©Brett Sayles via Pexels

Playlist de ostoit dorul de concerte

A trecut mai bine de un an de la izbucnirea pandemiei care ne-a schimbat viețile. Am absolvit liceul online și am încheiat primul semestru de facultate în fața laptopului. Peste toate, marchez un an de când am fost ultima dată la un concert live. 

Suntem în martie 2021. Ştiu că dorul de concerte și festivaluri este un sentiment pe care îl împărtăşesc cu foarte mulţi fani ai muzicii şi toţi aşteptăm cu nerăbdare să luăm parte la un spectacol de metal adevărat, într-o sală minusculă de concerte, care se supraîncălzeşte până când ultimul artist îşi face apariţia pe scenă în momentul culminant, când se strâng cei mai mulţi oameni la moshpit*.

Totuşi, este doar perspectiva consumatorilor de muzică. În acest moment, cei mai afectaţi sunt artiştii, care au fost obligaţii de condiţiile impuse de răspândirea virusului să îşi oprească activitatea live. Concertele şi turneele au fost anulate în 2020, iar artiştii au fost puşi într-o situaţie de neimaginat. Începând cu august 2020, evenimentele în aer liber cu puțini spectatori au putut avea loc, dar prea puține trupe au avut posibilitatea de a mai urca pe scenă. În ceea ce privește comunitatea din underground, privarea de evenimente care să aibă loc fizic constituie un foarte mare obstacol în desfăşurarea şi continuarea activităţii muzicale. Până la urmă, reprezentațiile live constituiau unul dintre scopurile lor de bază, dar și cea mai eficientă metodă de promovare a muzicii. Cred că tuturor ne este dor să ascultăm o trupă de care nu am mai auzit înainte și să ne întrebăm cu uimire cine sunt și de unde au apărut.

©Mark Angelo via Pexels
©Mark Angelo via Pexels

Fiind nevoiți să depună eforturi pentru participarea la evenimente, investind timp şi bani, de la asigurarea instrumentelor de calitate şi până la închirierea unei săli de concerte, drumul către succes pare doar un vis ce cu greu mai poate fi atins. Procesul de organizare a concertelor era oricum destul de obositor și costisitor, dar satisfacția și emoția simțite pe scenă meritau eforturile. Având încredere în capacitatea de materializare a aspiraţiei de a face din muzică o carieră, perseverența și pasiunea artiștilor care reușeau să depășească aceste piedici nu poate fi decât apreciată. Problema este că, în momentul de faţă, lipsește cu desăvârșire intensitatea emoției pe care cei de pe scenă o aveau atunci când muzica îi unea cu publicul. Atunci ajungeau la o sinergie aparte, care conferea sentimente de apartenenţă, detensionare și împlinire.

Zâmbetul încurajator ascuns de mască este totuși trădat de cutele din jurul ochilor.

Timpurile pe care le trăim au adus o schimbare în modul în care decurge un concert. În 2020 au avut loc câteva evenimente cu public restrâns, dar cu reguli de distanțare socială, în timp ce majoritatea trupelor au înregistrat concerte online. Spectacolele nu mai presupun acum mişcare, fapt ce afectează percepţia artistului (dar şi a publicului) legată de eveniment. Un concert metal fără headbang şi moshpit? Este deprimant şi descurajator. Pe de o parte, publicul nu mai este la fel de încântat de participarea la un asemenea eveniment, iar, pe de altă parte, nici artistul nu mai este la fel de motivat ca înainte, având în vedere faptul că trebuie să asiste la un peisaj dezolant, lipsit de dinamism, care nu se potrivește deloc cu așteptările sale.

Cu toții am fost nevoiți să ne adaptăm la condițiile de distanțare socială impuse de pandemie, iar mulți artiști au văzut în asta o modalitate de a se concentra mai mult pe procesul de creație. Astfel, noile materiale ale artiștilor underground vin să ne reîmprospăteze dorul de concerte și festivaluri.


Din păcate, viitorul scenei underground din România rămâne nesigur, iar hotărârea din 7 martie 2021 care interzice organizarea oricărui tip de evenimente în aer liber cu publicul la București, unde se desfășurau cele mai multe spectacole, este demotivantă. Tot ce putem să facem în acest moment este să ne susținem în continuare artiștii, mai ales pe cei de pe scena underground. Ascultându-le muzica de acasă le amintim că eforturile depuse pentru lucrurile în care cred cu adevărat contează pentru noi, la fel de mult ca pentru ei. Vom avea întotdeauna nevoie de oameni ca ei pentru a ne refugia în muzică, lăsând în urmă grijile de zi cu zi. Fie că retrăim emoţia pe care o melodie ne-a generat-o atunci când am ascultat-o live, fie că descoperim un album sau o melodie pe care le-am ignorat până acum, orice ascultare şi fiecare clic ajută.

Am adunat pentru consumatorii de metal câteva melodii, atât noi, lansate chiar la începutul anului 2021, cât și vechi, aparținând unor artiști mai puțin cunoscuți sau care sunt chiar la început de drum. Cu melodii care variază de la metalcore djent la black metal, sigur veți găsi printre recomandări ceva pe placul vostru.

  1. Hiraeth – Black Heart

Scena de metalcore ieșean ne aduce în această primăvară un single intitulat Black Heart, de la trupa Hiraeth, care în 2020 și-a schimbat componența. Noua formulă a trupei a realizat o compoziție mai îndrăzneață decât înainte, iar melodia lansată în februarie ne aduce aminte că, în timp ce noi ne simțim sufocați de normele sociale impuse de pandemie, planeta continuă să sufere din cauza poluării.

      2. W3 4R3 NUM83R5  – Gathering Storm

Din orașul transilvănean unde metalul este la el acasă, WE ARE NUMBERS (Brașov) ne aduc un single plin de energie și breakdown-uri pe care abia așteptăm să le auzim live. De asemenea, versurile ne invită la un moment de introspecție: ne judecăm oare prea aspru? Am reușit oare să învățăm din greșeli?

      3. The Slow Decay – Empire of Gold

Lista continuă cu un alt single metalcore, pe care The Slow Decay l-au lansat la începutul lunii februarie. Un proiect nou din Iași, materialul de la The Slow Decay sună promițător.

      4. RAPAX – BREAKPOINT

RAPAX este o trupă care se remarcă nu numai prin faptul că este female-fronted, dar și prin tematica pe care o abordează. Melodia BREAKPOINT, lansată la sfârșitul lunii februarie, vorbește despre anxietatea și fricile pe care un tânăr le experimentează în societatea de astăzi, care îi limitează posibilitățile de exprimare.

Sursa foto (c) www.rapaxband.com, site oficial RAPAX
  1. Zgripsorum – Battle Cry

Trupă de melodic death metal din Ploiești, Zgripsorum continuă să atragă atenția prin creativitatea compozițiilor și energia specifică tinerilor pasionați de muzică care compun acest proiect remarcabil. Dacă nu ați adăugat Battle Cry în playlist-ul vostru deja, acum este momentul. Iar dacă nu ați citi încă interviul realizat de colega mea, Teodora, vă invităm să vă delectați cu răspunsurile componenților trupei AICI.

  1. Grohot – Il Separatio 

Pentru consumatorii de black metal, Grohot s-ar putea să fie următorea trupă pe repeat. Il Separatio face parte din EP-ul Creatio ex Nihilo lansat în februarie și este una dintre cele cinci melodii de pe album care ne invită într-un univers plin de mituri și simboluri din folclorul românesc și cultura universală.

  1. Vorkuttah – Kodokushi

Vorkuttah este un proiect deathcore din Moldova, care și-a lansat de curând albumul de debut, Phenomenon, pe care se află melodia Kodokushi. Versurile cu tematică existențialistă îmbinate cu atmosfera extremă generată de muzică vor ajunge cu siguranță la inima ascultătorilor.

  1. Váthos – Curse of Apathy

     

Una dintre trupele mele preferate din scena underground din România, Váthos sunt o trupă de post black metal din Bucureşti. O mențiune importantă pentru această listă este melodia Curse of Apathy de pe albumul Underwater, lansat în aprilie 2020.

Sursă foto (c) https://undergroundmusic.ro/project/vathos/
  1. Dizident – God of the insane

Dizident este o trupă ploieşteană de death metal care plănuieşte să inoveze scena metal din România prin abordarea unică a acestui gen muzical. Au fost votaţi de către public să cânte la Rockstadt Extreme Fest in 2018, având posibilitatea de a-şi arăta abilităţile, şi tot in 2018 au cântat şi la festivalul Lupii Liberi. La finalul anului 2018 au luat o pauză de la concerte, iar în aprilie 2020 urmau să revină pe scenă, doar că pandemia de COVID-19 a făcut acest lucru imposibil. În 2021 aceștia se pregătesc să ne aducă un material nou-nouț, pe care abia așteptăm să îl auzim.

  1. Saddayah – Born in Singularity

Saddayah este o trupă ploieşteană care îmbină death metal-ul cu influenţe progressive și black. Melodia Born in Singularity se află pe albumul Apopheny of Life, lansat în 2018. Saddayah urmau să participe la Wacken Metal Battle pentru șansa de a cânta la Wacken Open Air în 2020, dar festivalul nu a mai avut loc.

*A izbucnit o discuție în redacție despre traducerile termenului mosh pit. S-a ajuns la bușală (Moldova), moșală (Sud) și pogo (Nord-Vest). Dacă dețineți și alte direcții de exprimare a unei acțiuni de care ne este tare dor, vă rugăm să ne scrieți și să ne puneți la curent.


Ilinca Maria Matei este voluntară AIVI Media Hub și membră a departamentului #creativ – Muzică. Pasionată de literatură și de limba germană, îi place să scrie, iar în majoritatea timpului ascultă muzică.

Editare & Canva: Maria Chirilă. Corectură: Radu Eremia.

Post-editare: Iulia Dromereschi

6

Comentează