Zbor de zgripsor cu ecouri metal, pe ruta București-Ploiești

Melodic death metal, mitologie românească, bătălii legendare, lupte interioare și foarte multă energie – toate acestea se regăsesc în muzica celor din formația Zgripsorum, un grup de tineri devotați pasiunii lor, care ne-au transmis un mesaj important despre încredere, spirit de echipă, colaborare, compromis și perseverență.


Acum ceva timp am avut deosebita plăcere de a sta puțin la povești cu băieții din trupa Zgripsorum – un proiect tânăr și cu mult potențial, pe care l-am descoperit din întâmplare acum câteva luni prin intermediul binecunoscutei platforme TikTok. Mi-a stârnit curiozitatea un clip de tipul „Check this out!” și mi-am spus „Hmmm… ia să vedem despre ce e vorba”. Fiind o persoană care visează să-și amenajeze un mic studio în care să înceapă să producă muzică, ideea unei piese originale compuse de un grup de tineri m-a intrigat puțin. Câteva secunde mai târziu deja deschideam link-ul de Youtube al unui instrumental demo intitulat „Gai’don” care m-a surprins într-un mod plăcut, așa că am decis să le urmăresc activitatea pentru a vedea ce mai urmează. 

Într-un interval de timp relativ scurt de la prima audiție am putut asculta single-ul și o nouă piesă care mi-a captat atenția încă din primele câteva note muzicale – deja aveam sentimentul că ascult un soundtrack de film. Iar când mi s-a oferit oportunitatea, n-am ezitat să îi iau la întrebări pentru a afla mai multe despre ei și activitatea lor muzicală. Acestea fiind spuse, vă invit să-i cunoașteți pe cei trei membrii ai trupei Zgripsorum: Rareș, Octav și Matei.

AIVImedia.hub: Înainte de toate, spuneți-mi câte ceva despre voi: de unde provine pasiunea voastră pentru muzică și cum ați început să cântați?

Rareș Andreescu: Mă numesc Rareș Andreescu și sunt chitarist ritm în trupa Zgripsorum. Pasiunea pentru muzică a început  de când eram mic. Tatăl meu obișnuia să asculte destul de multă muzică, mai ales în mașină, și m-a făcut să descoper trupe precum Metallica, Iron Maiden, the classics. Apoi am început să mai descopăr și de unul singur. În clasa a V-a am început să luăm lecții de chitară de la un profesor care a venit la noi la clasă și ne-a invitat să participăm la orele lui, pe cei care ne doream să învățăm. Am mers ceva timp, nu făceam exact ce voiam noi – eram cu Octav, celălalt chitarist, noi am fost colegi până în clasa a VIII-a. După un timp am învățat cam tot ce era de prins de la el și am început să cântăm ce ne place nouă. Cam asta ar fi despre… the early days

Matei Cochințu:  Mă numesc Matei Cochințu, sunt vocalistul trupei și, tot așa, mai mult prin părinți am reușit să get into the music, iar de acolo am început „să sap” cât mai mult. În principiu, voiam să cânt la chitară de când eram mic și chiar am început. Am cântat la chitară în jur de cinci ani, doar că, din pricina lipsei de locuri în trupă, am trecut pe voce. Vocal am început pur și simplu să cânt în cameră, fără să știu vreun pic de tehnică, dar ajunsesem să mă rănesc tot mai mult. Și din cauza asta a trebuit să încep să învăț tot felul de tehnici vocale, de respirație și așa mai departe.

Octav Oprinoiu: Eu sunt Octav Oprinoiu, celălalt chitarist din Zgripsorum. Cum am început eu cu muzica? Când eram mic, uram muzica. Nu suportam, de fiecare dată îmi puneam mâinile la urechi când era muzică mai tare. Și, pur și simplu, undeva prin clasa a IV-a, a V-a, cred, m-am uitat pe Youtube la Guns N’ Roses și l-am văzut pe Slash cum cânta la chitară și cum avea el părul acela care l-a făcut cunoscut, ochelarii, chitara și tot, și, pur și simplu, m-am îndrăgostit de cântatul la chitară. Nu prea știam eu ce-i aia muzică sau nu prea știam să ascult prea multe chestii, nu descoperisem trupe, și, în clasa a V-a, pentru că am fost coleg cu Rareș, am început amândoi să învățăm să cântăm la chitară. Făceam chitară clasică, am învățat mai multe tehnici, nu cântam neapărat ce ne plăcea, cântam ce ni se spunea să cântăm. În clasa a VIII-a ne-am cumpărat chitare electrice amândoi și am început să cântăm mai mult ceea ce ne plăcea nouă. Eu mi-am cumpărat chiar chitară cu semnătura lui Slash, pentru că îmi plăcea extrem de mult, însă de atunci n-am mai ascultat absolut deloc. Cam așa a început totul. 

Când eram mic, uram muzica. Dar prin clasa a V-a, cred (…), l-am văzut pe Slash cum cânta la chitară și avea el părul acela care l-a făcut cunoscut, ochelarii, chitara și tot, și pur și simplu m-am îndrăgostit de cântatul la chitară (Octav, chitarist)

Cum a luat naștere „Zgripsorum”? Cine a inițiat proiectul?

Octav Oprinoiu: Din clasa a IX-a eu și Rareș n-am mai fost în aceeași clasă, iar în liceul în care m-am mutat, undeva prin februarie 2019, am primit o invitație de a mă alătura unei trupe. Eram cam sceptic, nu știam dacă să accept, nu eram nici prea avansat la chitară, iar cerințele erau destul de mari… Și discutând cu Rareș pe subiectul acesta ne-a „lovit” pe amândoi ideea de a ne face propria trupă. Noi cântam de cinci ani împreună, dar până atunci nu ne gândisem niciodată la asta. 

Rareș Andreescu: Pur și simplu a fost un moment, am fi putut să ne gândim oricând la asta. Inițial eram noi doi, am început să compunem, bineînțeles că, la început, ceea ce făceam erau niște chestii cel puțin rudimentare, dar pentru noi suna foarte bine. Am lansat primul teaser și cred că abia la nouă luni mai târziu a apărut și primul instrumental, pentru că ne era destul de greu pe partea de înregistrare. Noi eram maxim niște chitariști de cameră, ca să spun așa.

Octav Oprinoiu: Și, în fine, primul teaser nu a ajuns să fie piesă…

Rareș Andreescu: Da, nici măcar n-a ajuns să fie piesă. Sperăm că o să ajungă.

Octav Oprinoiu: Era pur și simplu o mică secvență care suna bine, a prins la lume, iar noi eram foarte fericiți, dar, neavând experiență, nu am avut inspirație să o continuăm.

Rareș Andreescu: După aceea a urmat marea… „durere” – să căutăm oameni. El fiind în București, eu fiind în Ploiești, am zis să căutăm lume în primul rând din Ploiești, pentru că ne-ar fi fost mai ușor să ne întâlnim. Am găsit până la urmă pe cineva care să cânte la tobe, însă nu am putut să ținem foarte multe repetiții. Oricum au mers destul de anevoios la început. Basist… aveam, dar doar pe hârtie, pentru că nu prea a venit pe la repetiții. A fost… cel puțin dezorganizat la început totul. Și nu aveam vocalist. Prima dată am zis că o să intru eu la chitară ritm și vocal, dar după cum se știe este foarte greu să cânți și la chitară și vocal în același timp, mai ales growl. Așa că am căutat și am tot căutat. Au fost niște… potențiali vocaliști care… nu s-au potrivit, până când Matei ne-a găsit pe noi. Mi-a dat la un moment dat mesaj pe Instagram, după ce a stat două săptămâni să se gândească dacă să îmi dea sau nu. Mi-a dat acel mesaj, mi-a trimis un sample, am zis să vedem ce iese. Am făcut o repetiție, a ieșit bine. La puțin timp am tras și prima piesă și… cam asta a fost. Pentru un timp am fost doar noi trei și ne-am descurcat așa, iar acum suntem în formulă completă și sperăm să reușim să facem cât mai multe lucruri faine împreună. Însă locuim în orașe diferite, unii dintre noi locuim în București, alții în Ploiești sau în apropiere de Ploiești, acesta fiind principalul obstacol în ceea ce privește repetițiile sau comunicarea face to face

Locuim în orașe diferite. Unii dintre noi în București, alții în Ploiești sau în apropiere de Ploiești. Este principalul obstacol în ceea ce privește repetițiile sau comunicarea face to face. (Rareș, chitarist)

Alegerea unui nume ni s-a părut întotdeauna una dintre cele mai dificile etape în procesul de formare a unei trupe. Cum ați ales numele trupei voastre, sau cine a propus ideea?

Rareș Andreescu: Au fost mai multe idei la început. Noi eram foarte pasionați atunci de legende românești, de tradiția românească. Prima dată, Octav propusese să fie inspirat din Legenda Lostriței și ne gândisem la „Lostrisium”. Dar după m-am gândit că sunt atâtea basme românești în care apare zgripsorul ca motiv, ca idee. Știm că e o creatură legendară care-l ajuta pe erou de cele mai multe ori să treacă dintr-o lume în cealaltă, să scape de pericole ș.a.m.d., iar ca să-i adăugăm „flavour”, i-am pus un „-orum” la sfârșit, să sune mai latin. Cam asta a fost ideea cu numele. De aceea avem și artwork-ul de la prima piesă. Este… ce credem noi că reprezintă un zgripsor, pentru că n-avem foarte multe poze sau ilustrații care să ne ajute să ne dăm seama ce putea să fie – o pasăre foarte mare. 

Există o trupă sau un nume din industria muzicală care vă inspiră?

Octav Oprinoiu: În trupa noastră nu compune o singură persoană, compunem cu toții. Până și vocalistul nostru, Matei, a venit cu idei pentru unele părți de chitară sau și noi am dat sugestii în ceea ce privește vocea. Așa, cu toții avem inspirațiile noastre și  fiecare vine cu sugestiile sale, inspirându-se de la trupele pe care le ascultă, de la oamenii pe care-i apreciază, chitariști, vocaliști sau, pur și simplu, scriitori, în ceea ce privește versurile. Ideea e că lucrăm împreună, sunt multe trupe pe care le ascultăm la comun și multe surse de inspirație comune, însă încercăm să venim și cu idei proprii, să fim cât mai originali. 

Rareș Andreescu: Fiind o formație de melodeath (n. red.: melodic death metal) ne-am bazat pe o armonie să zicem inspirată de power metal. Până la urmă acestea sunt caracteristicile subgenului. Din rândul trupelor, ca să menționăm niște influențe clare pentru oamenii care vor vrea să afle, ar fi Wintersun, e una dintre formațiile noastre preferate și… eu sper că se vede o influență, dar să fie și ceva original în același timp. Apoi ar mai fi Be’lakor, iar unul dintre chitariștii mei preferați este Chuck Schuldiner de la Death, care m-a inspirat foarte mult să continui să cânt la chitară în momente în care chiar nu mai aveam nici un fel de motivație. 

Matei Cochințu: Eu vin dintr-o zonă puțin mai diferită la capitolul ăsta. Da, sunt o mulțime de trupe pe care le ascultăm cu toții. În principiu, având în vedere că muzica pe care o ascultam eu devia majoritar din black metal, pe partea de voce, de exemplu, un chitarist destul de cunoscut care cântă și vocal, chitaristul celor de la Emperor, m-a inspirat destul de mult să fac asta și fără care probabil nu începeam.

Când și/sau cum a luat naștere pasiunea pentru acest gen muzical?

Rareș Andreescu: Păi, cam de prin 2019, să zic. De curând, oricum. Cât privește genul de melodic death, oricum destul de curând. Adică, de fapt, chiar prin 2018 am aflat eu de trupe precum Insomnium, At the Gates, In Flames, trupe din acestea care erau super cunoscute în anii `90 și au rupt barierele, trupe suedeze. Dar după am încercat să ne facem propriul stil, am observat că, în România cel puțin, dacă există destul de multe trupe de metalcore, de black chiar am văzut că există din ce în ce mai multe, au ieșit trupe de trash metal, trupele de melodic death sunt destul de puține. Și mai ales trupe care să combine și elemente de metal pur cu orchestra, vocal growl și instrumentale melodice de chitară nu am văzut atât de des și cred că suntem destul de originali din punctul ăsta de vedere, cel puțin în România. În afară există o mulțime de astfel de trupe. Iar în ceea ce privește orchestra nu e un lucru atât de simplu. În primul rând n-ai pe ce să lucrezi fizic ca să faci o orchestră pentru o piesă, trebuie să o lucrezi pe calculator pur și simplu, să o programezi, ceea ce iar trebuie învățat și încă învățăm să facem lucrurile astea, pentru că tu cu un mouse și o tastatură trebuie să dirijezi o întreagă orchestră ca să se îmbine cu linia melodică. Desigur, și producția trebuie să fie cât de cât ok pentru a suna decent. Da, deci, pentru întrebare, cam în 2018 așa, când am descoperit formațiile suedeze de melodic death metal, At the Gates, In Flames, finlandezii de la Insomnium.

Octav Oprinoiu: Eu nu am fost niciodată tipul care să caute muzică. Eu, pur și simplu, ce prindeam ascultam, iar de cele mai multe trupe am aflat de la Rareș – el le găsea, îmi arăta și mie, îmi plăceau și mie sau nu-mi plăceau, pur și simplu mai găseam și eu, cam atunci când le-a descoperit el în 2018 spre 2019, tot atunci le-am descoperit și eu. De altfel, până în 2018 nu prea concepeam să ascult eu muzică în care vocalistul țipă sau în care chitarele sunt acordate foarte jos și sună agresiv așa. Eu ascultam muzică mai „light”. Oricum inspirațiile noastre, nu neapărat ale tuturor membrilor, vin și din muzica pop, și din cea clasică. Pur și simplu, ce ne place ascultăm și transpunem în muzica noastră.

Care au fost persoanele care v-au susținut cel mai mult în activitatea voastră?

Octav Oprinoiu: Părinții în mare parte.

Rareș Andreescu: Păi, da, părinții, în primul rând pentru că ne-au suportat în casă atât de mult timp.

Matei Cochințu: Exact.

Octav Oprinoiu: Și ne-au susținut până la urmă și financiar, pentru că nu e atât de ușor să scoți un lucru de calitate și are în spate și niște bani cheltuiți pe mix-mastering sau pe instrumente sau pe gear-ul necesar pentru a înregistra și, din punctul acesta de vedere, da, părinții ne-au ajutat, dar în principal părinții și prietenii, pentru că prietenii, fiind ascultători ai acestui gen de muzică.

Rareș Andreescu: Pot să rezoneze mai mult.

Octav Oprinoiu: Oricum, ca orice trupă mică, am primit și ajutor. Ne-au ajutat și sfaturile, ne-au ajutat oamenii care s-au implicat în proiect, ne-au oferit ajutor cu privire la mix, sunet, linia melodică, adică „frate, acolo nu trebuie să sune așa” sau nu e profesional și noi am încercat să fim cât mai profi, să zic așa, încă de la prima melodie. Și încercând și chinuindu-ne și stând… De exemplu, prima piesă a stat în producție destul de mult timp până am înregistrat-o în așa fel încât să sune bine și să fie mixată încât să sune bine la final. Am căpătat o oarecare experiență, iar a doua piesă pe care am lansat-o a mers mult mai bine, cu mai puține neînțelegeri și, după părerea noastră, sună mult mai bine decât prima.

Rareș Andreescu: Voiam să amintesc că ne-a ajutat foarte mult și prietena mea, care ne-a realizat toate logo-urile, toate artwork-urile pe care le vedeți pe canal, toate sunt făcute de ea, și cel puțin pe mine m-a susținut foarte mult. Vreau să-i mulțumesc pe calea asta pentru că a făcut tot ce i-a stat în putință ca proiectul nostru să meargă din proprie inițiativă, ca să zic așa.

Vreau să îi mulțumesc prietenei mele pentru logo-urile, artwork-urile și tot ce vedeți pe canal – toate sunt făcute de ea. M-a susținut foarte mult și a făcut tot ce i-a stat în putință ca proiectul nostru să meargă. (Rareș, chitarist)


Ați avut concerte sau spectacole, până acum?

Matei Cochințu: Nu.

Rareș Andreescu: N-am avut încă,… 

Matei Cochințu: Plănuim să avem.

Rareș Andreescu: Dar ne-a prins pandemia în casă. Și nu am avut cum, nici n-am avut timp să le planificăm, adică… atunci când a fost lockdown-ul, noi de-abia atunci scoteam prima piesă.

Octav Oprinoiu: Oricum, abia așteptăm să avem și noi un concert, oricât de mic ar fi, un concert caritabil. Abia așteptăm să cântăm și noi.

Am reformulat puțin întrebarea pentru că urma să vă întreb cum vă pregătiți pentru un concert și dacă aveți emoții înainte de urca pe scenă. Presupun că veți avea emoții „prima dată” 🙂

Rareș Andreescu: Da, să sperăm că o să ne ajute adrenalina de moment să uităm, pentru că… da, o să avem emoții. Dar să sperăm că și publicul o să ne ajute și o să fie bine. Legat de pregătiri, repetițiile cred că sunt cele mai importante pentru pregătirea pentru un concert și să fie sinergia aceea între membrii.

Mi-ați putea spune un moment de care vă aduceți aminte în mod special, un eveniment important în evoluția voastră ca trupă? 

Octav Oprinoiu: Când am lansat prima piesă, Gai’don, eram foarte excited. Chiar când am lansat demo-ul, de fapt, că e și demo-ul pe YouTube. Și am pus premieră pe YouTube și, efectiv, eram toți cu o oră înainte pe YouTube și așteptam, eram emoționați așa, ne întrebam ce-o să zică lumea, și a avut un succes surprinzător de mare. Bine, ne-a ajutat, din nou, și prietena lui Rareș, prin reclamă. Dar chiar ne-am bucurat și, să zic așa, ne-a părut foarte bine când am compus și lansat în același timp a doua piesă, pentru că totul a mers mult mai bine și a sunat, pentru urechile noastre cel puțin, mult mai bine, chiar dacă impactul nu a fost atât de mare la public, adică prima melodie a prins mult mai bine decât a doua, dar noi suntem mândri de a doua și considerăm că este un progres vizibil. 

De unde provine numele pentru prima piesă? Vreau să spun, din momentul în care am ascultat-o m-am întrebat asta.

Rareș Andreescu: Este o serie de cărți foarte cunoscută – Wheel of Time (Robert Jordan). Am ales acest cuvânt să se potrivească cu ce cântăm noi. Gai’don e o mare luptă din acea carte, este… hai să zicem un fel de Ragnarök din mitologia nordică, și cam despre asta este piesa. E o piesă destul de energică despre o luptă legendară, deci mi s-a părut că se potrivește. Gai’don poate avea o legătură și cu Armaggedon, sunt similare din punct de vedere conceptual și, tot așa, ar reprezenta haos, o acumulare foarte mare de energie.

De unde vine inspirația pentru versurile voastre?

Rareș Andreescu: Aici Matei poate spune mai multe, el este cel care scrie versurile în principal.

Matei Cochințu: Trebuie să ascult de câteva ori un instrumental ca să îmi dau seama ce energie îmi dă și să-l asociez cu un anumit concept, să spunem. De exemplu, Exile (n. red. o puteți asculta cu un click pe linkul de mai sus) e o melodie puțin mai tristuță și mai melancolică și de aceea am reușit să introduc un concept un pic mai supărat, față de Gai’don, care este foarte empowering și degajă foarte multă energie.

Octav Oprinoiu: La a doua piesă am dezvoltat o poveste pornind de la imaginația fiecăruia și am unit niște idei, Matei le-a pus cap la cap și a scris niște versuri care, după părerea noastră, se potrivesc cu melodia.

Și, având în vedere că piesa a fost lansată, presupun, undeva tot în timpul pandemiei, dacă intuiesc bine…

Octav Oprinoiu: Da, în vara asta.

am putea spune că versurile au legătură cu sentimentele voastre din timpul perioadei? Întreb pentru că „Exile” mă trimite cumva cu gândul spre sentimentul acesta – stau închis în casă, mă simt cumva exilat.

Matei Cochințu: La asta nu ne-am gândit niciodată, dar, în mare parte, mesajul din Exile este inspirat din viața reală cât de cât, din lucrurile care s-au întâmplat în Evul Mediu mai ales, când oameni cu intenții bune și care doreau să ajute erau ba exilați, ba arși pe rug, și foarte chinuiți, din pricină că revoltau foarte mulți oameni religioși, să spun așa, iar ei doar aveau o inițiativă bună.

Octav Oprinoiu: Se referă și la o izolare sufletească, la oamenii care vor să se exprime și nu li se acordă atenție, iar după ajung să se închidă în ei înșiși.

Următoarea întrebare ar fi legată tot de un ipotetic concert și sună în felul următor: să presupunem că o persoană vine pentru prima dată la unul din concertele voastre. La ce ar trebui să se aștepte? 

Rareș Andreescu: La ce să se aștepte? La o energie cât mai bună, la mișcare cât mai multă, să sperăm și la profesionalism din partea noastră, și să ne distrăm.

Octav Oprinoiu: Și la muzică bună.

Cum v-ați desfășurat activitatea pe timpul carantinei? 

Matei Cochințu: O singură dată am reușit să ne întâlnim toți.

Octav Oprinoiu: Da, toți am fost, efectiv, o singură dată. În schimb, am lucrat de acasă, ne-am întâlnit câte doi, stăm foarte mult pe Discord și ne împărțim ideile și ne trimitem unii altora „Uite, am compus asta”, înregistrez ceva, le arăt, nu le place, ok, schimb sau integrăm într-o melodie. Oricum, este vorba și de compromisuri, de înțelegere, până la urmă. Adică nu tuturor ne place, de exemplu, o parte dintr-o piesă anume, dar o lăsăm acolo pentru că să zicem că se potrivește sau place lumii, iar ca să nu apară conflicte fiecare lasă de la el cum ar veni.


Sunteți încă la liceu.

Rareș Andreescu: Păi eu și cu Octav suntem clasa a XII-a, cu bacul, cu d-astea, și… Matei e mai mic, e mezin, e… (către Matei) A câta ești, mă? A X-a?

Matei Cochințu: Da, a 10-a.

Ce veți face după absolvire? Care sunt planurile voastre pentru viitor, atât pe plan individual, cât și în ceea ce privește trupa?

Octav Oprinoiu: Păi, pe plan de viitor profesional, eu mereu am fost o persoană care se adaptează la împrejurări. Nu am neapărat ceva în plan. Spre exemplu, „Da, mă duc la facultatea aia, o să fac aia și o să ajung aia”. Nu. Eu o să mă duc la o facultate, probabil Politehnica, și după o să încerc să găsesc ceva care îmi place, pentru că… „mă potrivesc” pe mai multe domenii. Îmi place să mă joc, îmi place să fac muzică, îmi place arta în general, arta vizuală de exemplu. Iar pe planul ăsta, cu trupa, noi nu vrem să încetăm, oricât de puțin timp am avea să dedicăm trupei, tot vrem să facem muzică, pentru că, până la urmă, asta ne place să facem, nu am început trupa și după a început să ne placă muzica, mai întâi ne-a plăcut muzica și apoi am făcut o trupă.

Având în vedere că ați spus mai devreme că v-ați descurcat și în mediul online cât timp nu ați avut posibilitatea de a vă întâlni și luând în considerare experiența asta, cred că n-ar fi o problemă pentru voi să vă desfășurați activitatea astfel și în continuare chiar dacă distanța v-ar impune acest lucru, dacă ați fi, să presupunem, în zone diferite ale țării sau, nu știu, dacă intenționează vreunul dintre voi să plece la facultate în străinătate. 

Rareș Andreescu: Da. În plan este să ne mutăm, cel puțin noi doi, să începem facultatea în București, iar atunci o să fie mult mai bine și cu întâlnitul ș.a.m.d. Dar dacă vreunul dintre noi va decide asta (să meargă la facultate în alt oraș sau în altă țară), da, nu va fi un capăt de lume. La cât de bine am lucrat până acum, la fel de bine putem să lucrăm și în continuare. Și eu am cam aceleași planuri legate de muzică, doar ar fi bine să avem mai multe fonduri personale ca să le investim în pasiunea asta. Cred că atunci când noi vom avem un job, de exemplu, calitatea muzicii va fi mult mai bună. Eu sunt pe filo-engleză acum, iar la facultate aș vrea să dau totuși la ASE pentru că, în primul rând, se găsește job destul de ușor în domeniul economic și nici nu-mi displace.

Ați avut ceva de învățat din experiența voastră de până acum?

Rareș Andreescu: Oh, Doamne, … câte am învățat! Cel puțin eu, legat de organizarea trupei, am învățat că nu trebuie să mergi pe încredere cu toată lumea, că s-ar putea ca în situații în care ai avea nevoie de o organizare cât mai bună să nu te poți baza pe acei prieteni pe care îi consideri foarte buni, care la o caterincă ar fi foarte buni prieteni, la un proiect amplu să nu te descurci cu respectivii, iar asta înseamnă că trebuie să-ți cauți foarte bine oamenii și să nu te plafonezi într-un format al trupei, să te complaci în el cu anumite persoane pentru că nu poți să le schimbi și asta rămâne trupa, nu poți să schimba oamenii dacă nu sunt productivi. Și, mai ales la început, e bine să nu ne axăm doar pe un stil muzical și să experimentăm, cât mai mult, să ne dăm seama unde excelăm și în direcția aceea să performăm. În afară de asta, cred că am mai învățat cât de mult contează suportul persoanelor apropiate și perseverența.

Graphic art (c) Alex Merișor

Matei Cochințu: Am mai învățat că repetiția chiar este mama învățăturii, adică trebuie să îți dedici foarte, foarte mult timp dacă vrei să excelezi în domeniul acesta. De fapt, nu neapărat să excelezi, dar ca să ajungi la un potențial ridicat. 

Octav Oprinoiu: Și, în principiu, nu trebuie să tragi de membrii care vezi că nu vor. Adică nu poți avea în trupă un membru care doar cântă – tu compui piesa și el cântă live. Trebuie să fie o unitate, adică toți să coopereze, să contribuie cu ceva. 

Aș vrea acum să vă gândiți la un mesaj pe care l-ați transmite altor adolescenți, la fel ca voi, care intenționează sau își doresc să își formeze o trupă, să facă parte dintr-o trupă.

Rareș Andreescu: În scena underground, cel puțin în Ploiești, în București, ce e pe-aici pe lângă noi, am remarcat că în conglomeratul acesta de trupe, ele nu funcționează una pentru cealaltă, în sensul în care se creează un fel de competiție cel puțin dubioasă între trupe care în niciun caz nu duce la ieșirea din underground.

Octav Oprinoiu: Apare efectiv o ură care le ține în planul underground mult timp și chiar ajung membri să iasă din anumite trupe pentru că nu sunt apreciate, din cauza hate-ului primit de la alți fani ai altor trupe.

Rareș Andreescu: Da. Adică vreau să prezint scena, cel puțin underground, cum e ea în adevăratul sens al cuvântului. Ce aș putea eu să transmit ar fi… Se știe marea sintagmă cu „Support your local bands!”, dar hai să o facem, nu doar să o spunem. În sensul în care, uite, de exemplu, în Ploiești, noi, în momentul acesta, nu avem unde să cântăm. Nu există niciun venue, nu există nicio terasă, nu există nici măcar un beci cum erau acum 20 de ani în care să cânți, să ții un concert. Da, în București există, Quantic de exemplu, dar e un spațiu foarte mare. 

Haideți să suținem trupele locale, nu doar să afirmăm că o facem. În Ploiești, noi nu avem unde să cântăm. Nu există niciun venue, nicio terasă, nici măcar un beci cum erau acum 20 de ani, în care să ții un concert. (Rareș, chitarist)

Matei Cochințu: Și în București sunt cât de cât limitate. Adică, pentru trupe mai mici care vor să înceapă, dacă te duci în unele cluburi îți cade tavanul în cap și nu e foarte ok. Plus că și cluburile alea în care îți cade tavanul în cap sunt destul de limitate. Găsești greu loc.

Rareș Andreescu: Un alt fapt, ca să ajungi să cânți pur și simplu și în Fabrica, care se știe că e un mare club din București, trebuie să mergi odată cu o trupă mai mare să cânți în deschidere, spre exemplu. Cunoscuți de-ai noștri au avut experiențe în care un membru dintr-o trupă a cerut bani celeilalte trupe pentru a cânta cu ei cum ar veni, ei fiind prieteni buni. O sumă care, mai ales pentru o trupă mică care vrea „să crească”, era destul de mare. Tu, ca altă trupă, să ceri o sumă de bani ca să le permiți să cânte cu tine când voi vă cunoașteți, sunteți prieteni, mi se pare că nu ajută deloc scena underground. Mai mult o strică și ajunge să fie un business până și scena asta underground, care ar trebui să fie pur și simplu devotament pur și pasiune pentru muzică.

Octav Oprinoiu: Și nu tuturor o să le placă ceea ce faci, dar ideea e că dacă nu te pot găsi ei, oamenii care au nevoie de tine, încearcă să-i găsești tu și să le arăți că meriți să fii cu ei în trupă sau, în fine, să colaborezi cu ei. Și, oricum, se va găsi mereu un public care să te aprecieze, nu trebuie ca, efectiv, primul public în fața căruia cânți să te placă. Na, nu se va întâmpla mereu. Să nu te dai bătut când vezi că nu ai succes din prima.

Ați dori să transmiteți cititorilor un mesaj de încheiere?

Rareș Andreescu: Noi aproape sigur mai scoatem o piesă până la finalul anului. După, dacă se dă drumul la concerte, abia așteptăm să putem să cântăm și noi pe undeva. Dacă nu, noi oricum avem în plan să începem să lucrăm la un EP în care să punem toate piesele de până acum, poate remasterizate la o calitate superioară, și încă câteva, să avem și noi un material cu care să mergem pe ici, pe colo, poate la niște concursuri. Sunt câteva concursuri mai noi care promovează trupe tinere și ar fi păcat să nu mergem și noi la ele. Cam asta e. Avem chestii pe țeavă, ca să zic așa.


Premiera ultimului single marca Zgripsorum – Battle Cry – a avut loc pe 15 noiembrie. Îi puteți susține și voi oferind o șansă pieselor lor, pe care le puteți asculta pe YouTube, Spotity și nu numai. Iar dacă vă va plăcea ceea ce veți asculta, nu ezitați să îi încurajați cu un like, share și/sau follow/subscribe.

Pe băieții de la Zgripsorum îi puteți găsi pe următoarele platforme de social media, unde își țin la curent urmăritorii cu ultimele noutăți despre activitatea lor:


Material documentat și redactat de Teodora Moscu (Galați, departamentul #creativ). Discuțiile cu membrii trupei au avut loc pe zoom și pe platformele de social media. Editarea textului a fost un efort la patru mâini al coordonatorilor Iulia Dromereschi & Radu Eremia, iar fotografiile fac parte din arhiva Zgripsorum, respectiv au copyright Alex Merișor (artwork).

Dacă faceți parte dintr-o trupă de liceeni sau aveți un proiect muzical local și sunteți la început, feel free să o contactați pe Teo la aivibuc at gmail.com

5

Comentează