CĂRTICEALĂ | „O să vă cam usture. Jurnalele secrete ale unui medic junior”

Ai mai auzit de Adam Kay până acum? Eu trebuie să recunosc că nu auzisem de el până la această carte. Când citesc o autobiografie, prefer să aparțină unei persoane pe care o admir sau pe care măcar o știu și despre care sunt curioasă să aflu mai multe, precum Malala Yousafzai, Michelle Obama sau Horia Tecău. Totuși, de data aceasta, mi-am lăsat preferințele deoparte și nu regret deloc alegerea făcută.


Ca să răspund și la întrebarea de mai sus, Adam Kay este comedian și scenarist de filme și de televiziune. O să vă cam usture are la bază întâmplări care au avut loc  loc înainte de toate acestea și adună notițele făcute de el în cei șase ani în care a fost medic rezident în UK.

Când am deschis prima dată cartea am fost plăcut surprinsă de dedicație, una dintre cele două persoane menționate fiind însuși autorul. Doar câteva pagini mai târziu am putut să afirm că îmi va plăcea enorm să o citesc, motiv pentru care am și terminat-o (prea) repede.

Precum și mie, fără de care această carte nu ar fi fost posibilă”

Romanul prezintă așa cum este, de fapt, viața unui medic rezident în Marea Britanie: intensă, plină de sacrificii, dar și de bucurii. Toate acestea povestite din punctul de vedere al unei persoane cu un simț al umorului debordant. Adam, ajuns pe prima treaptă a ierarhiei medicale, aceea de stagiar, constată că meseria pe care și-a ales-o la 16 ani nu este atât de plăcută precum părea inițial. Salariul nu este extraordinar, munca necesită multă energie, atenție și efort, iar orele de lucru sunt și ele într-un număr foarte mare. Astfel, ajunge să lipsească chiar și de la evenimente importante din viața celor dragi, neglijându-și tot mai mult viața personală, în timp ce nici la locul de muncă nu era tratat foarte bine. Principala sa motivație de a continua rămâne, în tot acest timp, satisfacția de a-și vindeca pacienții și de a ajuta la aducerea pe lume a copiilor.

Foto (c) rte.ie

Încă de la început vei afla că și-a dat demisia după un total de 12 ani petrecuți studiind și practicând medicina. Motivul nu este poate cel la care te-ai aștepta, dar îl vei înțelege pe deplin spre finalul cărții.

În 2010, după șase ani de școală și alți șase petrecuți prin saloane de spitale, mi-am dat demisia din postul de doctor junior. Părinții mei nu m-au iertat nici până-n ziua de azi.”

În încheiere, încununând toate neajunsurile pe care le-a simțit în cariera sa de medic, Adam adaugă și o scurtă scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătății din Marea Britanie referitoare la lipsurile sistemului sanitar.

Un alt aspect care mi-a plăcut deosebit de mult a fost modul în care este scrisă O să vă cam usture, mod care te face să uiți că, poate, la fel ca mine, n-ai mai auzit de Adam Kay până atunci. Fiecare însemnare pare a fi povestită de un vechi prieten, alături de care nu te sfiești să râzi sau să plângi, un prieten cu care îți este ușor să empatizezi.

Recomand cartea aceasta oricui, inclusiv ție, cel ce citești această recenzie, indiferent că ai sau nu tangență cu domeniul medical. Și nu te teme că nu vei înțelege termenii de specialitate prezenți la tot pasul, întrucât sunt însoțiți de note de subsol explicative, scrise pe înțelesul tuturor și la fel de amuzante precum cartea în sine.


 

 

 

Titlu: O să vă cam usture. Jurnalele secrete ale unui medic junior

Autor: Adam Kay —Editura: Publica

O recenzie de: Daria Mireștean (redacția Curtea de Argeș)

Carte discutată la prima ediție a clubului de carte online publica.files. Urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru mai multe informații despre întâlnirile viitoare.

5

Comentează