Glasul roților de tren. „Vedeam trenurile venind, plecând, iar eu le admiram de pe peron”

Despre Emilian Trașcă se spune, în Curtea de Argeș, că știe totul despre trenuri. Pasiunea sa l-a făcut cunoscut și rândul comunității, cu toate că puțini sunt cei care înțeleg ce înseamnă să îți bată inima în ritmul roților de tren.

Pe Emi îl cunoaștem din 2018, mai exact de când toți trei am început sa împărțim aceeași clasă  la Colegiulu Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș. Emilian Trașcă are 17 ani și vorbește de fiecare dată cu drag și cu o sclipire aparte în ochi despre pasiunea lui: trenurile și locomotivele. Asta ne-a determinat să îl invităm chiar la gara Curtea de Argeș, pentru un interviu informativ și nu doar.

AIVImedia.hub: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru trenuri?

Pasiunea pentru trenuri o am de la șase ani, când am început să vin foarte mult la gară. Tatăl meu avea sediul firmei peste drum. Vedeam zilnic cum erau făcute manevrele pe vremea aceea, așa că am început să prind gustul lor. Vedeam trenurile venind, plecând, iar eu le admiram de pe peron.

(c) Emilian Trașcă

Prin ce mijloace promovezi ceea ce îți place?

Pe internet, unde mi-am început prima dată cariera pe YouTube, ca TSCDA (Trainspotting Curtea de Argeș). Apoi am continuat pe Facebook, când am văzut că pe YouTube nu am cine știe ce vizionări. În prezent am 1.600 de urmăritori pe Facebook .

Ce ne poți spune despre comunitatea pe care ai construit-o atât pe Facebook cât și pe YouTube?

Pe YouTube pot spune că am început cu pași foarte mici și timizi, cu metode de începător, cum ar fi telefonul în mână, tremurând, speriat de claxoanele trenului. Încetul cu încetul, am căpătat experiență, mi-am luat un echipament mai performant, până am ajuns la stadiul de Facebook. Pe Facebook, când am început, a fost tot ca pe YouTube, în mare parte cu poze. Cu timpul am diversificat: am postat știri și tot felul de noutăți. De atunci, numărul urmăritorilor paginii este în continuă creștere.

Cum îți împarți timpul între TSCDA-life și priorități?

Depinde de situație. Dacă e să intervină ceva foarte important și am timp pentru asta, mă duc să urmăresc activitatea feroviară. Dacă nu se poate, nu se poate. Trebuie să rămân concentrat pe lucrul pe care îl am de făcut.

Împreună cu jurnaliștii voluntari din AIVImedia.hub (c) Emilian Trașcă

Ce alte pasiuni mai ai, în afară de trenuri?

Am trei pasiuni. Cea pentru trenuri e principala. Ar mai fi domeniul nuclear, pe care l-am descoperit în 2012, anul în care am aflat despre accidentul de la Cernobîl, iar cea de-a treia a este astronomia.

Am mai văzut adolescenți pasionați, dar nu am întâlnit până acum un tânăr de vârsta ta care să fie atât de bine informat pe un subiect. Cum te documentezi? Îți ia mult timp să o faci?

Nu îmi ia foarte mult timp să o fac. În mare parte mă uit pe site-ul oficial al CFR-ului,  dacă e să intervină ceva în mersul trenurilor. Mai am și prieteni din alte orașe care mă țin la curent cu anumite detalii, sau cei din tren care spun diverse amănunte: „Vezi că vine încet”, „S-a defectat”.

Te-ai gândit ce domeniu vei urma la facultate după terminarea liceului?

Vreau să urmez Politehnica pe Transporturi Feroviare, ramura operator feroviar.

Părinții mei îmi spun: „Mai lasă și tu trenurile alea!”, însă destul de rar. Oricum nu mă pot abține. Simt că mă cheamă datoria.

Părinții tăi îți susțin pasiunea?

Foarte mult! Mama și tata îmi acordă tot timpul din lume pentru pasiunea asta, să fac ceea ce vreau. Să spunem că nu am cum să ajung la timp undeva pentru a prinde un cadru fain cu un tren, tata vine în ajutorul meu. M-a dus unde am avut nevoie, a stat cu mine chiar și toată ziua.

Au fost vreodată sceptici în legătură cu timpul pe care îl acorzi trenurilor și nu altor activități, spre exemplu școala?

Mai sunt astfel de ocazii. Nu mereu, dar sunt. Încep să spună „Mau lasă și tu trenurile alea! Mai fă și tu altceva! Mai plimbă-te” Dar nu mă pot abține, simt că mă cheamă datoria!

Să schimbăm puțin subiectul. Emi, tu cum te-ai descrie în trei cuvinte?

În primul rând, aș putea să spun că sunt foarte dedicat, și în momentul în care îmi doresc ceva, nu mă împiedică nimic. Sunt implicat în ceea ce îmi place să fac, iar un al treilea cuvânt, as spune, prietenos. În comunitatea de feroviari din țară sunt unul dintre cei mai prietenoși.

Ce oameni ai cunoscut prin intermediul pasiunii tale?

Am cunoscut oameni de peste tot din țară. Exemple de orașe ar fi: Arad, Oradea, Timișoara, Craiova, Pitești, Constanța, Mangalia, Tuzla, Satu Mare, Baia Mare, Iași, Bârlad, Suceava și multe altele.

Ai cunoscut și controlori?

Toți cei din Pitești mă știu.

Tu petreci foarte mult timp la Gara Curtea de Argeș. Ce te leagă de acest loc?

Nu doar la Curtea de Argeș, dar în mare parte aici. E acasă. Nu avem multe trenuri care trec pe aici, avem doar șase săgeți albastre. Mai sunt unele ocazii când vin anumite trenuri de la infrastructură.

Care este trenul tău favorit?

Nu sunt sigur. Un tren favorit nu cred că aș putea alege, pentru că sunt diferențe mari între ele. Dacă totuși trebuie să dau un răspuns, ar fi un tren clasic, cu locomotivă și vagoane clasice. Este cel mai bun.

Pe unde ai călătorit cu trenul și ce îți place cel mai mult când o faci?

Atmosfera din tren. Să mă uit pe geam, să ascult glasul roților de tren. Cele mai îndepăratet destinații au fost Putna, Timișoara și Constanța.

Ce ai îmbunătăți la transportul feroviar dacă ai lucra la CFR?

Acum, ținând cont că această companie s-a divizat în ’98 în cinci categorii: CFR Călători, Marfă, Infrastructură, Societatea Activelor și Societatea de Turism, dacă aș lucra pe ramura de Călători, ar fi puțin greu și din cauza unei autorități feroviare care nu permite cumpărarea directă de locomotive, vagoane etc. Trebuie făcută licitație, licitație pe care, în mare parte, tot autoritatea respectivă o anulează sau îi pune bețe în roate. Dacă aș lucra pe ramura asta de Călători, aș lua cât mai multe vagoane care stau de ani de zile la gard și le-aș băga în reparații. Și locomotivele la fel. Momentan nu am ce face, până nu ne lasă autoritatea. În schimb, dacă aș lucra pe ramura infrastructurii, acolo e un pic mai OK cu licitațiile. Aș lua numai utilaje noi, de la cele mai bune companii din Europa. Aș încerca în primul și în primul rând să pun pe picioare infrastructura, începând cu magistralele, după cu liniile secundare și tot așa.

(c) Emilian Trașcă

Care este cel mai mare vis al tău?

Cel mai mare vis al meu este să mă văd undeva sus, un șef de regională sau chiar directorul unei companii de Infrastructură sau de Călători. Cine știe?

Un trecător ajunge la gară și îl recunoaște pe Emilian. Dorește să îi adreseze o întrebare: „Ce părere ai despre graffitti pe trenuri?”

Mi se par un act antisocial, de prost gust, pe lângă faptul că este acoperită vopseaua, cea mai rea parte este acoperirea geamurilor. Să spunem că ești un călător pe o rută nouă și nu ai văzut mediul înconjurător niciodată. Nu poți să te uiți afară, nu știi unde mergi, nu știi nimic, mergi ca în tunel. E groaznic! Plus că arată oribil.

Ne-ai spus mai devreme ca țintești sus, dar până acum ai întâlnit pe cineva atât de, să spunem, realizat?

Am avut ocazia, aș spune cea mai bună din viața mea, să mă întâlnesc chiar cu directorul companiei de Călători. A fost o ocazie unică. M-am întâlnit cu el în cadrul unui târg organizat la Romexpo, unde a participat și compania de stat CFR Călători. Am avut ocazia de a schimba câteva vorbe, printre care i-am spus și de potențialul mare al secției Pitești – Curtea de Argeș. Odată cu aceasta, i-am prezentat și propunerea de suplimentare a trenurilor actuale între cele două localități

Ai simțit că ar lua în calcul părerile și sugestiile tale?

În ciuda faptului că are propuneri de peste tot, am văzut, totuși, câteva schimbări.

Îți mulțumim pentru timpul acordat și pentru tot ce ai împărtășit acum cu noi! Mult succes pe mai departe cu tot ceea ce îți propui sa faci!

Eu va mulțumesc pentru șansa de a împărtăși cu mai mulți oameni pasiunea mea!

A fost o plăcere să ne întâlnim cu Emi la gară, locul pe care îl consideră a fi a doua lui casă, datorită pasiunii pentru trenuri. Sperăm că, pe lângă discuția dezinvoltă, pozele făcute împreună transmit măcar o parte din curiozitatea și fericirea pe care am împărtășit-o.


Documentare & redactare: Andreea Stoicescu și Colin Grigorescu

(redacția Curtea de Argeș). Editare: Radu Eremia. Corectură: Iulia Dromereschi.

Fotografii din arhiva personală a lui Emilian.

8

Comentează