Barbie (2023, r. Greta Gerwig) este un film care a stârnit valuri, indiferent de vârsta publicului. Deși tindem să fugim de filmele populare, de data asta am căzut și noi în plasă și am fost curioase să vedem ce se află în spatele cortinei de sclipici roz. Ne-am dus la cinema imediat ce am avut ocazia și am avut o mare surpriză: sala era aproape plină. Și nu vezi des săli pline în Suceava (mai degrabă doar cu două-trei persoane).
Ne-am întrebat de ce Barbie, dintre toate filmele? Așa că am făcut o listă cu motivele pentru care trebuie văzută prima parte din Barbenheimer.
1. Promovarea
Dacă tot am pomenit de Barbenheimer, cred că putem să vorbim despre una dintre cele mai bune campanii publicitare pentru un film. Pentru cei care nu au intrat pe vreo platformă de social media în ultimele luni, Barbenheimer este abominația care a ieșit din combinația a două blockbustere foarte contrastante, dar care urmau să aibă premiera în aceeași zi, Barbie și Oppenheimer (2023, r. Christopher Nolan). Unul e despre o explozie de culoare și mesaje feministe, iar celălalt… ei bine, despre crearea bombei atomice.
Mi se pare fascinant universul creat prin contopirea lor și faptul că, într-un mod foarte ciudat, nu este complet lipsit de sens. În orice caz, în momentul în care tot feedul tău, indiferent de platforma media, era plin de conținut despre Barbenheimer, de la glume la povești elaborate care să combine cele două subiecte, este cam greu să nu ajungi câtuși de puțin curios legat de filmele respective. Evident, acum, apare veșnica întrebare: Pe care ar trebui să îl vezi prima dată? Răspunsul este foarte simplu: Barbie. Doar se numește Barbenheimer, nu Opperbie.
2. E făcut de Greta
Pe lângă asta, este regizat de Greta Gerwig. Primul film realizat de ea pe care l-am văzut a fost Little Women și mi-a plăcut la nebunie cum a fost adaptat romanul clasic. Costumele și cromatica creează o atmosferă plăcută, iar fiecare soră este dezvoltată și bine construită. Este o ecranizare reușită despre care și acum se vorbește, ceea ce spune multe. Anul ăsta am reușit să văd și Lady Bird, un film care cuprinde tema maturizării adolescenților, dar și relația complicată pe care o are protagonista cu mama sa. Are o mulțime de scene jenante și amuzante, în care adolescenții se fac de râs și practic învață din greșelile lor.
Când am auzit că Greta o sa fie implicată în filmul Barbie, am știut că o să iasă ceva de calitate, și nu am fost dezamăgită. Scenariul mi s-a părut bine gândit, plin de glume și ironii plasate la momentul potrivit. Actorii aleși s-au potrivit de minune cu rolul pe care îl au, mai ales cei din rolurile principale (Margot Robbie și Ryan Gosling). Mi se pare cel mai bun film al Gretei de până acum, fără nici o îndoială.
3. Worldbuilding
Un lucru care era și în același timp nu era de așteptat, a fost cât de Barbie o să fie totul. Sună ciudat? Probabil că da, dar dacă vedeți filmul sigur vă veți da seama la ce mă refer. Lumea din film a respectat foarte bine istoricul firmei Mattel și al liniei lor de producție. Erau toate tipurile de Barbie care au existat vreodată: Weird Barbie, Midge, Mermaid Barbie, Sugar Daddy Ken, Allan și mulți alții.
Mai mult decât atât, mi-a plăcut modul caricatural în care au fost descrise ambele lumi, Barbieland și Real World. Mie mi s-a părut ușor ilar, deși pe unii poate i-a zgâriat puțin pe creier întregul prolog cu rutinele zilnice (spălat pe dinți, băut cafea, uitat în oglindă) care erau făcute cu recuzită și doar de dragul de a fi făcute (nu exista pastă de dinți, apă, nici cafea și nici oglindă), sau întreaga aventură cu „Hi, Barbie!” și „Hi, Ken!”. Sunt în continuare foarte curioasă cum reușește populația din Barbieland să se diferențieze când jumătate din ea poartă numele de Barbie, iar cealaltă jumătate de Ken. Mai apare din când în când și un Allan rătăcit prin zonă.
Această societate ușor extremă se regăsește și în lumea reală, mai cu seamă în compania Mattel, unde directorii (toți bărbați) se comportă ca niște copii de șapte ani. Se folosesc de feminism și consumerism ca să se îmbogățească, însă sub o mantie subțire de facem asta pentru mesaj, pentru femei, pentru lume!
4. Decor/ Vestimentație/ Cromatică
Încă din trailer se poate observa cât de frumoasă este costumația, cât de aprinse sunt culorile și felul în care sunt integrate toate nuanțele de roz posibile. Mă bucur că am avut posibilitatea să vizionez filmul la cinema, pe un ecran mare și la o calitate excelentă, care mi-a permis să admir fiecare cadru în parte. Toate hainele pe care le poartă Barbie sunt iconice, de la costumația cowboy până la salopeta din secvența de dans de la început. Nici blana și colierul argintiu cu un cal a lui Ken nu s-au lăsat mai prejos. Am aflat într-un interviu că părul lui Barbie a avut tonuri subtile de albastru, argintiu sau crem pentru a se potrivi cu hainele pe care le poartă, un detaliu pe care chiar l-am apreciat.
Nu doar hainele mi-au furat privirea, ci și decorul, mai ales cel din Barbieland. Tot acel roz combinat cu nuanțe aprinse de verde și albastru transmit viață și fericire, dar și perfecțiunea pe care această lume o are. Obiectele din casa lui Barbie, mașinile sau plantele sunt făcute dintr-un plastic atât de evident, încât aproape îi pot simți mirosul. Însă decorul pe care l-am adorat din tot sufletul este cel prezent atunci când Barbie și Ken călătoresc spre lumea oamenilor. Aceștia sunt nevoiți să treacă prin mai multe etape, precum o călătorie intergalactică cu racheta, traversarea unui ocean pe o barcă sau a unui câmp de lalele pe bicicletă. Decorul și mijloacele de transport sunt făcute din carton pictat într-un mod plăcut, folosind culori vii, pline de energie.
Tot Diana și Teo au scris To Kill a Mockingbird: Cartea bate filmul
Toată culoarea și plasticul Barbieland intră în contrast cu cenușiul și tonurile estompate din lumea reală. Barbie și Ken ies în evidență prin hainele lor aprinse și rolele neon noi-nouțe, fără o urmă de murdărie pe plasticul lucios. În contrast se află oameni din lumea reală, cu haine obișnuite și un păr și machiaj care nu este la fel de perfect ca cel al păpușilor. Mi-a plăcut felul în care diferența dintre cele două lumi este realizată prin cromatică și decor; și nu doar prin comportamentul neobișnuit al lui Barbie și Ken.
5. Personaje
Probabil e puțin cam dubios să vorbim abia acum despre personaje, dar nu e niciodată prea târziu. Protagoniștii, stereotipicii Barbie (Margot Robbie) și Ken (Ryan Gosling), sunt personajele care au cea mai mare evoluție, bineînțeles. Barbie ajunge să descopere lumea reală, sentimentele și să vadă că există frumusețe în imperfecțiune. Să tânjească după efemerul haotic în schimbul plasticului perfect. A fost un adevărat rollercoaster să urmăresc modul în care i se schimbă motivațiile, dorințele și percepția asupra vieții.
De cealaltă parte îl avem pe Ken, personajul negativ pe care nu ai cum să nu îl iubești. Ilustrând cu acuratețe lumea păpușilor Barbie, existența lui Ken este complementară cu a lui Barbie. El trăiește pentru ea, nu are neapărat o personalitate sau o menire (slujba lui e să stea pe plajă), ci este acolo ca să o ajute pe Barbie să fie la înălțime. Îi caută confirmarea, dar în același timp este pilonul care o susține indiferent de situație. Asta până când ajunge în lumea reală și descoperă patriarhatul și caii, moment în care lucrurile o iau razna.
Dacă îți place articolul, nu ezita să ne susții!
Acesta este duoul principal, dar mai există, evident, multe alte perechi Barbie & Ken, care urmează în principiu aceeași structură. Mai există și Allan, care este o enigmă pentru toți. Referitor la lumea reală, avem o mamă care încearcă disperată să își îmbunătățească relația cu fiica sa, dinamică explorată în a doua parte a filmului.
Sunt personaje numeroase, dar puține cu o importanță mare în film. Însă găsești ceva reprezentativ pentru fiecare, lucru care este destul de frumos (și evident, cum cel puțin populația din Barbieland este făcută după toate loturile Mattel).
6. Mesajul
Nu mă așteptam ca filmul să aibă un mesaj așa puternic. Se vorbește despre condiția femeii și a bărbatului în societate, despre contrastul dintre viața perfectă a păpușilor și cât de imprevizibilă și complicată este viața oamenilor. Au fost o mulțime de scene profunde la care mi-au dat lacrimile. Se abordează greutățile din viața unei femei: cum trebuie să fie perfectă, slabă, să nu fie impunătoare sau să refuze avansurile celorlalți. De asemenea, cum un bărbat nu ar trebui să-și arate emoțiile sau să ia mereu inițiativa. E practic un film în care toată lumea se poate regăsi. Mai ales în discursul Americăi Ferrera de la final, la care toată sala se uita în liniște, cu atenție, sorbind fiecare cuvânt în parte. Mesajul este unul clar: e greu să fii om, iar oricât de mult ai încerca nu ai cum să te încadrezi în standardele societății
Și cântecul interpretat de Billie Eilish contribuie la dezvoltarea mesajului. Pe lângă faptul că linia melodică este superbă, versurile surprind prin onestitatea și vulnerabilitatea lor. What Was I Made For vorbește despre schimbări majore în viață, atunci când realizezi că ești pe cale să o iei pe un drum necunoscut. Există teamă, tristețe, dar și dorința de a încerca, indiferent de rezultat.
7. Linia melodică
Cred că lucrul pe care nu are cum să îl conteste cineva la Barbie este de departe linia melodică. Nu pot să îmi imaginez cum ar putea să nu îți placă piesele din film, mai ales când au fost interpretate de artiști atât de diverși. Au fost cireașa de pe tort, cum s-ar spune. Se potriveau perfect cu atmosfera, fie că era vorba de ceva nostalgic, plin de energie sau empowering.
Toate piesele au fost catchy, au rămas cu mine. Favorita mea este clar I’m just Ken (Ryan Gosling), un masterpiece incontestabil care m-a luat pe nepregătite. Deși e foarte in the nose și random, cântecul m-a atins oarecum la suflet. Mi se pare fascinant modul în care a luat viață: Ryan Gosling a fost rugat să scrie un cântec pentru personajul Ken, care să fie foarte simplist, iar el a venit, ei bine, cu un cântec care aduce a pamflet, dar are un mesaj puternic. În principiu, rezumă statutul kenilor din Barbieland. Reprezintă momentul în care conștientizează că nu are nevoie de confirmarea lui Barbie ca să fie fericit, că este suficient să fie doar Ken.
Pe lângă asta avem, evident, multe alte piese care clar au câștigat inimile oamenilor. De la Speed Drive (Charli XCX), melodia perfectă pentru o călătorie cu mașina, până la Pink (Lizzo) și What Was I Made For (Billie Eilish). Toate au ceva aparte, care te prinde ca un clește și nu te mai lasă să pleci. Noroc că există un playlist cu toate melodiile, care e perfect de pus pe fundal… oricând.
8. Entertaining
Am văzut filmul de două ori la cinema și o dată acasă, într-un interval de trei luni, și de fiecare dată mi-a plăcut la nebunie. Pot să confirm că e singurul film la care mi s-a întâmplat asta, ceea ce spune multe, având în vedere cât de greu este să îmi menții atenția la cinematograf. Felul în care e structurată acțiunea și călătoria personajelor nu te lasă să te plictisești nici măcar o secundă. Scenele amuzante și ridicole sunt echilibrate de scenele emoționante și importante pentru evoluția personajelor. Râzi, doar că după 15 minute să simți cum îți dau lacrimile la o linie de dialog bine plasată. În modul ăsta zboară acele două ore promise, fără să știi cum a trecut timpul.
9. Family friendly
Un mare plus (sau minus) al filmului este că e pentru publicul larg. Poate să fie urmărit de o fetiță de cinci ani, dar și de un bărbat de 75. Nota asta universală aduce evident și anumite clișee cu ea sau momente ușor penibile pentru diferite cadre de vârstă. Dar compoziția finală are suficiente scene care să satisfacă pe oricine.
Este suficient de multă culoare și dinamism, astfel că tinerii nu vor rămâne plictisiți, ci cu un set de informații importante despre modul în care funcționează societatea în care trăim. Iar pentru adulți sunt suficiente teme ascunse și glume mai piperate care să nu dezamăgească. Tocmai de aceea Barbie e una dintre cele mai bune alegeri pentru o seară de film în familie.
10. Fresh
Am văzut o mulțime de filme la cinema în ultimul timp, însă majoritatea sunt ușor de uitat imediat ce te ridici de pe scaun. Sunt comerciale, cu o acțiune destul de interesantă, dar care rămân totuși la un nivel de suprafață. Barbie a fost o excepție. Mesajul rămâne cu tine pentru mai mult timp, ceea ce îmi place. Am senzația că s-a pierdut ceva în industria filmelor și că filmele vechi sunt mult mai bune decât cele care apar acum. Am rămas plăcut surprinsă când am ajuns acasă și mi-am dat seama că vreau să aflu mai multe. Am căutat interviuri cu regizoarea, informații despre etapele de producție, despre actori și despre ce părere au ei despre film. Ecranizarea m-a făcut să mă simt văzută, deci nu e de mirare că am rămas mulțumită.
Sperăm că aceste zece motive la care ne-am gândit, alături de ilustrațiile pline de culoare, vă vor convinge să vedeți filmul Barbie, dacă nu ați făcut-o până acum. E clar că nu va fi o ecranizare ușor de uitat, alături de Oppenheimer.
Un articol scris de
Diana Hîncu & Teodora Ciubotaru
Ilustrații de Teodora Ciubotaru
Layout de Diana Hîncu
Editare de Rahela Ulici
Corectură de Iulia Dromereschi
