Ella Nistor, mama ,,Dramei” din Botoșani și cetățean implicat al orașului natal

Ella Nistor, actriţă a teatrului ,,Mihai Eminescu” din Botoşani, a lăsat recuzita deoparte și a fost unul dintre voluntarii de bază în proiectul dedicat medicilor din Botoşani, demers care a început odată cu pandemia de coronavirus. Ella Nistor a vrut să arate că şi oraşul Botoşani se poate mobiliza pentru a ajuta personalul din prima linie să aibă toate echipamentele necesare, într-o perioadă în care autoritățile încă păreau luate prin surprindere de efectele pandemiei.


Ella şi-a dorit să fie actriţă de când era un pui de om. În clasa a-III-a și-a dat seama că teatrul este viaţa ei şi că asta își dorește să facă mereu. ,,În gimnaziu mă jucam cu diferite scenete. Apoi, am intrat în Drama Club”, povestește actrița din Botoșani.

Ȋn clasa a VI-a a ajuns la Colegiul Național „August Treboniu Laurian” ṣi din prima a vrut să intre ȋn trupa de teatru a liceului, Drama Club, dar fiind prea mică nu avea voie. Însă  proverbul „Speranṭa moare ultima” i s-a potrivit ca o mânușă. În clasa a-VIII-a, coordonatorii au omis să treacă vârstele pe afișul apelului pentru completarea trupei ṣi atunci cei de acolo s-au trezit cu ea la preselecṭii. Au fost uimiţi că o puştoaică poate fi atât de bună șiau primit-o în trupa care astăzi este coordonată chiar de ea.

Este foarte dureros să stai departe de scenă. Îmi este foarte dor de public’’

Pentru un actor, perioada de distanţare socială şi starea de urgenţă sunt momente dificile, după cum ne-a explicat actrița din Botoșani. Atât pentru Ella, cât şi pentru colegii ei, distanțarea de jucatul pieselor de teatru cu spectatori a fost dureroasă, cu mult dor de scenă şi de public. Cu toate acestea, actorii au încercat să ţină legătura şi să facă repetiţii online. Mărturisește că și-a croit „o bulă frumoasă și roz” și că s-a cufundat în muncă, dorindu-și să fie mereu ocupată, fiindcă ar fi prea dureros să se gândească mereu la teatru.

Arhivă Ella Nistor
Imagine din arhiva personală a Ellei Nistor

Tânăra actriţă coordonează, în prezent, o trupă de teatru de la Colegiul Naţional ,,August Treboniu Laurian” de care îi este dor. Ne-a mărturisit că aceştia pregăteau o piesă nouă de teatru fix când a început pandemia. Prin urmare, așteaptă cu nerăbdare să își revadă mini-actorii, pentru a pune în scenă piesele în pregătire.

În campania pentru strângeri de fonduri destinate combaterii pandemiei prin susținerea cadrelor medicale din Botoșani s-a implicat pentru că se consideră o membră activă a societății, o persoană implicată în mai multe medii, care încearcă să facă tot ce poate cât mai bine. „Fiecare dintre noi și-a asumat un rol, fără să fim nevoiți să punem punctul pe i sau să spunem: eu fac asta. Din start, lucrurile au decurs natural, pentru un grup abia format. Eu m-am ocupat de diverse lucruri: grafică, organizare, coordonare, și aici mă refer la locurile în care duceam vizierele, sau diferite materiale, dar și de stabilirea unor contacte cu diverși oameni din spitale”, povestește actrița.

Au fost printre primii care au demarat o campanie de gen în județ și se arată uimită că au reușit să strângă suma de bani pe care și-o propuseseră inițial în doar o săptămână. „Pentru Botoșani, a fost benefic, fiindcă mi-am dat seama că, la nevoie, oamenii se adună ușor, iar împreună putem face lucruri minunate. Asta îmi dă încredere ca societate și umanitate.”

Campania și grupul de oameni implicați au apărut în viața ei când teatrul își încheiase activitatea, iar lucrurile erau incerte din cauza evoluției pandemiei. Nu știa nimeni încotro se îndreaptă și ce se va întâmpla. Noua direcție de implicare i-a dat un sens privind rolul ei și felul în care se putea face utilă, iar asta i s-a părut benefic. „Perioada aceasta (n. r. a stării de urgență) m-a schimbat în bine. Pierzând câteva lucruri, îți dai seama de cât de norocos erai, de fapt. Nu realizai ce lucruri minunate ai în jurul tău. Acum, recunosc că am învățat să fiu mai ancorată în prezent. Recunosc că m-am regăsit, am avut mai mult timp să-l petrec cu soțul, dar și doar pentru mine.”

De la actorie la florărie

Împreună cu cea mai bună prietenă, Ella şi-a deschis o florărie – ,,Prăvălia cu flori”. Motivul: și-au dorit

Arhivă Ella Nistor
Sursă foto: Arhivă Ella Nistor

să aducă un zâmbet pe faţa oamenilor. Cele două au început cu organizarea de evenimente, ca mai apoi, încetul cu încetul, să ajungă la propria florărie, unde muncesc cu plăcere pentru oamenii din comunitate.

În perioada stării de urgență, au început să abiă mai multă activitate online. Au lucrat mult cu livrările. Astfel, Ella declară că au simțit că aduc puțină bucurie în casele oamenilor, prin buchetele lor de flori. Au avut și mai mult timp să se ocupă de florărie, pentru că alte direcții de implicare erau on hold.

Ella este tare atașată de familia sa și de Botoșani. În clipele când ne povestea despre năzbâtiile pe care le făcea când era mică, ochii i se umpleau de fericire, iar fața i se lumina la rememorarea acelor clipe. Așa am ajuns să aflăm și care era mâncarea ei preferată în copilărie: colțunașii cu brânză.

De altfel, Ella a avut o copilărie frumoasă la Botoşani, şi de aceea a ales să se întoarcă după absolvirea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, urmată de masteratul în Artele spectacolului, tot în acest oraș, pentru a pune umărul la dezvoltarea orașului copilăriei.


 

 

6

1 comentariu

  • Ce frumos! Un portret minunat creionat, care poartă cititorul pe un traseu arcuit, de la pasiune la împlinire, de la copilărie la maturitate, de la realizare artistică la responsabilitate socială, de la realizare artistică la implicare și dăruire!
    Felicitări, Anca, Iulia și Radu – ați adăugat încă un material deosebit în biblioteca AIVImedia.hub, care nu va rămâne doar acolo, pe raft, ci va deveni, ca toate celelalte, ecou al muncii colective și al comunității astfel promovate!