Anastasia Gavrilovici Ilustrație Ioana Strugaru

Premiile Sofia Nădejde | Neliniștitele versuri ale Anastasiei Gavrilovici

Seria de portrete de femei în literatură și film a fost inspirată de ediția 2020 a Premiilor Sofia Nădejde. Câțiva jurnaliști AIVI au fost atunci la o proiecție de scurtmetraje realizate de regizoare românce, și le-au plăcut foarte mult atât conceptul, cât și conexiunile pe care această inițiativă le trasează între domenii care merg atât de bine împreună.

Dintre scriitoarele, poetele și regizoarele „propuse” de organizatoarele PSN de anul trecut, am ales opt, aleatoriu, după ce ne-a încântat redactorii voluntari. Dintre cele opt materiale planificate am reușit să scoatem la iveală patru, iar portretul realizat de Rareș Dinu Anastasiei Gavrilovici este cel care deschide seria.

Cover Gala Premiilor SN 2021
Afișul evenimentului FOTO Premiile Sofia Nădejde

Anul acesta, Gala Premiilor Sofia Nădejde are loc duminică, 17 octombrie (Apollo 111). Vom fi și noi prezenți și vă invităm să urmăriți pagina lor de Facebook pentru a rămâne la curent cu nominalizatele și cu tot ce ne mai propune inițiativa.


Pe măsură ce lumea în care trăim se schimbă, poezia contemporană românească se află și ea într-o continuă transformare. Voci noi, tinere și vibrante apar constant, pronunțând viziunile și sensibilitățile generației lor. Una dintre cele mai puternice apariții pe această scenă este, fără îndoială, Anastasia Gavrilovici. A debutat în 2019, la 24 de ani, cu volumul Industria liniștirii adulților, publicat la Casa de Editură Max Blecher și disponibil în ediția a doua, apărută în 2021. A atras atenția cititorilor prin sinceritate, dar și prin luările de poziție ferme cu privire la nedreptățile din comunitatea literară.

Primii pași în lumea poeziei Anastasia i-a făcut pe la 7-8 ani. Atunci, ca mai orice copil, scria poezii pentru mama, despre anotimpuri sau pentru ocazii speciale. Mai târziu, în gimnaziu, a început să se ia mai în serios, pentru că simțea cu adevărat motivația de a scrie. Marea sa revelație s-a produs în liceu, când a făcut cunoștință, în sfârșit, cu poezia fără rimă. Atunci, o profesoară de română, simțind sensibilitatea și înclinația pentru scris, din comentariile ei și din felul în care se exprima, a îndrumat-o către concursuri de poezie și i-a oferit recomandări de literatură. Aceeași profesoară i-a împrumutat Anastasiei primele cărți de poezie contemporană și a încurajat-o să participe la cenaclul liceului. Prezența la festivaluri, cunoașterea altor poeți contemporani, lecturile și dialogurile ce au urmat s-au conectat toate într-un puzzle: formarea sa artistică. A fost nevoie de mult timp pentru a se obișnui cu ideea că ar putea să se dedice poeziei full-time, să adune notițe cu seriozitate și în mod programatic, să își lucreze atent textele și chiar să își dorească să publice.

Anastasia Gavrilovici Ilustrație Ioana Strugaru
Anastasia Gavrilovici Ilustrație Ioana Strugaru

De-a lungul timpului, viața Anastasiei s-a legat și dezlegat de mai multe locuri. S-a născut la Iași, a locuit în Pitești și în Franța, a intrat la Facultatea de Litere de la Sibiu și a absolvit la București. Consideră că toate aceste mutări se reflectă și în ceea ce scrie. Și-a dat timp să asimileze fiecare experiență trăită, să se împace cu orașele în care a locuit, cu stările și vârstele prin care a trecut. Poemele sale sunt uneori mai intense, alteori mai patetice; mai concentrate, sau mai vorbărețe. Diversitatea o pune pe seama vieții sale fragmentate și a căutărilor sale, atât geografice cât și literare.

Cum s-a ajuns aici? Și acum, încotro?

Anastasia simte că, în perioada în care a început să scrie, o influență importantă a fost scriitoarea Mariana Marin. Cu toate că aceasta nu mai era în viață, a fost impresionată de poveștile pe care le auzea despre ea și despre felul ei de a fi. Doza de nebunie și curaj, lipsa de interes pentru mecanismele literare și faptul că nu era dispusă să facă niciun compromis atunci când venea vorba de scris au inspirat-o pe Anastasia și au făcut-o să vrea să se ghideze și ea după aceleași principii. Își dorea să fie la fel de onestă în poezie, să fie curajoasă, să spună lucrurilor pe nume. În Mariana Marin și în atitudinea sa a găsit reperele ce au făcut-o să lase pe plan secund estetica și să se ocupe mai mult de dimensiunea etică și purificatoare a poeziei.

Un alt eveniment important în evoluția poetei a avut loc când era în clasa a XII-a, când, la invitația lui Claudiu Komartin, a venit la București și a citit din textele sale la Institutul Blecher. Înainte de asta, trecuse prin cenaclul Zona Nouă de la Sibiu. Anastasia vede în cenacluri atât un lucru util, cât și un potențial pericol. Principalul avantaj, crede ea, este reprezentat de legăturile umane de durată pe care a avut ocazia să le înfiripe. Cenaclul este o oportunitate de formare a unor prietenii cu oameni care au aceleași preocupări ca tine, cu care poți vorbi la trei dimineața despre cât de mult ți-a plăcut o carte, sau cu care poți să bârfești despre tot ce se mai întâmplă pe la festivalurile de literatură. În ceea ce privește riscurile mersului la cenaclu, poeții trebuie să fie atenți la modul în care operează cu opiniile pe care le primesc. Toate observațiile și sfaturile sunt însoțite de subiectivismele și experiențele fiecăruia. Astfel, dacă nu ai grijă, există posibilitatea să te amesteci cu ceilalți, să ajungi să scrii la fel ca ei.

Anastasia s-a înregistrat citind două poeme, la rugămintea noastră. Primul este un măr roșu.

Înainte de apariția volumului său de debut, Anastasia s-a temut. De altfel, anxietatea nu a părăsit-o nici acum (n. red. Interviul a fost realizat pe zoom, în 2020). Se temea, firește, de ceea ce aveau să spună oamenii și criticii, dacă avea să fie taxată prea aspru sau dacă aveau să i se urce laudele la cap. Nu dorea să publice încă o carte mediocră în multitudinea de cărți din lume. A trecut însă peste ezitări și a publicat Industria liniștirii adulților, dând șansa poeziei sale să ajungă la oameni și poate chiar să îi ajute într-un mod sau altul. Tocmai de aceea, cea mai mare bucurie pe care i-a adus-o scrisul au fost reacțiile cititorilor, momentul în care oameni necunoscuți, inclusiv oameni care nu aveau neapărat repere în literatura contemporană, veneau la ea și îi spuneau cât de mult le-a plăcut vreo poezie sau că au plâns citindu-i versurile. Momentul în care a simțit că a făcut ceva pentru oamenii aceia, că i-a sensibilizat într-un fel sau altul, i-a oferit cea mai mare satisfacție. I se pare important și impresionant că, în lumea noastră contemporană, atât de infuzată de tehnologie și de comunicare virtuală, în care atât de multe lucruri rămân exprimate prin emoji-uri și prin GIF-uri, oamenii încă citesc și ajung să simtă atât de viu acele versuri.

Motivul pentru care am publicat cartea și nu am păstrat textele pentru sertarul meu a fost că am considerat și consider că poezia este un mod de a-i apropia pe oameni și de a-i face să se simtă mai puțin singuri.

Printre poemele din Industria liniștirii adulților sunt unele de care s-a mai îndepărtat, în timp, dar și unele de care a rămas foarte atașată, fiindcă îi evocă momentele și lucrurile prin care trecea atunci când le-a scris. Poeme precum Berlin sau Istanbul îi sunt foarte dragi, pentru că au fost inspirate de călătorii și descoperirile din acele orașe. Poemele scrise în perioada în care era însărcinată cu primul copil îi sunt în continuare foarte aproape, amintindu-i de tot ce a însemnat experiența. Acum, după ce a citit cele 20+ de cronici care s-au scris despre cartea ei, Anastasiei îi vine greu să mai identifice firul ce îi leagă toate poemele fără să se gândească la lucrurile remarcate de alții. S-a spus despre poezia ei că este foarte vizuală, că este plină de autoironie sau că vorbește despre singurătate și despre dragoste într-o manieră aparte. Ea însă nu simte că ar putea spune cu exactitate ce o face diferită de alții, gândindu-se că ea, cea din momentul de față, probabil nu va mai semăna cu ea de peste cinci sau zece ani.

Unde este Anastasia acum?    

În prezent, Anastasia se confruntă și cu presiunea generată de succesul și atenția copleșitoare pe care le-a cunoscut Industria liniștirii adulților. Se teme și se întreabă dacă va fi capabilă să se ridice la nivelul așteptărilor pe care le au acum oamenii de la ea. Următoarea sa carte trebuie să fie cel puțin la fel de bună precum volumul de debut, dacă nu chiar mai bună. Marea provocare a momentului este să depășească formula sa poetică de până acum, în așa fel încât să poată reveni cu o carte diferită de prima. Nu are o direcție clară în care vrea să se îndrepte, ci rămâne deschisă. Scrisul său este strâns legat de ceea ce trăiește, iar felul în care poezia i se va schimba depinde, bineînțeles, de felul în care i se va schimba viața.

Anastasia Gavrilovici Ilustrație Ioana Strugaru
Anastasia Gavrilovici Ilustrație Ioana Strugaru

Pe lângă multe bucurii, debutul său a fost urmat la scurt timp și de un episod mai puțin plăcut. La începutul anului 2020, Anastasia a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Atunci când a urcat pe scenă pentru a-și citi câteva texte, a ținut să înceapă prin a semnala faptul că premiul nu mai mersese la o femeie de 14 ani. Momentul acela a iscat un val de reacții negative și agresive la adresa ei. A ajuns să fie subiect de scandal pe tot felul de grupuri obscure de poezie de pe internet și s-a trezit cu inboxul plin de mesaje vulgare. Acum, la ceva timp de evenimentul respectiv, vede lucrurile în mare parte la fel cum le vedea și la începutul lui 2020. Consideră în continuare că acea discuție a fost și este necesară. Crede că, după toată experiența, a ieșit mai călită și mai pregătită pentru viață.

În aceeași perioadă în care a publicat cartea, în viața Anastasiei și a soțului ei, tot poet, a apărut și primul copil (n. red. Între timp, îi felicităm pentru apariția surioarei!). Se bucură să aibă alături un partener care îi împărtășește preocupările și pasiunile, cu care se poate sfătui, cu care poate schimba impresii de lectură și de la care poate învăța. Este recunoscătoare pentru dinamica familiei lor și se gândește că, dacă era altfel, probabil ar fi fost deprimată. Atunci când nu scrie poezie, caută să facă alte lucruri legate de literatură, cum ar fi traducerile, pentru a depăși momentele de impas sau blocaj. Citește, se uită la filme sau seriale, ascultă muzică și încearcă să acumuleze cât mai multă trăire. Una dintre marile sale plăceri este să călătorească. Din păcate, pandemia a făcut acest lucru mult mai dificil acum. Și-a luat însă permisul de conducere pentru a recăpăta o oarecare independență, pentru a-i fi mai ușor să evadeze din spațiul urban oricând simte nevoia.

Câtă nevoie avem de poezie?   

În vremuri incomode și incerte precum cele de astăzi, când o pandemie a schimbat atât de brusc și neprevăzut mersul lumii, Anastasia crede că poezia contemporană are potențialul de a funcționa drept remediu, sau măcar drept alinare. Libertatea de mișcare ne este limitată, relațiile sociale se transformă și ele, inevitabil, totul este mai concentrat, iar oamenii experimentează mult mai sacadat momentul prezent. Asta o face să creadă că felul în care ne trăim acum viețile este mai aproape de poezie, de tăietura versurilor, de felul în care respiră un poem. Citind poezie, simți toate pauzele, toate momentele în care te oprești pentru a-ți înghiți saliva între versuri. În timp ce cititul prozei, pentru ea cel puțin, necesită mai multă odihnă și liniște interioară, condiții ce sunt ceva mai greu de găsit în perioada acesta.

Mi se pare că marile momente de criză ale omenirii sunt mai apropiate de esența poeziei. Poezia e și ea despre criză, despre o stare de urgență interioară, despre lucruri care se cer a fi spuse.

Anastasia nu știe ce trebuie să se întâmple pentru ca o idee să prindă forma unui poem. Nu are niciodată o metodă clară, ci așteaptă ca lucrurile să se așeze ca într-un puzzle și să iasă ceea ce trebuie. Acum ar avea disponibilitate, idei și notițe, însă are nevoie și de timp. De când a devenit mamă, viața ei s-a schimbat destul de mult, lăsându-i mai puțin răgaz să se așeze cu sine însăși și să potolească zumzetul din cap astfel încât să poată scrie. Și-ar dori poate „o cameră doar a ei”, ca în cartea Virginiei Woolf, un loc în care să se detașeze de experiența sa domestică, un loc care să îi permită să își prelucreze în voie creativitatea. Dar nu forțează lucrurile, ci are răbdare. Oricând simte că se împotmolește în vreun text, îl lasă deoparte și revine asupra lui după ce a trecut mai mult timp.

Anastasia a citit pentru toată lumea și poemul acum e totuna

Pentru tinerii și tinerele care și-ar putea dori să urmeze calea poeziei, sfatul Anastasiei este să nu înceapă să scrie până când nu vor fi citit foarte multă poezie contemporană. Iar după ce încep să scrie să meargă la cenacluri, la cluburi de lectură, să fie persistenți în a căutările lor, până ce își vor fi găsit propria voce, lucrul acela ce îi distanțează de tot ce s-a mai scris până atunci. Anastasia nu crede că poate fi vorba doar de talent sau doar de muncă, ci consideră că acestea ar trebui să coexiste în ființa celui care scrie.


Un material realizat de Rareș Dinu și editat de Iulia Dromereschi.
Ilustrațiile excepționale îi aparțin Ioanei Strugaru. La momentul realizării lor, Ioana avea 16 ani. Este elevă la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava și curând veți putea admira și o galerie pe media.hub
Îi mulțumim Anastasiei Gavrilovici pentru disponibilitate și Premiilor Sofia Nădejde pentru oportunitate.
Apreciem enorm munca de documentare a lui Rareș, 100% online, și determinarea sa de a merge mai departe cu un subiect pe care și l-a dorit de la început.
Citiți literatură română contemporană!
9
Rareș Dinu
Sunt Rareș și sunt născut și crescut în București. Am început să scriu când eram mic și realizam compuneri pentru școală, iar de atunci nu prea m-am mai oprit. Uneori sunt ușor snob, sau elitist, alteori sunt poate chiar prea tolerant. Îmi plac multe lucruri, în special arta, în toate formele sale, pentru că este până la urmă unul dintre cele mai incurabile și caracteristice năravuri ale speciei umane.
Ioana Strugaru
Bună! Sunt Ioana Strugaru sau Dumni cum îmi mai zice lumea :). Mă pasionează artele plastice și oleacă istoria artelor, pictez mult (cam de zece ani, dar mai merg și la baie și mai mănânc uneori) și desenez și digital ( de aproximativ 4 ani). Îmi place sa fac oamenii să râdă. De fapt îmi place să încerc sa fac oamenii să râdă. Mai am și alte hobby-uri, precum prelucrarea fotografiilor, studiez și mai citesc despre anumite lucruri din diferite domenii.