Cum a ajuns Pelicula la a cincea ediție. „În America Latină m-am simțit mai bine ca acasă”

Despre Ileana Cecanu s-a scris mult, iar dacă ajungi să o cunoști înveți multe. Un mini-portret și o discuție prietenoasă cu ea găsiți aici – de unde puteți afla și că a pus bazele propriei companii specializate în distribuție de film, consultanță și campanii de marketing & PR în domeniul cinematografic, FREEALIZE, în urmă cu șapte ani, în timp ce festivalul de film ibero-american PELICULA a împlinit cinci ediții.


Ileana Cecanu ne-a povestit cum a început povestea festivalului de film Pelicula, ajuns la a cincea ediție, desfășurat acum într-un context special, generat de pandemie. Ileana a încercat să aducă publicului român filme pe care multă lume le ignoră, dar care se evidențiază prin mesajele lor profunde.

Organizatoarea festivalului de film Pelicula a discutat cu reportera noastră, Isabell, pe zoom, despre cum s-a produs apropierea sa de filmele din America Latină, despre ideea organizării unui festival și despre obstacolele întâmpinate.

Ce ți-a trezit dragostea pentru America Latină?

Am avut norocul să călătoresc în Argentina și mi s-a părut un loc foarte special, de la energia pe care am întâlnit-o pe străzi, plimbându-mă, până la oamenii pe care i-am cunoscut . Sunt extrem de prietenoși, de deschiși, și am aflat niște povești interesante, care m-au motivat să mai vreau să mă întorc. Așa m-am apucat să fac și tango și să mă întorc și anul următor și să mă duc într-un loc unde se dansează tango, la ei. Sunt foarte multe lucruri care m-au atras și care au venit în cel mai potrivit moment din viața mea, ca să mi se lipească de suflet.

Cum a început festivalul Pelicula?

A început cu o idee. Îmi plăcea așa de tare tot ce văzusem acolo, în Argentina, și mi-am dat seama că filmele din America Latină nu au șanse prea mari să se vadă în România, pentru că este evident că filmele independente sunt mai puțin vizibile, și din motive de buget, dar și din motive de spectatori în sine. Și chiar dacă ar avea un buget mare, tot actorii cunoscuți sunt cei care aduc oameni la cinema. Și atunci m-am gândit că singurul mod în care pot să fac asta, în loc să distribui câte un singur film la cinematograf, ar fi să aduc mai multe filme deodată. Să fie așa, ca o experiență, ca un cocktail. Nu aș fi avut curajul să fac asta, și dacă ar trebui să o iau de la capăt, m-aș gândi mai bine. La mometul respectiv aveam o idee, îmi plăcea foarte mult America Latină, știam să aduc filme în România, știam ce trebuie să fac cu ele, cum să le promovez, dar nu aveam curajul să o fac. La un eveniment cu niște prieteni, într-o seară, am întâlnit pe cineva din Chile. I-am povestit ideea mea și i-a plăcut, mi-a zis: „Ar trebui să faci un festival de filme, te susțin sută la sută!”. Apoi am aflat că persoana respectivă era consulul chilean la București. A fost motorul de care aveam nevoie ca să demarez festivalul.

(c) Pelicula. Ileana în deschiderea ediției #3

Anul acesta a fost plin de evenimente nefericite. În contextul pandemiei, care sunt provocările pe care le aduce această ediție a festivalului, față de cele anterioare?

Sincer, pentru mine, cu tot ce se întâmplă acum, e cumva mai ușor decât ce fac eu în mod normal. Mai ușor pentru că nu trebuie să mă deplasez de acasă, în condițiile în care am doi copii mici cu care trebuie să stau în permanență. A fost ușor pentru mine să nu fie necesar să mă duc la întâlniri. Cumva, m-a ajutat un pic să îmi împart altfel timpul. A fost puțin mai ușor și pentru programarea filmelor în cinematograf. Ele au loc într-un interval foarte scurt de timp, în care se mai întâmplă multe alte festivaluri de film în București. Ceea ce mi se pare foarte greu este să accept că nu o să mă întâlnesc cu publicul. Pentru mine e foarte importantă întâlnirea din sala de cinema. Mie mi se pare că sala de cinema are ceva magic, și că în timpul vizionării unui film se deschide o lume întreagă, și de aceea am o mică strângere de inimă. Mărturisesc că nu am știut dacă o să fac sau nu această ediție, deși îmi doream să duc măcar cinci ediții până la capăt. Ce s-a întâmplat anul acesta m-a făcut să mă gândesc serios dacă să rămân cu patru ediții, dar am făcut tot posibilul să fac festivalul acesta să meargă. Nu am putut să iau hotărârea de a renunța la festival. Îl fac cu cea mai mare bucurie, iar anul acesta nu este anul în care să renunț din cauza pandemiei. Când sunt hotărâtă să fac ceva, cu greu renunț.

Cum te simți acum, că festivalul a ajuns la cea de-a cincea a ediție?

Puțin obosită de șansele pe care ni le-am dat, și mie, și lui, în fiecare an, dar bucuroasă că am reușit să fac asta, să ajung până aici. În fiecare an am căutat motive să renunț și motive să continui. Eu nu știu niciodată dacă anul viitor va mai fi o ediție. Este puțin ca într-o relație. Evident că ții la persoana aceea, dar nu știi dacă mâine veți mai fi împreună. Cam așa stau lucrurile și cu festivalul. La început, îmi doream foarte tare ca oamenii să vadă ce vreau să fac, așa că am făcut tot felul de nebunii. Apoi, odată cu copiii, mi-am regândit prioritățile și am ajuns să mă întreb dacă să investesc într-o nouă ediție. În fiecare an, răspunsul a fost „da”.

(c) Pelicula. Voluntarii ediției #4

Cum a fost experiența ta ca jurat la premiile GOPO?

Experiența ca jurat a fost foarte plăcută atunci când am jurizat propriu-zis, pentru că o mare parte din procesul de jurizare s-a întâmplat acasă, propunând niște titluri. Adică, am votat și s-a ales după aceea o listă scurtă, pe care am dezbătut-o. O parte din persoanele din juriu erau persoane pe care le cunoșteam foarte bine și pe care m-am bucurat să le reîntâlnesc. Au fost și persoane pe care le știam, dar pe care nu avusesem șansa să le cunosc personal. S-a dezbătut foarte mult și mi-am dat seama cât de diferiți suntem noi oamenii și ce păreri diferite avem despre același lucru. Am avut filme despre care o parte din sală spunea că e cea mai bună variantă posibilă, și o parte care spunea că nici nu l-ar lua în considerare. Și așa am ajuns să ne motivăm între noi, să explicăm și să înțelegem alegerile făcute. Am fost în echipa Premiilor GOPO mulți ani și apreciez mult ce fac colegii mei. Chiar sunt de părere că industria de film din România trebuie sărbătorită.

A fi mamă, freelancer și organizatoare Pelicula trebuie să fie complicat. Cum îți gestionezi timpul și faci față solicitărilor?

Din punctul meu de vedere, să fii mamă nu e dificil. Văd lucrul acesta ca pe un dar de la viață și mă bucur din plin de el. Din 12 luni, Pelicula nu îmi ocupă prea mult timp. Mi-aș dori să fie așa de mare încât să fac o pregătire de un an de zile, dar încă nu am ajuns în punctul acela. Pelicula nu este foarte solicitant, ci mai degrabă o plăcere a mea. În ultimele luni, ritmul meu de lucru a scăzut, iar ca mamă m-am bucurat să pot să stau mai mult timp cu copiii mei, pe care îi iau la lucru, sunt partenerii mei. Fetița mea, care era mică atunci când făceam a doua ediție Pelicula, acum are păreri hotărâte despre culori. S-a uitat pe afiș și mi-a zis „Mami, îmi pare foarte rău, dar aici s-ar potrivi galben.” Uneori mă încurcă, dar de cele mai multe ori mi se pare că am o echipă. Și așa, anul ăsta am putut să le văd cum cresc.

Industria cinematografică nu este ușoară, ai nevoie de pasiune și voință ca să poți face față obstacolelor și sacrificiilor. Ce sfat le-ai da persoanelor pasionate de cinematografie, dar reticente în privința urmării unei cariere în domeniu?

Povestea fiecăruia este diferită, motiv pentru care eu nu dau sfaturi. Și ceea ce îl motivează pe unul, pe altul nu îl poate interesa deloc. Cred că fiecare are drumul lui, iar industria cinematografică poate fi haotică. Trebuie să ai încredere în tine, dar cred că pasiunea nu este singurul lucru care ar trebui să ne ghideze alegerile profesionale. Cred că există și motivații financiare, și motivații de echipă, de energie. Sunt foarte mulți factori care determină evoluția cuiva într-un domeniu. Din punctul meu de vedere, e foarte important ca atunci când simți nevoia să renunți, să o mai faci o dată, și dacă nu merge, să nu îți fie frică să o lași așa.

Ce înseamnă pentru tine cinematografia și America Latină, și cum ți-a venit ideea de a le combina pentru români?

În America Latină m-am simțit mai bine ca acasă. Am găsit o energie pe care nu am mai simțit-o acasă. O apropiere de oameni pe care nu am mai regăsit-o decât la prieteni foarte, foarte buni. America Latină a fost o descoperire pe care am vrut să o iau acasă, cu mine, și mi-am dat seama că singurul mod în care pot să iau un întreg continent acasă cu mine este să aduc filme, muzică, ceva ce poate călători mai ușor decât mii de kilometri pătrați. Iar în ceea ce privește cinematografia – este o iubire mare, o pasiune extraordinară. Am un respect foarte mare pentru oamenii care fac film, de la lumini până la replici și scene. Este ceva greu cuantificabil și subiectiv, și atunci, cu excepția unor produse comericale, operele cinematografice sunt extrem de subiective. Și atunci te pune pe gânduri, lucrezi cu mai multe orgolii, așa că cinematografia este un lucru fără de care nu îmi pot imagina să trăiesc, așa cum unii oameni nu pot trăi fără muzică. Fără filme nu aș putea să funcționez.


Interviul cu Ileana Cecanu este primul material al Departamentului #cinematics și debutul jurnalistei voluntare Isabell Smărăndoiu (#redacția #curteadeargeș) în media.hub. Dacă ți-a plăcut, o poți felicita făcând click pe inimioara din josul paginii sau scriindu-i un comentariu. Dacă ai o întrebare pentru ea, sau pentru interlocutoarea sa, o poți de asemenea scrie. Ne place să comunicăm cu cititorii noștri.

Text: Isabell Smărăndoiu | Editare: Radu Eremia | Corectură: Iulia Dromereschi

Fotografii (c) Pelicula – Pentru mai multe albume, vizitați pagina de Facebook a festivalului.

4

Comentează