BOOO! 11 filme potrivite după Halloween

Chiar dacă noi nu sărbătorim Halloween-ul în adevăratul sens al cuvântului, nu înseamnă că nu putem să ne petrecem ultima zi din octombrie vizionând filme și mâncând dulciuri, acoperiți cu păturica și lângă o persoană, o pisică sau…mai multe, ca să nu ne fie (prea) frică. Sau singuri. Dacă poți viziona filme horror singur(ă), îmi este clar că nu îți este frică de nimic, și chiar mi-aș dori să-ți aflu secretul.

După ce am vizionat zeci de filme horror și thrillere psihologice, dar mai ales filme cu tematică Halloween, am ajuns la un top de 11 filme „clasice”, numai bune de speriat. Totuși, am decis să public doar după momentul zero, pentru că nu consider că există un moment potrivit pentru a le viziona. Filmele horror sunt excelente oricând.


👻👻👻 Franciza de succes „Halloween” (11 filme) rămâne seria mea preferată. Gen – horror/slasher. Criminalul în serie Michael Myers, internat într-un sanatoriu încă din copilărie, pentru uciderea surorii sale, Judith, evadează după 15 ani. Principalul lui obiectiv este să urmărească și să ucidă locatarii orașului ficțional Haddonfield, Illionois, în data de 31 octombrie a fiecărui an. Primul film a apărut în 1978, iar cel mai recent, în 2018. În 2021 se va lansa Halloween Kills.

👻👻 „Scream” (1996). Gen – horror/mystery/comedy. Eleva de liceu Casey Becker primește un telefon anonim, pe parcursul căruia discută despre filme de groază. Persoana anonimă încearcă să afle numele fetei ca să știe „pe cine urmărește”. Criminalul devine sadic și o amenință, astfel încât, dacă nu răspunde la mai multe întrebări despre filme horror, îi va omorî iubitul. După ce greșește o întrebare și refuză să mai răspundă, îi ucide iubitul, și ulterior pe ea. După ceva timp, părinții ei îi găsesc corpul atârnat de un copac. Povestea continuă cu Sydney Prescott, a cărei mamă a fost ucisă cu un an în urmă, care încearcă să găsească legătura între crimele care continuă să se întâmple și să îl prindă pe criminal.

Sursă: www.slashfilm.com

👻 Seria de filme „Friday the 13th” (12 filme). Gen – horror. Jason Voorhees se îneacă, în copilărie, în lacul din Camp Crystal, din cauza neglijenței lucrătorilor din tabără. Îndurerată, mama sa dă startul crimelor, ucigând toți adolescenții care pregătesc tabăra pentru redeschidere. În cele din urmă este ucisă, moment în care se descoperă că Jason nu doar că a supraviețuit, dar a devenit adult. Zeci de ani mai târziu se zvonește că lacul ar fi bântuit și este locul unde se întâmplă o serie de crime în masă.

👺👺👺 „A Nightmare on Elm Street” (primul a apărut în 1984, urmat de alte cinci). Gen – horror/slasher. Acțiunea se întâmplă într-un oraș fictiv, Springwood, în care adolescenții sunt terorizați în vise de către Freddy Krueger, un criminal ars și cu o mănușă de piele cu lame. Freddy reușește să își ucidă victimele în visele lor și în realitate. Criminalul este un copil sadic care a fost ars până la moarte de către părinții săi. Acesta se transformă într-un spirit răzbunător care dorește să își alimenteze nevoile psihopate și se hrănește cu frica victimelor sale.

👺👺 „Hubie Halloween” (2020). Gen- comedy/horror. Hubie Dubois este ridiculizat de aproape tot orașul Salem, Massachusetts. În noaptea dinainte de Halloween își întâlnește noul vecin care se comportă ciudat și se răspândesc zvonuri că Richie Hartman a evadat dintr-o instituție mentală. În noaptea de Halloween, Hubie monitorizează Halloweenul. Este păcălit să intre în labirintul de porumb, unde prima victimă este răpită. Pe parcursul filmului, mai multe persoane care îl batjocoreau pe Hubie sunt răpite, cu intenția de a fi arse de vii. Persoana care orchestrează toate aceste răpiri este chiar mama lui Hubie (nu Richie, așa cum se credea inițial) care, sătulă ca fiul ei să fie batjocura orașului, se hotărăște să îi arate că îl iubește. Hubie dă încă o dată dovadă de altruism și compasiune și o oprește din a-i ucide.

Sursă: www.pluggedin.com

👺 „The Silence of the Lambs”(1991). Gen – horror psihologic. Clarice Starling, agentă FBI, este desemnată de Jack Crawford să îl interogheze pe Hannibal Lecter, un fost psihiatru și criminal în serie, consumator ocazional al cărnii de om. Informațiile sale pot fi de folos în prinderea unui alt criminal în serie cu porecla de „Buffalo Bill”, care ucide femei tinere și le îndepărtează pielea.

🤡 Seria de filme IT” (două filme). Gen – horror. Adaptarea din 2017 și 2019 după romanul omonim al lui Stephen King spune povestea unui copil care dispare în mod misterios în timp ce se juca afară, în ploaie. Clownul Pennywise, un monstru care își schimbă forma, începe apoi să urmărească un grup de copii, cu intenția de a-i omorî. Aceștia îi fac față și reușesc să îl oprească înainte de a mai ucide alți copii. În al doilea film IT, Pennywise se întoarce după 27 de ani pentru răzbunare. Grupul acela de copii aste acum un grup de adulți cu un singur scop: să îl oprească odată pentru totdeauna pe acest monstru care vânează copiii din orașul Derry, Maine.

Sursă: www.filmadelphia.org

☠️☠️☠️ „Edward Scissorhands”(1990). Gen – fantasy, romance. O femeie în vârstă îi spune nepoatei sale o poveste despre un om pe nume Edward, care avea lame de foarfece în loc de mâini. El este un umanoid creat artificial, aproape complet. Inventatorul său l-a creat acasă, dar suferă un atac de cord. Astfel, Edward rămâne incomplet, cu foarfece în loc de mâini, pe vecie. După mulți ani, o vânzătoare din ușă-n ușă ajunge la vila în care locuiește Edward. Văzându-l singur, se oferă să îl ducă la ea. Edward se îndrăgostește de ea, în ciuda temerii ei inițiale.

☠️☠️ „The Rocky Horror Picture Show” (1975). Gen – musical de comedie horror, science fiction. Acest show muzical arată povestea a mai multor tipuri de oameni, cu vieți diferite: Dr. Frank-N-Furter (om de știință travestit pansexual), Janet Weiss și Brad Majors (cuplul eroic), Riff Raff (om bun la toate), Magenta (casnică), Columbia (fan înfocat), Dr. Everett V. Scott (om de știință rival), Rocky Horror (creația doctorului Franl-N-Furter) și mulți alții.

☠️ „Halloweentown”(1998). Gen – fantasy, comedy, family film. Un film original marca Disney care mi-a făcut copilăria mai frumoasă. Filmul începe cu Marnie Piper (13 ani) și mama ei, Gwen, care se ceartă pe motivul că ea și frații ei mai mici nu pot merge niciodată la colindat. Bunica copiilor vine în vizită în fiecare an de Halloween, iar copiii se bucură să o vadă, deoarece ea îi încurajează să fie mai implicați în această sărbătoare. Gwen și mama ei, Agatha, sunt de fapt vrăjitoare, dar Gwen este hotărâtă să își crească copiii și să ducă o viață normală, de muritori. Apoi filmul continuă cu o călătorie zbuciumată a copiilor în Halloweentown, un loc mistic, unde vrăjitoarele și monștrii trăiesc în armonie. Dar acest oraș trece printr-o perioadă critică, în care toți locuitorii se schimbă și devin violenți. Este de datoria copiilor să salveze acest loc, odată liniștit, și localnicii.

🤕 „The Shining”(1980). Gen – horror psihologic. Jack Torrance candidează pentru jobul de paznic la hotelul Overlook, situat undeva în munți. Hotelul a fost deschis în 1909 și construit pe pământul unde sunt îngropați nativi americani. Jack este avertizat de managerul hotelului că ultimul paznic și-a ucis familia, după care s-a sinucis, dar el nu este impresionat. Fiul său are un sentiment urât față de hotel. Când mama sa îi spune unui doctor de Tony, prietenul imaginar al fiului ei, aduce vorba și de soțul ei, care este alcoolic, dar încearcă să își revină, după ce l-a rănit pe Danny, beat fiind. Cu timpul, Danny începe să aibă premoniții și viziuni cu privire la hotel. Jack înnebunește și își urmărește familia cu un topor. Cei doi scapă, iar Jack moare înghețat în labirintul hotelului.

Această listă de filme este combinația perfectă de Halloween, cu toate că eu v-o recomand după. De exemplu, vă puteți organiza un calendar de Advent cu aceste (serii de) filme. Horror, thriller, comedie, muzical și film de familie. Unele filme sunt poate puțin prea înfricoșătoare, așa că eu aș recomanda, iar, o păturică pufoasă și cel puțin o persoană cu care să le vizionați.


Text de Isabella Smărăndoiu (#departamentul #cinematics)

Editare: Radu Eremia – Corectură: Iulia Dromereschi

2

Comentează