PoveȘtiri de Cartier | Viața la Poli, prin ochii fetelor

În februarie 2021, zece jurnaliști voluntari din cartierele Berceni, Drumul Taberei și Militari au pornit într-o aventură documentară. Își doresc să scoată la iveală #PoveȘtiriDeCartier, cum am numit proiectul nostru editorial, să cunoască și să ducă mai departe fețe noi (sau vechi, cu o nouă poleială) din cartierele vizate, și să îndemne și pe locuitorii din aceste cartiere să scrie la redacție și să-i cheme să le spună poveștirile.

Dacă aveți un loc favorit, o persoană dragă, o afacere de cartier, o cafenea cu personalitate, un teatru sau un cinematograf istorice, dacă ați văzut o serie de graffiti care v-a atras atenția, sau vă place să vă plimbați într-un parc bucureștean, dați de știre și livrăm o poveștire.

Ilustrație originală (c) Maria Dumitrescu

De fiecare dată când vocea din autobuz te atenționează că „Urmează stația Facultatea de Electronică” (sau cea din metrou – „Urmează stația Politehnică, cu peronul pe partea stângă”), te gândești la ofacultate unde există o majoritate covârșitoare de… băieți. Aproape că nu îți închipui că fetele ar putea fi atrase de acest domeniu. Pentru a vă hrăni curiozitatea, iată că noi am reușit să discutăm cu trei studente, mândre posesoare ale unor legitimații la Poli. Am vrut să aflăm, inițial, ce le-a determinat să aleagă această facultate și de ce nu s-au orientat spre alte direcții.

Când absolvi Facultatea de Electronică, devii o mini-enciclopedie, nu doar programator

Roxana-Andreea Mitran este studentă în anul al IV-lea în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicație și Tehnologia Informației. Ea a trecut printr-un proces îndelungat de reflecție asupra viitoarei cariere. În perioada liceului a făcut slalom printre discipline – când fugea de la engleză spre matematică sau fizică, apoi se îndrepta către limba și literatură română. Asta pentru că a fost eleva căreia îi plăcea să se implice, însă i-a adus și un „dezavantaj”, cum îl numește ea, întrucât gustând din fiecare materie și văzând că îi place i-a fost greu greu să se orienteze doar către un anumit domeniu.

O primă concluzie a fost că destinul ei ar trebui să se contureze în jurul tehnicii, pentru a putea să creeze o conexiune între noțiunile învățate,„ca la matematică sau la fizică”. Așa a știut că vrea să dea la Universitatea Politehnică din București. Dar la care dintre facultăți? Roxana spune că s-a regăsit mai mult în Electronică, „pentru că este o combinație între ceea ce presupune partea de hardware și cea de software și nu îți canalizează orizontul într-o singură direcție”. Ne-a plăcut asteriscul ei de la final, în care era de acord cu ceea ce se spune de către inginerii care absolvă această facultate: „Devii o mini-enciclopedie în domeniul tehnic, nu doar un simplu programator”.

Trecem la ceva mai… exotic. Carla-Diana Lăpușan este studentă în anul al III-lea la Facultatea de Inginerie Aerospațială, specializarea Inginerie și Management Aeronautic. Decizia a venit în mod spontan, pentru că știa doar că „vreau să văd ce este dincolo de limita pe care o vede majoritatea: cerul”. S-a îndreptat, cu fermitate, către București, pentru că doar aici există acest profil. Avea în suflet o unică dorință – de a experimenta viața de la zero, cu întrebări zilnice de genul „unde găsesc un magazin?” sau „cum vreau să îmi fie grupul de prieteni alături de care să îmi petrec timpul?”.

Carla (dreapta) la întâlnirea cu fetele din Asociația de Inginerie Aerospațială. Sursă foto: Arhiva persoanlă a Carlei

Ultima noastră reprezentată este Andreea Bănulescu (pentru cititori și cunoscuți: Toni). Ea a ales facultatea prin eliminare, pornind la drum fără așteptări și cu gândul „o să mă descurc”. Pasiunea din liceu pentru fizică și (mai puțin) pentru matematică au condus-o spre departamentul de Ingineria Sistemelor. Privind în urmă, regretă puțin că nu a luat-o pe cealaltă cale, a Automaticii, dar e mulțumită că a reușit până în anul 4 să urmeze câteva materii care chiar o pasionează.

Este important ca, încă din timpul studenției, să intri în contact cu industria, pentru că îți arată partea practică a ramurii în care vrei să activezi.

Mergând pe același fir, le-am întrebat dacă deja s-au angajat în domeniu și care sunt activitățile zilnice pe care le desfășoară la serviciu.

Roxana mi-a mărturisit că anul terminal este destul de dificil și că nu a mai putut face față cu brio și unui job, așa cum o făcuse până la începerea acestuia. A fost foarte fericită că a luat decizia de a se angaja atunci, chiar și pentru o perioada scurtă de timp, pentru că a reușit să vadă diferența dintre „un proces de învățare din cadrul facultății și unul din cadrul unei companii”. Ea ne spune că este important ca încă din timpul studenției să intri în contact cu industria, pentru că îți arată partea practică și te pune pe gânduri cu privire la ramura în care vrei să activezi.

Roxana în față la Poli FOTO Arhivă personală

Așa cum afirmă ea, un profesor le spunea mereu că ei sunt MPI – mâine, poimâine, ingineri. Desigur, o amuza acest apelativ la vremea respectivă, însă și-ar dori ca studenția să mai continue o bună perioadă de timp, oricât de mândră ar fi că va deveni, în scurtă vreme, ingineră cu acte în regulă.

Carla glumește spunând că folosește zi de zi matematica la job, însă în… copywriting, o veche pasiune de-a ei, căreia i-a dat șansa de a fi mai mult decât doar atât. A făcut și un internship la o companie din industrie, însă nu a lucrat pe o perioada îndelungată.

Toni lucrează, de la finalul anului 3, în programare pe C embedded. Se consideră norocoasă că a ajuns să facă fix ce îi place: programare low level, într-un domeniu interesant și de viitor – sateliții.

Pentru că suntem în plină pandemie, am simțit nevoia să întrebăm dacă există diferențe între online și offline, știut fiind faptul că matematica s-ar putea să nu fie atât de prietenoasă în noile condiții.

Roxana afirmă că doar câțiva profesori utilizau tabla la cursurile offline, ceilalți venind pregătiți cu slide-uri. Din acest punct de vedere, cursurile se desfășoară în mod similar. Atunci când veneau fizic la școală se simțeau cumva constrânși de împrejurări să fie mai concentrați pentru a răspunde în caz că erau întrebați, ceea ce nu se mai întâmplă și acum. Profesorii se mulțumesc, în mare măsură, cu tăcerea lor. Roxana empatizează cu aceștia, le înțelege „incomoditatea” din „momentul vorbirii în fața unui ecran, să nu știi dacă cineva te ascultă sau dacă vorbești singur.

Laboratoarele sunt mult mai faine în online. De ce? Pentru că fiecare poate lucra pe laptopul lui, în liniște, ceea ce era destul de greu la facultate, dată fiind lipsa dotărilor necesare. Foarte multe dintre ele erau software și presupuneau utilizarea unor programe la care lucrau, uneori, chiar și mai mulți studenți. Cele de tip hardware nu au mai putut fi simulate, din păcate.

Cei mai mici au „mai mult de suferit” în privința acestui aspect. Matematica și fizica se făceau exclusiv la tablă, iar înlocuirea cu whiteboards sau tablete grafice nu este la fel. Atunci când se vor reîntoarce la facultate, probabil că procesul de adaptare va fi mai greu în ceea ce privește laboratoarele. „Vor intra direct în «pâine».

Problema principală cu activitățile exclusiv online este că pierzi contactul cu experiența de studenție.

Perspectiva Roxanei este că formatul fizic ar trebui să prevaleze în fața celui online, întrucât, pe lângă toate aspectele academice, pierzi contactul cu experiența întregii studenții. Probabil mulți spun că iubesc offline-ul, însă ea speră să se întoarcă în scurt timp înapoi, pe băncile facultății. Fiind o studentă eminentă, și-ar dori ca acest proces de învățare să fie complet.

Carla este de acord cu Roxana în ceea ce privește duetul profesor – student. Din păcate, este dificil din ambele unghiuri: a vorbi cu același entuziasm din perioada face-to-face în fața a 100 de iconițe cu nume și prenume, care nu clipesc, care nu dau din cap aprobator, care nu reușesc să transmită nimic, este greu de realizat. Pentru studenți, cel mai mare challenge este „de a nu fi distrasă de orice rază de soare din cameră sau de vreo notificare de pe Instagram.

Una dintre pasiunile lui Toni este desenul (c) Andreea Bănulescu

Online-ul poate fi eficient într-o oarecare măsură dacă lucrezi sau dacă faci activități extrașcolare, însă experiența față în față din anii de facultate (atât experiența academică, cât și cea socială) nu se pot compară cu nimic în lume. Ce face Carla pentru a se adapta? Se asigură că nu intră la cursuri în camera unde doarme, nu își lasă telefonul în imediata apropiere a laptopului (deși recunoaște că, uneori, nu îi iese) și își ia pauzele de la cursuri la fără 10, nu când își dorește ea.

Perspectiva lui Toni pe acest subiect este cât se poate de pragmatică: „Consider că principala problemă pentru studenți în învățământul online este faptul că sunt nevoiți să devină autodidacți. Pentru mine, în anul al IV-lea, nu a fost neapărat o problemă, dar studenții de anul I cu siguranță depun un efort de adaptare mult mai mare”.

Unde se plimbau în timpul studenției offline?

„În AFI”, spune clar și răspicat Roxana, mai ales că ETTI este în imediata vecinătate a acestuia. Atunci când aveau o fereastră, se strângeau mai mulți și mergeau să se delecteze cu o cafea sau cu o mâncare bună. Preferă să meargă și la cantina Leu, de altfel.

Roxana în timp ce lucrează FOTO Arhivă personală

Ne-a mai povestit, cu o oarecare nostalgie, despre petrecerile organizate de Liga Studenților, acolo unde dădea de foști colegi de liceu, care nu erau la Politehnică. Era o distracție la cote maxime, chiar dacă locul era mic.

Good old days – Carlei i-a fugit gândul fix la cafelele din gară sau la halbele reci de bere din Grivița Pub.

De la Toni avem un răspuns plin de topos politehnist: în vremurile bune obișnuia să meargă cu colegii după fiecare examen la Bingo Chez Gabi, unde jucau biliard sau ping pong. Localul era vis-a-vis chiar de celebrul Student Pub. „Cred că am stat în anul I în Student mai mult decât am fost la cursuri”, ne mărturisește aproape-absolventa. Un alt loc pe care îl mai frecventa cu sfințenie (în special lunea, când era și discount la narghilea) era cafeneaua Bordo, pe lângă podul care duce spre Regie. Acolo își petrecea ferestrele dintre cursuri, jucând Uno sau Claim. De mâncat, de obicei, mergea în AFI sau la cantina „sky bar” din rectorat, nothing fancy. Alte locuri reprezentative: foișorul din curtea ETTI și scările din fața facultății.

Iar surpriza de final – cum este să fii studentă (nu student)  la Poli?

Susținem teoria conform căreia semnul de egalitate dintre bărbat și inginer devine irelevant. Fetele pot fi la fel de pricepute! Ca o apreciere: fetele și băieții sunt în proporție de aproape 50-50. Nu există cazuri de grupe cu 27 de băieți și o singură fată. Roxana nu a regretat niciodată că a ajuns în acest loc, așa că îi îndeamnă pe toți liceenii care iubesc ramura tehnică să încerce, indiferent de gen.

Și fetele de la Poli sunt băieți de treabă.

Aproape-absolventa noastră care ne salută de pe sateliți, Toni, susține răspicat faptul că nu mai există meserii „de băieți” sau „de fete”. Ea, personal, nu s-a simțit niciodată discriminată ori exclusă în vreun fel pentru că este fată, dar vorba aia – „și fetele de la Poli sunt băieți de treabă”.

Engineering în heels sounds perfect  – când a venit la festivitatea de deschidere a anului I, Carlei i s-a spus că aici e Poli și că de mâine ar trebui să vină în pantaloni sport. Bineînțeles, nu a fost așa. Iar imaginea unei fete de la Poli este acum… așa cum vrea!


Materialul pe care l-ați citit face parte din seria documentară #PoveȘtiriDeCartier și a fost scris de Casiana Dumitrașcu și Maria Chirilă, jurnaliste voluntare AIVImedia.hub. Editarea și corectura aparțin coordonatorilor proiectului, iar fotografiile fac parte din arhivele personale ale Roxanei Mitran și Carlei Lăpușan. Acest proiect-pilot s-a desfășurat cu sprijinul Funky Citizens.

2

Comentează