Un altfel de jurnal de pandemie. Partea IV

În perioada care a ajuns cunoscută drept „primul val” al pandemiei de coronavirus în România (starea de urgență din lunile martie-mai), Andreea și-a dorit să înregistreze emoțiile pe care le simțeau cei din jurul ei. A ales să le culeagă într-un altfel de jurnal de pandemie, cu însemnări scurte, dar puternice, despre cum se vedea lumea prin ochi nesiguri, la vârste diverse, cu încercări diferite care le băteau la ușă.


„Odată cu pandemia, și mai apoi cu izolărea, am învățat cât de importante sunt pentru mine relațiile cu cei din jur în timp real, cât de mult mă bucură simpla prezență a oamenilor lângă mine. Chiar și așa, am ales să fiu recunoscătoare pentru tot ce am și să îmi continui activitățile zilnice, adoptând, încet-încet, noi obiceiuri benefice. Un simplu exemplu ar fi că îmi imaginam, în fiecare zi, că sunt într-o altă țară, și citeam lucruri interesante legate de ea. Erau și momente în care mă îmbrăcam mai special, pentru a păstra aproape sentimentul de libertate”, povestește Andreea (16 ani), jurnalistă în training din redacția Curtea de Argeș.

Andreea a început documentarea acestui altfel de jurnal pandemic în timpul stării de urgență din primăvară, iar noi am publicat primele trei episoade:

Fotografie din arhiva personală a Alexandrei

Când mă gândesc la spiritualitate, îmi vine în minte Alexandra. Ne știm de când eram mici, de prea mult timp să îmi aduc aminte, dar în continuare ne spunem, ca și atunci: „Hai la mine la bancă, să mai vorbim” sau „Hai să-ți dau ceva bun”.

  • Mărturia Petrei (elevă): „Când vine vorba de sentimentele mele, nici eu nu știu foarte exact ce simt, cum mă simt.
Petra - Jurnal de pandemie
Colțul pentru învățat. Fotografie din arhiva personală a Petrei
În izolare, Dumitru și-a (re)descoperit pasiunea pentru meșteșug

Ultima parte a jurnalului documentat de Andreea este compusă din mărturia Mădălinei (51 de ani, funcționar public).

Fotografie din spațiul de lucru al Mădălinei

Mare parte din timpul meu a fost investit în familie și locul de muncă. A fost nevoie să plec de acasă în fiecare zi și mi-era frică de fiecare dată, gândindu-mă că aș putea reprezenta un pericol când mă întorceam.

Mi-au lipsit planurile de viitor, plimbările relaxante, petrecerile în grupuri mici. Nu-mi place frica de necunoscut, mă enervează teama de boli, incertitudinea. Toate acestea mă neliniștesc și mă împiedică să mă bucur la fel de lucrurile din viața mea.

Mi-am dat seama cât de schimbătoare sunt vremurile și că nu sunt pregătită pentru neprevăzut. Că nu am apucat să stau suficient de vorbă cu copiii mei, să le pun mai multe întrebări și să le răspund la și mai multe. În perioada asta toți trebuie să învățăm să ne bucurăm de lucrurile mărunte, simple și care ni se par firești. Nimic nu este garantat!

Consider că distanțarea și teama pun la încercare relațiile, pot crea conflicte și situații neplăcute dar, cu toate astea, tuturor ne este dor de persoanele dragi și o să fim mai recunoscători pentru viitoare momentele petrecute împreună.


„Sunt sigură că ne-a fost și încă ne este greu tuturor”, încheie Andreea. „Nu eram pregătiți pentru toate schimbările bruște de care am avut și avem parte. Știu cât de îngrijorați au fost prietenii și părinții mei, dar am încercat să rămân optimistă, să mă gândesc la ce am și nu la ce îmi lipsește. Vă sfătuiesc să faceți la fel, să încercați lucruri noi, să folosiți timpul pe care-l aveți pentru a evolua și pentru a vă menține mintea și corpul sănătoase!”

Documentare și text: Andreea Stoicescu (redacția Curtea de Argeș)

Editare: Iulia Dromereschi

 

2

Comentează