AdDoc - Maria Dumitrescu

Cum s-a mutat în online un festival național de film documentar pentru liceeni

Pandemia ne-a schimbat viețile, de la obiceiuri la orele de curs și la modul cum lucrăm. În acest context, discuțiile festivalului AdDOC despre impactul schimbărilor climatice și comportamentale cu impact asupra mediului înconjurător s-au mutat din sala de clasă pe zoom.

AdDoc este un proiect dezvoltat de Asociația Bloc Zero, în parteneriat cu Mai Mult Verde, Cu apele curate și One World România la Școală. Este organizat de adolescenții care coordonează, în liceele lor cluburi de film One World România la Școală, din dorința de a crea un proiect comun care să reunească o comunitate de tineri conștienți și implicați, un festival care se întâmplă simultan în 15 orașe ale țării.

Cum pasiunile ne aduc împreună, AdDoc#4 a fost organizat într-un context cu totul diferit față de edițiile anterioare, dar cu aceiași adolescenți dedicați și nerăbdători să contribuie la prezentarea unor povești. Ne-am întâlnit la o discuție pe zoom cu o parte din echipa de organizare a festivalului, pentru a vedea cum s-au desfășurat și simțit lucrurile în ceea ce privește organizarea.

Mădălina Mărgeanu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” din Drobeta-Turnu Severin și coordonează clubul de film al liceului. A ajutat și la realizarea spotului de promovare. Participă la festival din 2018 și este mândră de rezultatele obținute. 

Mihnea Teodor Popescu este tot în clasa a XII-a, dar la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Gorj. Inițial, a făcut parte din juriul liceenilor, iar apoi a organizat clubul de film din liceul său. În cadrul acestei ediții a moderat live-urile de pe Facebook, alături de Ionuț Ruscea, și a ajutat la alegerea filmelor.

Bianca Dedu este în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Călărași și coordonează clubul de film din liceu de un an. Împreună cu colegii săi, a lucrat la realizarea broșurii, deoarece este pasionată de scris și i-a plăcut foarte mult să își exprime ideile.

Andrada Roșu este coordonatoarea acestei ediții AdDOC, iar din acest rol ea păstrat legătura cu toți coordonatorii cluburilor de film, cu restul echipei și cu colaboratorii. Este primul ei AdDOC, însă și-a oferit tot suportul astfel încât totul să fie gata la timp.

banner_AdDoc_2020
Banner-ul oficial al festivalului

 

Ce profil au liceele în care sunt proiectate filmele?

Andrada: Nu ne orientăm spre un anumit tip și avem colaborări inclusiv cu licee tehnologice. În fiecare an organizăm  tabere pentru elevii care doresc să devină coordonatori de cluburi și facem tot posibilul să fie din cât mai multe zone, pentru a avea un schimb de idei cât mai diverse.

De unde a pornit ideea festivalului?

Andrada: Noi am început cu festivalul Luna.doc, care este organizat de profesori pentru elevii lor și cumva a venit destul de natural să inversăm puțin rolurile. Ne-am dorit un festival făcut de elevi pentru elevi, pentru a pune în lumină temele de interes pentru ei. Nu am vrut ca discuțiile să fie forțate, ci dublu direcționate.

Cum vi s-a părut ediția de anul acesta față de celelalte ediții?

Mihnea: Făcând comparație cu cealaltă ediție la care am participat, mi s-a părut că este mai greu să strângi oamenii în online, chiar dacă ai o grămadă de instrumente de promovare. Mi se pare că o promovare în viața reală este mult mai eficientă dacă este să ne uităm la numărul de participanți. În viața reală e mai simplu: te poți duce dintr-o clasă în alta să anunți proiecția. 

Mădălina: Eu consider ediția aceasta o încercare a festivalului. Mi s-a părut foarte dificilă partea cu discuțiile post-vizionare. În momentul în care suntem cu toții într-o sală și ne vedem expresiile faciale, ne simțim cumva mai apropiați. Însă, acum, în mediul online nu cred că am ajuns la același rezultat pe care l-am fi avut dacă ne întâlneam fizic. Sper ca în edițiile următoare să continuăm așa cum am început, adică împreună.

Bianca: Ediția de anul acesta a fost complet diferită, nu știu dacă în sensul bun sau în sensul rău, dar a fost mult mai obositor. Ce îmi place foarte mult la treaba asta cu clubul de film este momentul în care se termină proiecția și trebuie sa mergi în fața oamenilor să interacționezi cu ei. Anul acesta a fost așa boring fără conexiune și fără ochii lor în care vezi o scânteie care te lasă mască. 

Andrada: Într-adevăr, din punct de vedere al publicului pe care reușeam să îl mobilizăm în anii trecuți, clar impactul a fost mai mic. Era un lucru la care ne așteptam. Pe lângă faptul că am decis să trecem festivalul în online, nu putem să facem abstracție de contextul în care ne aflăm. Cred că a fost mult mai greu decât ne-am imaginat inițial, deoarece și școala a trecut în online, iar programul grupului nostru țintă a fost unul extrem de haotic. Toată presiunea care a fost pusă pe elevi în această perioadă și-a spus cuvântul și s-a răsfrânt puțin asupra activității noastre. 

E un lucru cu care am pornit destul de asumat la drum. Am zis că nu vrem să întrerupem brusc contactul și să oprim o activitate care ne ținea într-o legătură strânsă cu elevii. Am considerat că e OK să avem o ediție un pic mai mică decât să nu o avem deloc și să pierdem această legătură, care cred că este destul de sănătoasă pentru toate părțile implicate. A fost important să continuăm să dezbatem subiecte care ne interesează și să creștem, chiar dacă într-un fel diferit.

Cum au decurs discuțiile post-vizionare pe zoom?

Mihnea: În general, am avut până în 10 participanți. Cred că este aceeași dinamică ca atunci când ești într-o sală, numai că ai mai puțini spectatori la discuție. Adică aveam în jur de 5-6 persoane care se implicau activ în discuție, alte câteva persoane care răspundeau mai rar și aveam spectatori chiar și în apelurile de zoom. Eu am observat aceeași dinamică și în cadrul unei săli. Ai câteva persoane cu care ești engaged, mai ai câteva persoane care intervin ocazional și majoritatea celor care sunt acolo sunt spectatori la discuție. 

Să înțelegem că anul acesta a fost o provocare pentru voi. Dar cât de obositor vi s-a părut?

Andrada: Nu m-am simțit stresată neapărat pentru că îmi era teamă că nu vor fi participanți, ci mai degrabă de partea tehnică a proiectului. E un lucru pe care nu l-am mai făcut, iar la început nu știam nici de ce să mă apuc sau ce ar trebui să verific și să mă asigur că e acolo. 

Atât elevii, cât și profesorii au fost nevoiți să se adapteze lucrului cu diferite platforme, iar acest lucru a generat puțină confuzie. Chiar înainte de AdDOC am avut un atelier intensiv pentru profesori și ne-am dat seama că sunt și ei destul de stresați că trebuie să învețe lucruri noi. Cred că sunt mulți care au refuzat să se mai implice în acest gen de activități, tocmai pentru că le era teamă de un tip de eșec. 

Cam acesta a fost stresul meu, dar sinceră să fiu eu m-am bucurat foarte tare că am rămas un grup unit. Am avut 5-6 persoane care au participat la toate discuțiile post-vizionare și pentru noi este destul de satisfăcător să ne dăm seama că oferim un context care îi face pe elevi să revină. Asta înseamnă că nu suntem redundanți. 

Mi se pare că dacă ajungi la 30-40 de oameni interesați de ceea ce faci și care chiar învață lucruri noi este suficient. Nu ne-am gândit niciodată la cantitate. Până la urmă și când mergeam în licee aveam proiecții la care, spre final, rămâneau tot 15 elevi, dar asta nu înseamnă că ne gândeam că evenimentul a fost un eșec sau că nu a meritat. Clar ne dorim un public cât mai mare, dar asta se întâmplă și în timp. Mai avem și noi o grămadă de lucruri de învățat.

Cum a fost pentru voi să regândiți conceptul festivalului în această perioadă, pentru că a fost totul din scurt și pentru voi?

Andrada: Ne-am hotărât cu trei săptămâni înainte de data de începere a festivalului că o să îl facem. Cum spuneam, cea mai mare provocare a fost partea de construcție a platformei. De fapt, nu am regândit conceptul, pentru că am rămas cumva pe aceeași idee de a face absolut totul în colaborare cu coordonatorii de cluburi. Aici nu s-a schimbat absolut nimic. Pe partea de promovare cred că a fost un pic mai complicat pentru că nu ne-am dat seama de la început care e ce mai bună metodă. Noi ne imaginam cumva că toți coordonatorii noștri au un network deja format și ne-am lovit puțin de o altă realitate decât cea pe care ne-o imaginam. Eu cred că am avut parte de o echipă de oameni foarte mișto care până la urmă a făcut să merite tot efortul. 

Mădălina: Am considerat a fi o imensă dezamăgire faptul că nu ne vom mai putea întâlni în scurt timp pentru realizarea festivalului. Însă, a trebuit să ne descurcăm cu ce avem și chiar mă bucur că am reușit să ținem legătura în mediul online și că am reușit să organizăm festivalul.

Care este filmul vostru preferat și de ce?

Mădălina: Cred că preferatul meu este Welcome to the Forest pentru că m-a impresionat povestea protagonistului. Este vorba despre un șef de trib care încearcă să își salveze comunitatea, chiar dacă trebuie să apeleze și la persoane din exterior. Mai mult, îmi plac aspectele prezentate cu privire la cultura pe care o are tribul său, dar și efectele pe care le au nou-veniții asupra comunității sale, deși din nefericire nu toate sunt pozitive.

Mihnea: Tot datorită poveștii protagonistului, pentru mine în top ar fi Reluctant Radical. În film este vorba despre un activist de mediu care lucrează cu Green Peace. Ulterior, abandonează activismul standard pentru a întreprinde acțiuni mai radicale, în opinia unora dintre noi. Eu nu le consider chiar așa, dar oricum este vorba de o serie de acțiuni în care se expune destul de mult și din punct de vedere legal și din alte puncte de vedere. Aceste lucruri îi arată latura umană și modul în care activismul îi impactează viața, inclusiv viața de familie. Mi se pare că e o introspecție în viața unui activist la un nivel pe care nu l-am mai văzut într-un film.

Bianca: La Nord de Soare este unul dintre preferatele mele pentru că ne demonstrează faptul că indiferent de unde provenim sau de statutul social pe care îl avem, dorința de a trăi într-o lume mai curată ne unește. Natura pur și simplu dărâmă barierele dintre oameni!

Reluctant radical
Reluctant Radical. Sursă captură: collectiveeye.org

În anii trecuți, coordonatorii se întâlneau și vizionau împreună filmele pentru festival. Cum v-ați simțit să le vedeți și să le selectați singuri? 

Mădălina: Într-adevăr să le privesc singură fără să mai șoptesc vreo părere cu vreo persoană din sală a fost mai greu. A fost mai greu pentru a-mi menține atenția asupra filmului respectiv, însă cred că m-am descurcat să le vizionez pe toate și chiar mi-a priit vizionarea acestora.

Mihnea: Pur și simplu am văzut filmele, mi-am format o anumită părere despre ele, iar după aceea le-am votat. Cea mai grea parte a fost să le ierarhizez, pe când să vin cu observații despre fiecare în parte a fost mai ușor. 

Bianca: M-am simțit foarte ciudat sa mă uit singură la filme, cu laptopul în față și nimeni în jurul meu, am simțit conexiune doar prin ecran și atât.

Ce planuri aveți pentru viitor în privința festivalului și a cluburilor de film din licee?

Mihnea: La mine e ceva mai complicat, deoarece eu termin liceul și încă nu am găsit o persoană căreia să îi predau clubul de film. Mă tem că o să rămână într-un document în sertar colaborarea dintre Bloc Zero și școală, dar încă sper că poate mai este vreo variantă prin care să vorbesc cu cineva să preia și să continue aceste proiecții.

Mădălina: Și eu mă aflu în aceeași situație, însă am găsit o persoană care pare a fi interesată de club. Dacă nu reușesc să găsesc pe cineva, cu siguranță voi încerca să țin legătura cu anumiți profesori care m-au ajutat pe parcursul proiecțiilor și poate aceștia vor reuși să găsească persoana potrivită.

Bianca: Sper să pot reveni la proiecții cât mai repede și să mă pot ocupa de micuțul club în plină dezvoltare. Am planuri mari în privința festivalului, având în vedere că anul viitor colegii mei vor participa la organizarea acestuia. Sper că vom putea desfășura totul ca până acum. Îmi lipsesc discuțiile de după film, îmi lipsește acea atmosfera, îmi lipsește totul.

Andrada: În momentul acesta e puțin dificil să ne facem planuri pentru următorul an școlar deoarece nu știm exact cum vor fi organizate lucrurile. Noi facem planuri de la o lună la cealaltă, în funcție de noile schimbări și recomandări. Pentru moment, clar ne canalizăm toată energia înspre online. 

Acum că aveți experiența unei ediții online, credeți că ați putea face un mix între online și offline sau veți renunța la ideea de online?

Andrada: Da, o să păstrăm în formatul festivalului și partea online. Ar fi păcat să nu o facem, mai ales după tot efortul depus pentru a construi platforma. Este un lucru la care noi ne gândeam deja de anul trecut și care s-a întâmplat acum un pic grăbit și forțat. Am scris și un proiect pentru AFCN, care a fost aprobat și se va desfășura în perioada august-septembrie. Este tot despre adolescenți și documentare, dar de data aceasta tema va fi fake news și cum poți să te asiguri că îți alegi informația din surse sigure. Este gândit astfel încât să combine partea de proiecții online, care să fie disponibile oricărui elev sau profesor care vrea să se înscrie, cu realizarea unui atelier de o săptămână și vizite în licee, în măsura în care ni se va permite.      

Aveți o amintire frumoasă de la un festival AdDOC?

Mădălina: Anul trecut, după terminarea ediției referitoare la bullying, am fost cu totul o altă persoană comparativ cu ediția de acum doi ani. Am fost o persoană sigură pe ea, o persoană care simțea cu adevărat că poate să îi ajute și pe alții. Spun asta deoarece în urmă cu un an eram foarte nesigură pe ceea ce urma să fac, nu credeam că aveam o contribuție foarte mare la festival, însă în următorul an mi-am demonstrat că și eu contez. 

Mihnea: Experiența de a organiza festivalul virtual a fost destul de plăcută. Ai așa o satisfacție când vezi că se întâmplă, mai ales discuțiile online acolo și vezi oamenii că sunt engaged.

Andrada: Și pentru mine tot asta a fost cea mai satisfăcătoare parte, și nu doar în live-urile de pe Facebook, ci și în discuțiile pe care le-am organizat noi după vizionare. Chiar dacă erau 10-12 persoane, când îmi dădeam seama că toată lumea și-a făcut temele cumva și veneau cu tot felul de informații, referințe și articole despre care nici noi nu știam foarte multe. Adică simplul fapt că am creat un context care să inspire la căutări și să stimuleze curiozitatea cred că a fost cel mai mare plus.

Bianca: Anul trecut a plouat foarte mult la Cetate, unde s-a desfășurat trainingul pentru AdDOC și îmi amintesc că cel mai mult mi-a plăcut momentul în care am început să lucrăm la texte, iar teancurile de foi tot creșteau și fiecare avea câte o idee super wow. Totul era așa inovativ și mi-a dat energie, cu toate că afară ploua. 

Ilustrație originală: Maria Dumitrescu (redacția București)

Text: Ana Maria Gîlcescu (redacția Curtea de Argeș) & Maria Dumitrescu

Editor: Radu Eremia | Corectură: Iulia Dromereschi (coordonatori)

2

Comentează