Săptămâna AIVI debutează cu un concert pentru suflet

De obicei, ei sunt cei care documentează, scriu sau înregistrează despre alții. Nu sunt subiecte, nu-și spun poveștile. Pentru noi, însă, sunt la fel de eroi ca toți cei despre care ne aduc pe ecrane și în suflet povești cu factor wow; povești care cresc comunități.

De data asta, vrem să vă aducem în case un concert. Pentru că o parte dintre voluntarii din departamentul #creativ – muzică sunt și soliști, instrumentiști, mixeri sau editori. Sau din toate câte puțin. Să știți că în planificarea acestui eveniment noi, coordonatorii media.hub, nu ne-am implicat prea mult. Am stat deoparte, am ascultat, am oferit răspunsuri dacă ni se cereau. Într-o lună, s-au organizat exemplar, în ciuda hopurilor. Nici măcar nu le cunoaștem pe toate și nici nu credem c-ar fi relevante. Deși îi vom întreba și am vrea să îi întrebe și alții cum au reușit să facă lucruri care nouă ni se par wow și aproape imposibile. De exemplu, se înregistrează un set de tobe, despre care am învățat și noi c-ar ține ritmul, apoi se înregistrează chitara, apoi vocalul, apoi playbackul video, apoi, apoi, apoi – și iată cum am ajuns să vizionăm final cut-ul pe canapea, spre ora două dimineața, cu lacrimi de mândrie în barbă și amuzându-ne de alternarea tricourilor lui Mihai.

Am lansat un apel la implicare în chatul nostru intern, apoi ne-am întâlnit într-o primă ședință pe zoom. Cel mai mult a durat propunerea melodiilor pe care le putea interpreta fiecare și selectarea de comun acord a celor care au rămas în concert.”

Așa ne-a scris Maria (tobe & comunicare). „Secretul reușitei a fost, credem noi, mixul de ședințe fun și serioase”. Am invidiat-o puțin, citind. Ne-am simțit ca niște părinți care-și lasă copiii să zboare, știind că vor face lucruri mari și totuși simțindu-se excluși. Am privit încă o dată câteva dintre piesele din concert și ne-am amuzat de coincidențe (hei, din aia am și eu acasă, la Botoșani!) sau de setup (recomandăm cover-ul după Vama Veche, versiunea karaoke – veți înțelege). Ne-a uimit din nou Ioana, cu dezinvoltura ei în prezentare, și ne-am imaginat ce drum ar putea parcurge în carieră și unde o vom vedea peste cinci ani. Am lăcrimat nițel. Și, mai ales, am respirat. Pentru că, orice s-ar spune, copiii sunt bine. Unii copii sunt bine.


Opt voluntari din departamentul #creativ – muzică & treatru al media.hub (împreună cu doi invitați) au organizat un concert în scop de fundraising, pentru a-și achiziționa echipamentele necesare realizării unor materiale și mai profesioniste, și mai dedicate, și mai implicate. Ne propunem să strângem 2000 RON până vineri, 18 decembrie, la ora 22:00. Aflați totul despre donații pe pagina dedicată și din descrierea concertului pe YouTube.

5

Comentează