Jurnal Alexandra

Un altfel de jurnal de pandemie. Partea I

În perioada care a ajuns cunoscută drept „primul val” al pandemiei de coronavirus în România (starea de urgență din lunile martie-mai), Andreea și-a dorit să înregistreze emoțiile pe care le simțeau cei din jurul ei. A ales să le culeagă într-un altfel de jurnal de pandemie, cu însemnări scurte, dar puternice, despre cum se vedea lumea prin ochi nesiguri, la vârste diverse, cu încercări diferite care le băteau la ușă.


Izolarea socială a luat sfârșit, apoi a reînceput, pentru cei mai mulți dintre noi, însă ne aflăm încă în plină pandemie, și vom resimți impactul negativ al acesteia multă vreme. Totuși, uneori ne face bine să ne desprindem de lumea exterioară și să privim către interior, spre ceea ce simțim și spre lucrurile bune pe care ni le poate aduce fiecare experiență.

Acest altfel de jurnal de pandemie este o cale de a vă încuraja să puneți mai mult accent pe ceea ce sunteți și vreți să fiți, pe adevăratele valori umane care, pe termen lung și în situații grele, ne pot îndrepta spre o gândire pozitivă.

Mărturisirile din serie au fost făcute în primăvară, când nu știam ce se va întâmpla în următoarele luni. Între timp, cazurile de coronavirus sunt în creștere de la zi de zi, iar premisele de acum ne indică apropierea de o nouă stare de urgență.


Dorul s-a simțit prin toate lucrurile pe care le aveam înainte și nu le consideram comori, spune Alexandra, pe atunci doar viitoare studentă.

În izolare pot spune că m-am dedicat mai mult pasiunilor mele și am încercat, în același timp, să țin legătura cu bunicii și cu colegii, pentru că avem nevoie de sprijin reciproc. În ceea ce privește investirea timpului în alte activități decât cele pe care le aveam deja în program, am citit o carte a unui autor pe care nu îl mai citisem înainte.

Mi-au lipsit foarte mult discuțiile față în față și plimbările în aer liber, în adierea vântului. Dorul s-a simțit prin toate lucrurile pe care le aveam înainte și nu le consideram comori. Această ședere acasă m-a făcut mai conștientă de propria persoană și de dorințele mele. M-a făcut să tânjesc după o relație personală mai strânsă cu Dumnezeu.

Despre mine am învățat că pot să fac mult mai mult decât eram de părere că pot face. Am învățat că Biserica face parte din mine și că mi-a lipsit. Cei de la mine din casă, cel puțin, și-au dat seama cât alergau înainte de pandemie și cât timp au acum pentru cei dragi. Astfel ni s-au deschis ochii tuturor.

Jurnal Alexandra
Masa de lucru a Alexandrei în perioada pandemiei. FOTO Arhivă personală

Este clar că vor fi relații de după pandemie care vor înflori prin frumusețea libertății mult-râvnite, relații puternice, clădite pe longevitate. Bineînțeles că vor fi, de asemenea, relații de la care nu aveam niciun folos înainte, iar mai ales acum și în perioada următoare cred că vor fi prăfuite de colbul efemerității.


Alexandra se pregătea pentru examenul de bacalaureat, în perioada în care a discutat cu Andreea. Acum, este studentă. Atât elevii, cât și studenții sunt într-o continuă stare de incertitudine. Zilnic, auzim și vedem lucruri care ni se par greu de crezut – și totuși se întâmplă. Redacțiile noastre sunt compuse din adolescenți și tineri în sisteme hibride, online, offline, alternative ș.a.m.d., iar pe mulți simțim adesea că îi „pierdem”, fiindcă nici ei nu mai știu care le sunt prioritățile sau interesele.

Nu pierdeți legătura cu tinerii. Lăsați deoparte așa-zisele conflicte generaționale și încercați să vă înțelegeți. Andreea va reveni cu un nou episod din altfel de jurnal, zilele următoare.

— Un material de Andreea Stoicescu (redacția Curtea de Argeș)

Editare, corectură & cut audio: Coordonatorii redacțiilor media.hub

3

Comentează