina și Răzvan

Înainte de spectacole, amândoi au ritualuri: Alina face genoflexiuni, iar Răzvan face flotări. Amândoi și-au dat seama că atunci când ești epuizat fizic, ești doar în prezent, timpul se dilată, pentru că îți vezi limitele și le poți depăși. Toate spectacolele sunt memorabile pentru că fiecare e unic în felul său. Așa poți să trăiești intens pe mai multe paliere.

Cât timp Răzvan a stat cu chirie în București, în patru ani a schimbat 13 locuințe. „Când stăteam în chirie în București și nu aveam garsoniera mea minunată, am stat în patru ani în 13 locuințe. Îmi place mult să fac o schimbare de peisaj”, ne-a precizat Răzvan. Dacă ar da timpul în urmă, s-ar sfătui să fie mai cumpătat în adolescență, pentru că, deși faptul că nu a intrat la actorie din prima l-a marcat, ceva îi spunea că totul va fi bine. Pe de altă parte, Alina nu ar schimba nimic, pentru că dacă s-ar privi de la 20 de ani încoace, ar fi foarte mândră și recunoscătoare. Practic, toate deciziile pe care le-a luat, fie ele bune sau rele, au contribuit la personalitatea Alinei pe care o vedem azi. Poate ar fi făcut mai multe lucruri dacă ar fi fost mai sociabilă, precum meseria o impune, dar asta doar pentru ego, căci Alina nu poate face un lucru dacă nu simte ceva pentru acel proiect. Din acest motiv este foarte sinceră cu ea, sfat pe care îl oferă tuturor, pentru că astfel va crește și încrederea în sine: vei vedea doar oportunitățile pentru tine. La fel, și Răzvan a primit un sfat important de la Gigi Căciuleanu: „Nu te mai scuza că exiști”, pe care îl apreciază enorm pentru simplitatea sa.

Pentru Alina, cel mai important om din viața ei este sora ei, pentru că îi oferă o altă perspectivă,ste foarte deoarece e diferită de ea, dar în același timp se identifică mereu cu ea. Pentru Răzvan, acea persoană este mama sa.

Echipa noastră, invitații & fotograful nostru din spatele aparatului, PAUL PATLAGICĂ

 

Munte sau mare?

Alina: La mare.

Răzvan: Vara marea, iarna muntele.

Vreți copii sau nu vreți copii?

Alina: Dacă e să fie, o să fie. Cred că maternitatea se poate exprima în toate felurile posibile. Sunt OK și să fie, și să nu fie. Important e să-mi manifest maternitatea pe pisici, pe copiii altora. Nu e o condiție necesară.

Răzvan: Da, doi copii. Un băiat și o fată, dacă se poate. Le știu și numele: Rareș și Sara. Rareș trebuia să mă cheme pe mine. La mine, pe fișa medicală, e tăiat Rareș și scrie cu marker Răzvan.

Teatru sau film?

Răzvan: Teatru.

Alina: Ambele.

Un premiu important sau foarte multe spectacole memorabile?

Alina: Foarte multe spectacole memorabile. Nu cred în premii. Premiile și concursurile sunt produsul unor societăți de tip capitalist în care nu mă regăsesc. Pe mine mă interesează comunitatea, apartenența la un grup.

Răzvan: Niciuna.


Update de final de an: Ce au mai pus la cale protagoniștii

Deși lucrările ei au ajuns în toată lumea, în toamnă Alina a plecat pentru prima dată într-o rezidență de artă în Portugalia, după o lungă așteptare de oportunități, o altă dorință verbalizată și afirmată. „A fost o rezidență la Agit Lab, unde am lucrat la un performance alături de Livia Mateiaș (artistă vizuală) și Manuela Marchiș (muziciană)”, ne-a explicat ea, prin mesaje, când am contactat-o mai recent ca să vedem dacă dorința sa de a pleca în Portugalia devenise realitate.

Alina urmează să realizeze un festival alături de Georgiana Vlahbei,Eco Future Performance Festival”, cu un concept nonierarhic și fără premii, pentru că acestea distrug creativitatea și legăturile dintre oameni. Va fi primul festival eco art performance din Europa de Est. Cele două coordonează proiectul sub egida Asociației Macaia, despre care ați mai citit pe la noi.

Pe Alina și Răzvan îi poți vedea în „Marina și Ulay” la Teatrul Evreiesc de Stat, dar și în multe alte proiecte. Pe Alina o poți găsi mereu la Plastic Art Performance Collective, iar pe Răzvan, de când trăim în pandemie, pe TikTok.

Pe 7 decembrie a avut loc premiera online a ecovideoperformance-ului MIRRORS, un concept creat de Alina, în care power tandem-ul s-a regăsit și joacă din nou împreună. Fotografiile de mai jos au fost realizate de Bogdan Ionescu.


 

Interviul s-a întâmplat vara aceasta, cu întrebări pregătite de Iulia Dromereschi.
Cezar Barbu este cel care a făcut magia să se întâmple, transcriind, adaptând și aducând materialul la o formă prezentabilă.
Radu Eremia a completat cu niște citate dificil de ales, pentru că toate erau mișto, și-apoi a venit Iulia să umple golurile cu informații și să așeze în pagină superbele fotografii realizate de Paul Patlagică.
Ne-a plăcut, mai facem.
3
Cezar Barbu
De meserie ITist și-n suflet artist. Îi plac cartofii prăjiți cu maioneză și muzica veche. Și lucrurile ieșite din tipare.